rest in peace

ce ne facem cand oamenii din jurul nostru incep sa moara? e suficient sa adie putin gandul mortii si lista e deja intocmita. oameni batrani care se chinuie, tineri care pareau invincibili, toti se duc si nu poti sa faci nimic in privinta asta.
simti o lovitura surda in crestet- durerea pulseaza, lacrimile se rostogolesc si tu esti anesteziat de soc; e mai bine asa, amorteala te ajuta sa respiri; simti ca ai un butoi de plansete in tine, dar esti prins in cacaturile unei zi obisnuite si nu poti sa faci nici o miscare. tresari de cate ori suna de acasa, pentru ca hainele negre nu ies niciodata singure din dulap.
te gandesti ce om bun a fost, ca-i bine ca n-a avut copii, ca nu poti sa pui o floare peste ea. si te mai gandesti si ca vietile noastre atarna de fapt de un fir de par. nu amana nimic, sa nu-ti treaca prin cap ca urmatoarea data va iesi mai bine! daca nu exista data viitoare? ce nedrept ar fi sa plecam asa, fara sa fi gasit ceea ce cautam...
missy, wherever you are, i hope you got to experience whatever you wished for the most. you were loved

arta ca o intamplare

ma plimbam astazi pe victoriei. aveam senzatia aia de soare placut in tample, imi mirosea a tei si ascutam telefonul nu mai suna in varianta mult, muuuuuult mai reusita a lui andries. adica mi-era tare bine si simteam ca o sa se intample ceva ciudat pentru ca

s-asa a fost: intr-o galerie mica si inghesiuita am vazut cel mai frumos lucru cu putinta: o pictorita retusand putin tablourile expuse, cu pensula inmuiata in albastru deschis, putin albicios.
am stat sa ma uit la ea cateva secunde, imi venea sa intru si s-o imbratisez. stiam ca oameni ca ea exista, dar era chiar momentul sa mi se prezinte o dovada.

ce mi-ar placea sa lucrez intr-o galerie de arta si, cand nu se uita nimeni, sa arunc o pensula de gri pe ici, pe colo!

pieptanul face diferenta...

agitatie mare la usa noastra azi...
dimineata:tot ce e posibil ca domnul care aduce pieptanul sa se impiedice de domnul care nu se stie ce aduce...
pana la ora asta: pieptanul n-a sosit; se stie ce-a adus domnul celalalt: un mic-dejun mare la sfat si nesanatos cum n-a mai stat.
eu propun asa: de-acum toti oamenii sa lase la usi mic-dejun in loc de pieptan.
eu mi-as aranja bucuroasa buclele cu inghetata!

complet gresit

cum e sa ai pofta de o para si sa ti se ofere o nuca, si aia in perete?
exista un punct intr-o conversatie cand totul o ia razna; tu incerci sa iesi din chestia aia, dar e prea tarziu pentru ca puhoiul de prostie nu poate fi oprit.
Gen:
ce faci? maducsacumparooalanouapentrucaceavechearesmaltulsaritsinucredcamaiebunainplusamgasitungandacmareplutindcuburtansusineasiparcaasaruncaoalasausaomaitinpentrucaeooalabunatotusi...
asta zic si eu, TOTUSI!?!

fericirea-i un lucru marunt

zilele trecute ne faceam ca muncim in cel mai nesimtit mod cu putinta. profitam de faptul ca sefa din grecia nu are intre urechi un peste care sa-i traduca toate limbile pamantului (cititi Ghidul autostopistului intergalactic, doar v-am spus de atatea ori!) si mazgaleam o foaie cu niste frame-uri. ceea ce parea o campanie in toata regula nu era decat o biata insiruire a planurilor noastre de vacanta, schitata cu mare rafinament si simt de raspundere (la insistentele mele, s-a revenit cu pixul asupra detaliului potrivit caruia as fi fost insaricinata) de Cri, greierul-zebra al agentiei.

frame-ul Roxanei: termopane, mobila noua, masina noua...
frame-ul meu- ha, it's all about me, folks- arata cam asa: mare, nisip, eu tolanita langa o bere si-o carte cu cotorul gros. langa mine, un cort indian de camping din care se iteau vreo 5 capete prietene. aveam niste degete de mare caracter, rasfirate autoritar pe nisipul ala care ma cunoaste atat de bine.
intrebare: primul frame nu e cam golas in comparatie cu al doilea?
raspuns: roxana, tu iti petreci vacanta punandu-ti termopane; ruchi are 5 capete in cortul ala, 5!

cum spuneam intr-un alt post, scap eu de herghelie si de-abia astept sa imi rasfir degetele in nisip, fara a fi insarcinata, langa cele 5 capete dragi...se stiu ele!

pana atunci, nu prindem si noi un concert tapinar?

nasul rosu si busola

in primul rand, sfat catre toate femeile din lume: nu cumparati iubitilor busole. cu fiecare busola daruita, un ingeras isi pierde aripile, iar relatia voastra se duce dracu! adica mica unealta a diavolului nu face altceva decat sa-i arate nefericitului directia opusa locului in care sedeti dumneavoasta, ceea ce inseamna ca va face stanga-mprejur cat ai zice "peste, fratii peste".

in cazul meu, problema busolistica a fost pana de curand o bagatela. asta pentru ca aveam pe mine trei alunite in forma de triungi isoscel, de aici si efectul "triungiul bermudelor" care da peste cap acul orcarei busole. din pacate, am uitat ca una dintre ele a fost gonita cu bisturiul , de unde rezulta un triungi isoscel cu varful o cicatrice si baza delimitata de doua prapadite de alunite, lipsite de farmec si ne-provocatoare de fenomene paranormale. asa mi s-a acrit de barbatii care pot sa tina N, pe deasupra si cu ajutorul unei busole daruite de mine!

pe de alta parte, am gasit remediul depresiei provocate de barbatii-marinar, asa ca vin cu al doilea sfat: nu exista problema sentimentala pe care sa n-o dea gata un nas rosu de clovn. incercati sa fumati cu el, s-o speriati pe irene in bucatarie, sa-i asortati o pereche de ochi dramatici si o sa vedeti ce iese. tot fanul e sa il porti destul de mult pe nas (eventual in timp ce dormi), sa nu mai respiri cat si cum trebuie, creierul sa nu se oxigeneze bine, iar tu sa incepi sa vorbesti in dodii si sa emiti teorii penibile in metrou spre motoare.

hai ca scapam noi de herghelie!

when the almost- one refuses to be the one

momentul in care am inteles ca nu se mai poate face nimic: ne spuneam lucruri ingrozitoare, iar eu m-am oprit pentru ca pe motoare era cantecul ala.
daca se putea salva ceva, atunci s-ar fi intamplat. dar discutia sinistra a continuat, pentru ca e stupid sa crezi ca-i suficient sa fii indragostita, ca ce simti tu e atat puternic incat sa poata lupta cu toate si mai ales cu el.
si-atunci iti doresti foarte tare sa poti spune si tu "i met this guy at a party, and he asked for my number but he never called". he did call, you did answer the phone, you did have that great connection. si ce daca?

cum voi salva eu planeta

intr-o seara, cand eram suparata si ma durea capul(n-as sti sa va spun care seara, le-am cam pierdut sirul, tot timpul sunt aproximativ la fel de suparata si am acelasi gen de durere de cap de la o vreme), trec de usa camerei mele si ma indrept spre fereastra deschisa inoportun pentru un om care tocmai iesea dintr-o baie lunga si fierbinte.

langa geam ma astepta pisica francezilor, luna mare si alba pe care o vedeam cateodata impietrita in pozitia bibelou pe gardul vecin. ferestrele mele incep de la nivelul dalelor din curte si se termina mai curand decat si-ar dori orice planta iubitoare de lumina, daramite un mamifer dependent de fotosinteza ca mine. si totusi, asta ajuta atunci cand vrei sa stabilesti un contact cu pisica frumoasa a vecinilor.

ea avea un comportament dubios pentru o pisica, fie ea si una de nanabi frantuji. s-ar fi lasat mangaiata ( nu era constienta de plasa de tantari dintre noi), dar parca ar fi fost un efort prea mare pentru un animal de casa obisnuit sa socializeze numai cu umanoizi in tinuta de cocktail. eu erm in prosop si am inteles. ciudatenia mare e alta: si atunci cand venea cu capul spre mangaietoarea din vecini, si cand facea elegant cativa pasi in spate, scotea sunete de pe alta planeta. un fel de marait canin continuu, insa pe tonalitate de mata. un miorlait intr-un dialect provensal, probabil. sau- cine stie- poate imi comunica lucruri foarte importante in limba oficiala a planetei Tri-alpha-gama-gama-beta.

Acum, tot scriind despre asta, imi dau seama de greseala facuta: daca era pisica din sailor moon care imi marturisea ca voi salva universul imbracata intr-o fustita indecenta si zvarlind cu diadema mea,suprema arma improscatoare de inimioare?

pentru ca printre noi inca exista oameni carora le-ar prinde bine un ghem de fire

EPOCA FIRULUI, CAPITOLUL 14

"atatea cuvinte se pierd. ies din gura si se dezumfla, pribegind fara rost, pana le sufla vantul in vant, ca pe niste frunze moarte. in zilele ploioase, le poti auzi corul fosnind pe langa tine: Amfostofatfrumoasaterognuplecasieucredcatrupulmeuedunsticlanuamiubitniciodatapenimenicredcasuntciudataiarta-ma...


a fost o vreme cand oamenii obisnuiau sa foloseasca un fir pentru a ghida cuvintele care, alminteri, ar fi putut sa se abata din drumul catre destinatia lor. oamenii timizi purtau in buzunar cate un ghem de fire, dar si cei cu gura mare aveau nevoie de un fir, pentru ca, fiind obisnuiti sa fie auziti de toata lumea, ne se pricepeau sa se faca auziti de cineva anume. distanta fizica dintre doi oameni care foloseau un fir era, de cele mai multe ori, redusa; cu cat era mai mica distanta, cu atat mai mult era nevoie de un fir.

practica de a atasa niste cupe la capatul firului a aparut mult mai tarziu. unii afirma ca e legata de nevoia inexorabila de a apasa ghiocuri la ureche, pentru a auzi ecoul inca remanent al primei forme de expresie a omenirii. altii pretind ca a pornit de la un om care tinea capatul unui fir desfasurat peste ocean de o fata care plecase in America. cand lumea a devenit mai mare si nu mai exista destul fir pentru a impiedica spusele oamenilor sa se piarda in gol, s-a inventat telefonul.

uneori nici un fir nu e destul de lung pentru a putea spune lucruri ce trbuie spuse. in asemenea cazuri, tot ce poate face un fir, indiferent de forma lui, e sa ghideze tacerea unei persoane.


din Istoria Iubirii, de Nicole Krauss, traducere de Antoaneta Ralian

cat de rau poate fi un om care nu e rau?

facem un quiz pentru revista PR-ul in anul de gratie 2008.
singura intrebare e urmatoarea: cam cat de rea e ruchi, asa, in general?
rugam sa raspunda numai cei in cunostiinta de cauza si mai rugam si seriozitate.

pentru ca printre noi inca exista oameni cu fundul de sticla

ISTORIA IUBIRII, CAPITOLUL 10

"in timpul epocii de sticla, toti oamenii erau convinsi ca o parte dintre ei sau dintre ele e extrem de fragila. la unii era vorba de mana, la altii de femur, iar altii credeau ca nasul le era confectionat din sticla. epoca de sticla a urmat epocii de piatra, ca un amendament evolutiv, care a introdus in relatiile dintre oameni simtul cu totul nou al fragilitatii si care, totodata, starnea si compasiunea. aceasta epoca a durat un timp relativ scurt in istoria iubirii-cam un secol- pana cand un medic, numit ignacio da silva, a descoperit leacul: ii invita pe oameni sa se intinda pe o canapea, le ardea o lovitura zdravana in partea din trup considerata a fi din sticla, aratandu-le astfel adevarul. acea iluzie anatomica, aparent atat de reala, a disparut, dar-asemenea atator lucruri care nu ne mai sunt necesare, insa la care nu putem renunta,- a capatat un caracter rezidual. tutsi, din cand in cand, din motive pe care nu le putem intotdeauna intelege, iese din nou la suprafata sugerandu-ne ca epoca de sticla, ca si epoca tacerii, nu s-au incheiat niciodata pe deplin.

de pilda, uitati-va la omul acela care coboara strada. ... intr-o seara, pe cand omul nostru era tanar, a hotarat sa se duca la o petrecere. acolo era si o fata pe care o stia inca din scoala primara, o fata de care fusese intotdeauna putin indragostit, desi era convins ca ea nici nu are habar de existenta lui. avea cel mai frumos nume pe care il auzise vreodata: alma. cand fata l-a vazut infipt in usa, s-a luminat la fata si a strabatut camera ca sa stea de vorba cu el. lui nu-i venea a crede. s-au scurs vreo doua ceasuri. trebuie sa fi fost o conversatie interesanta, pentru ca singurul lucru pe care si-l amintea era ca alma i-a cerut sa inchida ochii. si dupa aceea l-a sarutat. sarutarea ei era o intrebare pentru raspunsul careia ar fi vrut sa-si dedice intreaga viata. un tremur i-a strabatut tot trupul. se temea ca nu o sa mai poata sa-si controleze muschii. pentru oricine altcineva ar fi fost un lucru simplu, dar pentru baitul asta nu era, intrucat credea- si asa crezuse de cand se stia- ca o parte din el era din sticla. se gandea ca o miscare gresita l-ar putea face sa cada si sa se prefaca in tandari in fata ei. s-a indepartat de fata, desi n-ar fi vrut s-o faca. s-a uitat zambind la picioarele almei sperand ca ea o sa inteleaga. au stat de vorba ore intregi.

in seara ceea s-a intors acasa frematand de bucurie. nu a putut sa inchda un ochi, atat de emotionat era ca a doua zi avea o intalnire cu alma, ca sa mearga la un film. in ziua urmatoare, cand a luat-o de acasa, i-a adus un buchet mare de narcise galbene. in sala el a infruntat- si a biruit- primejdia de a sta jos. a urmarit intregul film stand inclinat in fata, asa incat greutatea trupului sa-i cada pe coapsesi nu pe partea pe care o socotea el din sticla. daca alma a observat sau nu pozitia lui, n-a facut nici un comentariu. el si-a miscat putin genunchii, ba chiar ceva mai mult, pana i-a atins pe ai ei. cand s-a terminat filmul, habar n-avea despre ce fusese vorba. i-a propus sa faca o plimbare in parc. de asta data el a fost cel care s-a oprit locului, a luat-o pe alma in brate si a sarutat-o. and genunchii au inceput sa-i tremure si s-a imaginat zacand in cioburi de sticla la picioarele ei, s-a straduit sa-si infraneze nevoia de a o lua la goana. si-a plimbat degetele pe spatele ei, peste bluza subtire si, o clipa, a uitat de primejdia care-l pastea, recunoscator fiind lumii care a inventat deosebirile dinadins, ca sa le putem depasi, si gustand bucuria de a se simti cat mai aproape de ea, chiar daca in inima lui era permanent constient de trisstetea diferentelor insurmontabile. fara sa-si dea seama, tremura violent. si-a incordat muschii incercand sa opreasca tremurul. alma i-a simtit ezitarea. s-a inclinat pe spate si s-a uitat la el cu o expresie oarecum jignita, iar baiatul a fost pe cale de a rosti cele doua propozitii carora de ani de zile ar fi dorit sa le dea glas. o parte din mine e facuta din sticla si te iubesc.

a mai vazut-o pe alma o ultma oara. nu banuise ca va fi ultima. el avea impresia ca totul abia incepe. a petrecut o dupa-amiaza intreaga cunfectionandu-i un colier din pasarele miniaturale din hartie pliata, prinse intre ele cu un fir de ata. inainte de a iesi pe usa, a insfacat de pe canapeaua mamei lui o pernita pentru ace si si-a varat-o in sezutul pantalonilor, ca o masura de protectie, intrebandu-se cum de nu se gandise pana acum la asa ceva.

in seara aceea, dupa ce i-a daruit almei colierul si i l-a legat tandru in jurul gatului, ea l-a sarutat, starnindu-i doar un usor tremur, nimic prea grav, si si-a plimbat degetele ei pe spatele lui, oprindu-se o clipa inainte de a-si lasa mana sa alunece pe sezutul pantalonilor; brusc, si-a retras mana cu o expresie care oscila intre ras si oroare, expresie care lui ii evoca o durere pe care nu o cunoscuse niciodata; si atunci i-a marturisit adevarul. cel putin a incercat sa-i spuna adevarul, dar ceea ce a iesit de pe buzele lui a fost doar o jumatate de adevar. mai tarziu, mult mai tarziu, si-a dat seama ca ii este cu neputinta sa se elibereze de doua mari regrete, primul ca, atunci cand ea s-a inclinat pe spate, a vazut in lumina lampii ca gatul ii era zgariat de la colierul pe care i-l daruise; si al doilea ca, in cel mai important moment din viata lui, alesese cuvintele cele mai nepotrivite."

din Istoria iubirii, de Nicole Krauss, traducere de Antoaneta Ralian

crochete bune-bune si folclor de calitate

azi e o zi din aia in care cel mai bun lucru ce ti se intampla e portia de crochete umplute cu ciudatenii de la tzac-pac.

acum incerc sa scriu post despre umplutura picanta si aromata desavarsit (cred ca e totusi o coincidenta, habar n-au copiii aia ce au combinat acolo) cu doi salbatici pe cap: corin care fumeaza pipa cu razvan, our special art director. imi citesc capitolul cu bocete din cartea cu folclor romanesc pentru toate ocaziile. sigur nu gasim o invocatie si pentru o seara in banbu?

opt copii si n-are cine-i ingriji
ca e casa tare grea...
si o da in porno, zice artul special.

destul despre putreziciuni! am de scris post aici,bai baieti...corin o da inainte cu miluca (diminutiv de la mila, sper eu!).ok, accept- oamenii astia nu ma lasa o clipa sa fiu trista! gata cu postul deprimat.

ca miluca de la tatuca
e ca miezul cel de nuca
dar miluca de la straini
e ca gardul cel de spini.
bucura-te manastire
mandru trandafir iti vine
dar nu vine sa-ti infloreasca
ci vine sa putrezeasca.
si roaga-te la gropari
sa nu-ti puna bulgari mari.
sa-ti puie tarana usoara
sa mai vii acasa iara.
noi plecam acum cu totii
te lasam aici cu mortii.

fara numar, baieti!

avem o dilema-la sectiunea de obiceiuri periodice o fi vorba de masturbat?

despre voayori:
in seara lui vasile sfantul
mi-a furat caciula vantu
si mi-a adus-o supt fereastra
chiar aici, la dumneavoastra

despre mita
mi-a venit un gand
si anume ce?
sa va dau aceasta punga cu poli
sa-i impartiti celor 3 superiori
sa-mi dea drumul din inchisori.

despre stefan:
s-a dus nita, n-a venit
mi se pare c-a murit
nita, la pamant, culcat
ca-ti tai capul imediat
sunt trimis de la sultan
sa-ti iau tributul la ban

despre novac:
novac catre turc: ia spune tu cu indemn
ai din nastere vreun semn?
turcu: chiar aicea sub barbie
am o pata visinie

oda gospodinelor:
saracu barbatu meu
el lucreaz asi eu beu
el lucreaza la tapina
cu beau ca o gospodina
el lucreaza la butuci
eu car ca sa-mi fac papuci

despre fumatori:
cine-n lume-a mai vazut
iepure vara cosand
si gaina dohanind
iepure suind pe scara
si gaina cu tigara.

special art a lasat futacul pe biroul nicoletei. jur! corin, om batran, da' se ridica de pe balansoar. acum priveste ganditor la muncitorii de vis-a-vis. poate le-a facut si cu ochiul, mai stii?

acest post e un kinder cu surpriza: a pornit ca o oda a crochetelor, insa inauntru se lafaie folclorul tarisoarei noastre. prefer kinderul cu folclor celui cu puzzle.
si sunt tot deprimata, bai mascaricilor!

unele mailuri ar trebui scrise de secretara personala

sunt unele mailuri foarte greu de scris. cu fiecare a tastat ti se mareste nodul din gat. cateodata, daca te incapatanezi sa treci de 1000 de semne, nodul din gat te sufoca de-a binelea.
iti vine sa-ti iei la bataie adresa de mail si apoi realizezi ca apasarea ar fi mult mai mare daca ai folosi un stilou pe o foaie de hartie sau daca ai incerca sa articulezi propozitiile alea blestemate. atunci incepi sa-ti iubesti adresa de mail si identitatea virtuala.
msanduta poate sa spuna lucrurilor pe nume, ruchi nu-i inca pregatita. msanduta poate sa fie seaca si rationala, ruchi nu si-ar putea ridica ochii de pe eticheta de bere si n-ar pune virgula si punct, ar uita si de subiect si de predicat si de complement. asa e ruchi- cel mai pierit piar din univers.
dupa ce ai scris un astfel de mail, te-ai astepta ca un click pe send sa dizolve putin din nod, dar se pare ca e vorba de un nod pescaresc si tu nu esti buna la desfacut lucruri. poate ar fi trebuit sa faci armata!

dragostea e o salata

zilele astea a intrat la metrou o fata foarte trista cu un trandafir rosu in mana. trandafirul era aproape la fel de pleostit ca fata. pana si gargaritele bluzei suspinau odata cu ea.
ca de obicei, acolo era un domn batran cu palarie si chitara. ca de obicei, l-a gasit cantand epilog. tot ca de obicei, s-a aplecat sa-i dea un plastic mototolit de zece mii. altfel decat de obicei, domnul se hotaraste sa-i vorbeasca. generalitati: se aude ce cant eu aici?, dumneavostra nu stiti ce greu e cu cocalarii!, ce v-ar placea sa ascultati?
asta era marea sansa- putea sa scape de piesa care o bantuia in satiile de metrou insirate in drumul ei spre casa. si a indraznit: Pasarea Colibri, va rog. Au urmat 3 cantece din vremurile in care ea era mica-mica si nu-si batea capul.
Dragostea e o salata...din pacate fara sare si piper; si fara otet, de fapt!
asa ca , daca va nimeriti la metrou si domnul acela se opreste brusc din cantat epilog si incearca ceva mai old school, puteti s-o cautati cu privirea. daca o gasiti tot trista, va rog mult s-o certati!

prietenii stiu de ce

nu, aseara nu ne-am pisat pe ghinde si pe catelul de sub ele.
ne-am pisat pe tristetea mea, pe senzatia mea de I can't let go, pe noul eu- plictisitor si supus, gata de martiriu la o pocnitura de degete, indragostita ruchi cu o lampapumpa (the american for plapuma) de prostie peste cap si perne de plansete sub ochi, pe oamenii care nu ne iubesc si nu ne accepta asa cum suntem noi, oamenii care se gandesc numai la ei si se victimizeaza, care vorbesc klingoniana si se incrunta ingrozitor cand incerci sa le explici ceva despre tine intr-o limba general acceptata, oameni care nu te asculta pentru ca sunt prea ocupati sa-si auda gandurile despre cate li se mai intampla lor, oameni care habar n-au ce-au pierdut asa, la mustata, ca erau so close, so damn close...
a fost o seara frumoasa cu pietenii "aceia": cu o adela foarte bine documentata (discovery channel freak), explicand stiintifico-fantastic despre silicoane si pompite, marirea ca o iluzie optica (imbracarea in material alb a obiectului muncii, am conchis noi), o ina care asculta, radea si ridica mingea la fileu, o irena care topaia in dreapta si-n stanga, printre licori ambetante, incercand sa ma faca bine pe mine si un dragos uber-sweet pe post de male insight provider in conditiile in care le gandeste de fapt din ce in ce mai mult ca o femeie; toata lumea s-a implicat, m-a cocolosit, mi-a cantat in struna. uitasem ce bine e sa fiu eu cu oameni ca mine.
am dormit cu biata irene, am ocupat iar locul omului care se protapeste in diagonala in patul ei(delimitat aproape criminalistic, cu creta alba), am avut iar insomnie, iar atunci cand aproape adormisem, m-am trezit aiurand despre miscarea ciudata a unui carusel in care ne aflam amandoua.
o sa fie bine...cred...

despre cum am gasit un dinte in supa de la pranz

de fiecare data cand se indragosteste, lui ruchi de-atunci i se rupe sufletul de ruchi de peste cateva luni.
stie ca va veni un moment in care isi va dori sa-si fi infipt adanc un bat in fund; cercetatorii britanici explica aceasta pornire din perspectiva antorpologica a individului care ar fi preferat sa-ti traga teapa singur.
intodeauna i-a fost usor sa treaca peste tipul-bolovan. asta apartine cazurilor disperate de barbati-copii care n-o vor langa ei, insa se pricep al dracului de bine s-o pastreze. nu se asteapta la nimic bun din partea lor, doar la random pieces of happiness and intense moments; atunci cand nu poate sa adoarma si ei ii spun povesti la telefon de oriunde ar fi, se-ntampla sa ramana surprinsa si mult timp fericita. cand incep sa se poarte ca niste nedelicati, just a little push si tipii-bolovan incep sa se rostogoleasca.
problema ei este insa tipul-plat. asta-i omul din partea caruia nu se asteapta la nimic rau. toate instinctele ei de conservare pleaca intr-o vacanta luuunga-luuuunga, incep sa invarta intre dinti paie cu umbrelute si sa se cogeamite tolaneasca pe nisip.
ruchi se indragosteste ca o imparicopitata, renunta la tot ce ii e drag pentru ca mai drag ii e de el, uita cine e si de ce, incepe sa semene cu niste oameni pentru care n-are pic de respect. toate astea pentru ca il iubeste intr-un mod inexplicabil.
si, ca si cum n-ar fi destul amarul, traieste cu impresia ca sentimentul e reciproc. tarziu incepe sa-i pice fisa ca nu-i chiar asa; el nu pare imparicopitat, nu renunta la ce ii e drag pentru ca mai draga ii e ea, nu uita cine e si de ce, nu vrea deloc sa semene cu niste oameni pentru care n-are pic de respect.
si da, n-o iubeste intr-un mod inexplicabil. n-o iubeste pe ea, nu-i iubeste nebuniile, rasetele, bataile cu perne, neseriozitatea, neplanificarile, alimentatia nesanatoasa, hainele aiurea, lenea si scrisul, cititul si baia de o ora.
baietii ar trebui sa se indragosteasca de o atitudine, nu de o gramada de oase care urla "anorexieeeeeeeeeeee!", de fuste scurte pe funduri fructifere, de sani si sanisori. vreau sa aud un tip spunand: m-am indragostit de cum e ea, nu m-am indragostit de cum arata ea.
pe langa picioare lungi, bine e sa ai si o atitudine de Maica Teresa. adica il iubesti, intelege-i problemele. problemele tale nu exista si asta dintr-un motiv foarte intemeiat: problemele lui.
acestea fiind scrise, incep sa inteleg cum a ajuns dintele in supa de la pranz; puteam macar sa nu cer supa de ziua mea!