O poveste rece care trece ...prin Laponia

In Laponia, muzica disco era foarte populara. Dar, uneori, pianele nu voiau sa cante decat Bach. Apoi a venit iarna grea peste lapo-neni si focurile trebuiau intretinute cu lemnul dulce de pian. Atunci, pianele s-au strans intr-un mic grup, intr-un salon nelapon, si s-au hotarat sa scape cu viata din acest masacru, schimbandu-si fracurile cu niste haine neutre, mai putin evidente. Agentii pianosi s-au raspandit in societate, purtand basti si izmene dubios colorate, dar asta nu i-a ajutat o vesnicie. Desi erau dispusi sa se imbrace oricum ca sa supravietuiasca, cand au fost pusi sa cante muzica disco, in piepturile lor de fapturi alb-negre la suflet, un sentiment de revolta a izbucnit intr-un mod sud-american. Atunci, pianul imbracat in rochie de scolarita, care fredona "mai ia hi, mai ia ho etc", in timp ce lemnul ii era descompus de patratelele colorate ale globului disco, a parait: "mama voastra de laponi inculti! credeti ca daca locuieste mos craciun in padurile voastre, aveti dreptul sa distrugeti sentimentul clasic al muzicii?" Apoi a soptit, printre clape, o injuratura scabroasa in limba lui Ozman Pasa din care, oricum, laponii nu au inteles nicio iota. Au scos topoarele din ghiozdanele disco, le-au ascutit un pic si le-au infipt in pian, in timp ce acesta incepuse sa cante o mica fuga de Bach. Fuga fu atat de mica iar Bach e atat de mare, incat conflictul a ramas in coada de peste. Pentru ca nicio randunica nu si-ar imprumuta coada pentru un asemenea final poveste.