menajata si neamenajata

asa sunt eu: o plaja cu nisip care iti maltrateaza talpile, o gradina napadita de pir cu fir sanatos, o baraca pescareasca soioasa la colturi.
numai ca si oamenii neamenajati isi doresc sa fie menajati, cel putin in momentele in care s-asa le e greu, din oficiu.

despre lactobar

am un cititor bcr. salut, salut!
bogdan zice:

deci da

Monday, July 28, 2008 6:48 PM

From:

This sender is DomainKeys verified

"Bogdan D."

Add sender to Contacts

To:

msanduta@yahoo.com

eu cred ca acest blog, prin spiritul sau retro-fantastic, cuvintele invartite cu iscusinta, titlurile provocatoare intr-un mod decent, desigur, si nu in ultimul rand, invitatii de vaza, este ok

rock stars are so yesterday

a fost focsani by week-end.
am ramas cu o simpatie pentru posesorii de ochelari ciudati care ma trezesc dimineata cu ceaiul meu preferat si prajitura cu dulceata de trandafiri, dupa ce bat politicos la usa.
am ramas si cu Inimani Mal in cap si cred ca o sa stric urechiusa stanga a pleiarului michimaus de atata dat inapoi.
am ramas cu batai cu perne si irene, sobolani din plus, muscaturi puricoase si un zambet cat toate zilele pe fata.
va spun eu cum sa faceti: de cate ori se vi se pune dorul de duca perpendicular pe ipotenuza, incercati cu focsani. functioneaza!
am stat un uichend cu iren la familia zabrauteanu. mama si tata zabrauteanu au petrecut putin timp cu noi, cat sa ne spuna povesti pescaresti si cu baroni locali si sa ne arate pe unde sed proviziile de ardei umpluti si bautura. au plecat, iar noi am auzit cu parere de rau masina rontaind asfaltul pe la 5 dimineata.
am ramas cu alin, cel mai dragut criminal in serie pe care mi-a fost dat sa-l cunosc. ne-a rasfatat pana la dumnezeu, ne-a cantat in struna si ne-a suportat inghiontelile si rochitele copilaresti. ne-am uitat la noi albinoi in timp ce batea grozav grindina. de cateva ori pe zi, lizuca se dezbara de lant si ateriza la noi pe canapea. mai mult, daca prindea geamul deschis, urmatoarea oprire era patul sf(as in star trek, nu sfant) al lui alin. in momentele acestea de dulceata parentala, dragul de alin o lua frumusel in brate pe animala- ma gandesc la vreo 45 de kile de tupeu canin, plus 3 de lapte nemuls, caci tocmai se despartise de cei 11 fii si fiice- si o cara prin curte, pana in cusca prevazuta defectuos cu o singura intrare. era asa dragastos, iar lizuca asa cuminte, incat am banuit-o pe loc de prefacatorie: pun pariu ca era o sarada, iar duduia facea toate lucrurile astea doar pentru o imbratisare.
am mancat prune din prun si zarzare (sac!!) din corcodus. am fost pe rand sailor moon, omul de tinichea, jimi hendrix chick. am facut prajituri arse si bune, am citit doua carti simultan si am avut parisul in tavan.
l-am cunoscut pe happy si asta m-a marcat. cel mai vesel om in viata, preparator de gratar minunat, ne chema asa dragut la masa, parca era mama-gasca in zilele ei de glorie. rade cu pofta indiferent de ora, replica, interlocutor. e variata high a piticului statu-palma-barba-cot si mi-e tare drag de el. o sa scriu o poveste in care piticul meu fericit e cel mai misto personaj negativ din toate timpurile.
inainte sa plecam, am ascultat toti patru albumul nenascut al lui alin; asa mi-am dat seama ca rock starurile nu mai au nici o sansa; viitorul e al jazz-inspiratilor. dragul nostru o sa creasca mare si o sa fie tare popular cu fetele, asa i-am prezis.
s-a topit uichendul in poze cu noi patru+sobo plus, uitandu-ne cap in cap spre aparat. eu cred ca mi-am gasit locul, focsaniul e aspenul acestui neiubitor de ski.

ce se-ntampla, iepure?

a fost odata o buburuza sentimentala. ea traia intr-un contor cutiform. de buburuza era indragostit un iepure opt-uz.
lucrurile au mers prost intre ei de la inceput. denumirea latino a acestui iepure era" mens sana in corpore sano" pentru ca viata sanatoasa , dar si voluptoasa, era unul din hobiurile lui. dar buburuza nu credea in asa ceva: statea zi si noapte pe canapeaua unui cartof si se imbuiba cu bulbi de lalele modficate genetic, ca doar nu aritmetic.
iepurele turba ca o vulpe cand vedea delasarea unei fiinte sentimental-obeza. cum el era opt-uz si nimfoman, a incercat s-o transforme pe buburuza dupa chipul si asemanarea lui. dar cum determini o buburuza sa faca sex atunci cand nu vrea? ar exista vreo 2-3 metode, dar ele au pierit odata cu posesorii acestor utile conostiinte, in marele cutremur din '77.
temerarul iepure, dupa ce semna o intelegere semi-tacita pentru drepturile de televizare ale epopeei sale erotice, porni in cautarea unor manuscrise stravechi, de la marea neagra. aici, se pare ca ovidiu lasase scris un poemu meditativ ale carui incantatii in metrul iambic starneau buburuzele de pe canapeaua cartofilor, de pocnea libidoul lor ca floricelele in ceaun.
zis si facut! contractul semnat, poemul gasit, iepurele se intoarse acasa. prea-cinstita sa concubina nici nu banuia ce i se pregateste, mai ales ca, intre timp, il inlocuise pe iepure cu un gandac de colorado permanent imbracat intr-o pijama non-sexuala de la tricodava, gasit la un moment dat chiar in canapeaua cartofului de pe are zapa ea de obicei. de-atunci traiau o frumoasa poveste de iubire platonica, total neepuizanta, ca o cura la un spa de foarte mare bun-gust.
in usa, iepurelui ii cazu manuscrisul secret din mana nesecreta. cu ultimele puteri, dadu socul la spate(ca in cartile de tarot) si incepu sa baguie primele doua strofe. cand... isi dadu seama ca il apuca o ameteala bizara.
libidoul sau facu dintr-o data "poc-poc", se poiecta astral in afara trupsorului de iepure si o lua la santoasa, trantind usa dupa el. martori povestesc si acum de aparitia libidoului straveziu pe campuri si dealuri din afara bucurestilor. cine-l prinde, i-a pus dumnezu mana-n cap (sau nu)!
cei trei dezlibidinati au trait fericiti pana la adanci batraneti, dezvoltand afinitati selective prentru alte activitati, cum ar fi telenovelitul si jocul de sah. contractul cu postul de televiziune a fost anulat (evident), iar iepurele plateste si acum daune in rate, pentru ca semnase un contract cu prevederi multiple si nebanuit de dezavantajoase.

matematica si prietenii ei

bai, o s-o spun direct: eu sunt mate-info chick. nimeni nu a banuit niciodata asta despre mine, dar am avut 5 ore de fizica pe saptamana, vreo 7 de mate si tot asa.
de e? habar n-am! psihologic vorbind, probabil a fost un act de rebeliune, stiut fiind faptul ca, in familia popa, absolut nimeni nu a fost ocolit de probleme cu corigenta la mate. am vrut sa le arat ca-s diferita, ca eu pot, ca legenda cu care-mi inveninau ei frageda pruncie, cum c-as fi fost schimbata la maternitate, deci nu-s sora buna cu ei, e intru totul adevarata. timpul a demonstrat cu precizia unui test de paternitate ca, desi sunt cu vreo 9 nuante mai deschisa la ten, ne curge acelasi sange prin vene. prin clasa a 12-a am abandonat cu totul lupta cu realul si m-am refugiat definitv in imaginar. mama a inteles ca mie imi place matematica numai cand e vorba de un enunt interesant, de geometrie si de metoda reducerii la absurd, a fost la scoala, a vorbit cu dirigu', mi-a facut saptamanal belet de voie, iar rasfatata-rasfatatilor a stat un an acasa si a citit ce a avut ea chef. vreti si voi mame d-astea? stiu!
singura mea ingrijorare era ca pic bacul la matematica. dirgu' aka pensionarul-blazat-care-pseudopreda-matematica m-a asigurat ca-l iau, dar cum sa iei de buna parerea unui mos ramolit? in ziua sustinerii examenului, intr-o anumita sala a liceului bratianu se auzea o data la 5 minute un chitait dubios: era domnisoara popa care se bucura de rezolvarea inca unui exercitiu; cand am ajuns la 5.25, eram ca razboinicul care se trezeste spalat de sange in valhalla. am tot tinut-o intr-un chiuit pana am ajuns la 8.80. m-am oprit acolo pentru ca mi-a fost mila de tocilarele clasei ce se pregateau de examene la ase, pe care cu siguranta le-ar fi picat daca le intinam eu self-esteem-ul.
dupa ani si ani, popa ruchi se trezeste cu un test pe cap: logica, inteligenta nonverbala si matematica. prima mea reactie: plans si urlete tip "mamaaa, de ce ai adus scutiri saptamanale in clasa a 12-a? ". dupa ce ne-am asezat la masa exercitiilor de algebra, eu si cu popa am inteles un lucru: desi ne e incredibil de greu sa rostim aceste cuvinte, noua ne place matematica. da, ca hobby e minunata. exceptand obligativitatea temelor pentru acasa si orele plictisitoare, we have a crush on numbers.
testul e peste doua zile si prevad o win-win situation. daca nu fac nimic, am o scuza intre neamuri: "stiti si voi cum e cu matematica!". daca ma descurc onorabil, am o noua ocazie sa-mi afirm originea vikinga de semi-blonduta si un job misto.
in schimb, stiti ce mi-ar prinde bine? am realizat ca nu am un ceas de mana in casa, asa c-am sa cer cu imprumut la vecinii-mei-furnica. aveti cumva o chestiuta de masurat timpul care vine cu noroc la pachet? sa fie, asa, foarte blanda cu mine- sa treaca trei sferturi de ora intr-un sfert academic- si sa simt ticaiturile ca venind din partea cuiva foarte drag mie. mi-a intrat in cap ca ceasul unui prieten la mana mea ar insemna o echipa de doi care infrunta procesul de recrutare corporatist. deci pe cine iau cu mine la test?

portret amar de cuplu rascopt

el avea mainile mari si multe, reci ca niste lespezi de mormant. in ciuda acestui fapt, era o aratare foarte calda si toti copiii i se urcau in cap cand il vedeau. la fel faceam si eu, in lungile dimineti subcarpatice. problema era ca se droga intr-o pobeda GAZ-M20 , cu gemurile trase discret pe nas. punea gemul pe o carte de joc (de exemplu un as de trefla) si-l tragea pe nas. sigur ca-i ramaneau ceva bucatele infipte in nari, mai ales daca gemul era de gutui, unde stiti si voi ca gospodinele sunt generoase cu feliile. trecand peste acest defect, eu il iubeam foarte mult si-i faceam in continuare gem, sperand ca, la un moment dat, o sa-l si manance. anii au trecut si copiii au crescut; pomii fructiferi din curte au secat ca niste izvoare termale mult prea mult folosite de catre bosorogi slinosi, mereu insetati de namol tanar si mineral, iar noi a trebuit sa vindem pobeda unui cuplu hulpav din sacele. oamenii pot spune despre noi ca ne-am ratat, insa noi stim mai bine ca gemul se poate gati in cratite goale, din surcele si frunze sau pamant; cat despre tras pe nas, cu totii stim ca merge aproape orice, cat ar fi de imaginar.


de-acum, irene scrie cand si cand pe blogul meu; (da, dar numai impreuna cu tine, imi striga ea peste umar, rasucind o moneda in maini, ca o adevarata jucatoare profesionista ce e)

zapada aiurea din cuptor si paianjenul pofticios...

aseara m-am apucat de ritualul meu impaciuitor si meditativ, coptul de prajiturele. speram ca mirosul de bezea rumenita in cuptor antic si de demult sa spele tensiunile din casa si cam asa s-a si inamplat. dar sa nu anticipam!
coca cea mai prietenoasa din lume e aceea care n-are nevoie de faina ca sa se simta completa, lucru ce te-a afectat direct de cand erai mica, dat fiind faptul ca linsul blidelor fainoase provoaca dueri de stomac. dupa ce bati albusurile profesionist, de sta taica telul voinicel in dansele, urmeza ploaia de cocos. daca esti cu mintea in alte parti si cu sprancenele ridicate a ganduri negre, uiti ce pui si cum pui si exagerezi cu vreo 50 de grame. pana sa te dezmeticesti, ai in fata ta o cratita de zapada proaspat ninsa, dintr-aceea din care nu poti face bulgari nicium. incerci sa faci guguloaie, de parca te-ar astepta dupa usa colega de joaca cu manusile in maini. treaba merge si nu prea si tu te gandesti ca, daca erai in curtea scolii la marea zapadeala cu colegii, ti-o luai de numa-numa!
lucrurile bune ies pana la urma, asa ca acum mananci biscuiti buni-buni cu iren, razi si faci planuri. gata, am pus stapanire pe casa noastra, ca dupa un divort lung si ineplicabil de tarsait.

in celalalt colt al casei, fara nici o legatura, paianjenul cel far' de nume, posesor al celor mai membre de fotomodel, executa un rumos giumbusluc: isi baga adent si pe rand picioroaiele in gura, ca si cum s-ar linge pe degete. "pofticios mai esti!" zic eu , urmarindu-l interesata de sub dus.


(a se intelege ca scriu gresit acest post doar pentru a-i face in ciuda irenei)

baclavaua feminista

draga irina,

ai facut o baclava minunata! pacatul dulciurilor turcesti e chiar dulciuritura. s-ar putea sa n-ai in casa lingurite suficient de mici cat sa incapa o portie care sa nu te ingretoseze pe data. dar baclavaua ta habar n-a avut de asta; mi-as fi dorit sa fie un double decker sau sa-ti fi trimis biscuitii mei intr-un recipient mai mare, asteptand sa-mi fie intors cu varf si-ndesat. printre foile mii si mii se lafaiau bucatoaie de nuca; aveau gustul amarui si trainic al miezului putin pralinat (fie le-ai varat intai intr-o tigaie incinsa, ceea ce demonstreaza ca esti intru totul dedicata cauzei si corinul e un fericit, fie pur si simplu au luat-o nebunaticele la goana spre marginile tavii si au sfarait aparte, ceea ce demonstreaza ca ai norocul marelui cofetar si eu sunt foarte geloasa). de la mana pan' la gura s-a micsorat mai rau ca vorba, asa ca ne-am batut pe baclava! gata, am spus-o!

dar baclavaua ta nu-i numai o prajitura reusita, e si declaratia ta de drept-feminista. uite, eu cred ca feminismul e prost inteles din cauza ca fetele alea care au pus bazele miscarii s-au luat prea tare in serios. faptul ca gatitul e sub nivelul unei feministe s-ar putea sa ni se para noua, nefeministelor, jignitor si nedrept. oamenii pe care-i stiu eu gatesc de nevoie sau din placere sau deloc. asta n-are legatura cu faptul ca-s femei ori barbati, casnice ori business women. baclavaua ta feminista imi da speranta ca lucrurile se pot schimba. da, eu vreau la cratita si stiu oameni foarte misto si independenti, basca si barbati cateodata, care vor tot acolo.



discleimar: acesta este primul post din ciclul:"cumpara-mi un martisor". de-acum, pentru orice soi de advertising pe blogul meu, solicitantul va plati cu un vestitor al primaverii. long live shameless advertising!

fata care-si dorea sa fie emo

(scris dupa dictare...)

fata cere-si dorea sa fie emo avea parul lung.
intr-o zi, in timp ce-si impletea 2 codite si asculta coldplay, o voce s-a facut auzita: "daca vrei sa te sinucizi, fa-o mai repede!! ma obosesti!".
fata care-si dorea sa fie emo nu a stat prea mult pe ganduri, a inceput sa rumege ideea, coldplay a continuat sa cante si vocea a inceput sa dicteze. situatia nu era indeajuns de tensionata, asa ca fata noastra a ridicat receptorul telefonului si a format un numar imaginar, din 6 cifre. a asteptat linistita, prefacandu-se ca la capatul celalalt o sa-i raspunda cineva. in acea liniste(provocata si de intreruperea melodiei coldplay), fata care-si dorea sa fie emo si-a recitat in gand o poezie, trista dealtfel, provocandu-si o stare vis-a-vis de tristete.
brusc, vocea i-a urlat in urechi" renunta, e prea cald sa fii emo!"


(lipsa_final)

SENZATIONAL! mama lui ruki se iubeste cu...

ati observat in presa momentului interesul nemarginit acordat mamelor? bunauara, mama de chivu si mama de pavaroti del carpati au pagini intregi pa da randu, cum ar spune Victora-raposata. Una plange un lighean de lacrimi, alta are un iubit de 33 de ani. in acest spirit, cred ca e cazul sa povestesc si eu despre mama mea.

mama s-a indragostit de un italian iubaret fix dupa 18 ani de abstinenta. toata lumea pusese cruce vietii ei sentimentale, iar eu nici macar nu-mi aminteam cum e mama cand saruta un barbat. si intra silvio in viata ei, ca traian peste baba dochia, se baga in sufletul ei si tot insista pana cand femeia uita de gura satului si de "ce-or sa spuna copiii" si se concubineaza frumos cu mancatorul de melci. pai nu e asta stire de prima pagina?

si eu nu m-am revoltat deloc, daca vreti sa stiti. mi se pare minunat sa vad doi tineri trecuti binisor de 60 de ani dansand prin sufragerie sau facandu-si unul altuia glume practice. in plus, silvio arata si se poarta exact ca un mos craciun. imi place sa lenevesc la televizor pe langa el, desi nu sunt obisnuita ca un om sa nu poata doarmi pana la ora 4 pentru ca eu sunt plecata lelea in sat. e asa frumos sa-ti poarte de grija cineva care tehnic vorbind de-acum iti e tata!

mama e foarte tare cateodata. ea intelege exact cum e sa te indragostesti de toti dubiosii, s-a obisnuit sa ma intrebe de fiecare data: "si asta tot lautar e?". cand l-a vazut pe cristi (si asta tocmai pe strada aia s-a gasit sa mearga, dupa ce-i spusesem ferm ca el n-o sa ajunga s-o vada pe mama NICIODATA) mi-a zis: " nu zangane la chitara, da' uite-te la el ce dandy e!". ea stie mai bine...

cocorii un' se duc cand se duc?

cred ca ma mut inapoi acasa. ieri mi-am dat seama ca viata mea e de un cacat complet aici. sunt atat de putine motive pentru care sa raman (si se imputineaza pe zi ce trece), incat ma apuca rasul cand ma gandesc la incapatanarea mea de pana acum. am obosit sa caut, sa inteleg, sa aman, sa sper in mai bine.

probabil ca o sa am o gradina de trandafiri perfecta, o sa scriu ganduri proaste pe coli ingalbenite ca sa am senzatia ca fac ceva cu viata mea, o sa-mi pierd serile citind biblioteca mamei in hamacul ala albastru din curte. si e foarte probabil sa ajung fata batrana, cea mai batrana dintre fetele mamei. o sa fiu exact ca un personaj sinistru din romanele cu boieri si boieroaice.

ziua in care razvanul si-a pierdut nasul, in stil aproape gogolian

"pentru mine nu mai miroase a nimic, nicaieri!" razvan mitoiu, my special art director

pe la 2-3 ani suferea de bronsita astmatiforma. aceasta s-a transformat in astm bronsic alergic cronic. pe la vreo 5 anisori, a suferit o operatie de polipi.

la vremea respectiva, alergologia era egala cu multimea vida(mi-am notat eu matematic) in romania. astfel, el a umblat prin cel putin 4 medici, incercand totodata aproximativ 7000 000 de medicamente.

concomitent as putea spune, il supara si o rinita alergica localizata la baza nasului (unde altundeva, dara?), ceea ce inseamna ca nasul se bloca din motive de schimbari de temperatura, praf, spori, par de pisica si alte animale. tone si tone de picaturi au fost varate in nari, unele supersofisticate, noi, experimentale. practic, le-a tras pe toate pe nas.

o perioada a fost ok, dar la fiecare schimbare de temperatura- poc! nasul se infunda. intr-un final a inceput sa se simta ciudat atunci cand putea sa respire. mai mult decat atat, putinele dati in care avea nasul desfundat, a realizat ca il cam parasise mirosul. imi marturiseste cu tristete ca s-a trezit intr-o zi nemaiputand simti mirosul florilor de primavara, dupa care duse au fost si mirosurile mai tari.

acum, 20 de ani mai tarziu, a ajuns sa nu poata simti decat cele mai intepatoare mirosuri, acestea provocandu-i o senzatie chiar in gat. singurul lucru ce i-a ramas de facut e sa-si imagineze mirosul.

casa de psihopati

cand faci naravasa stanga-mprejur si dai piept cu viata de camin (desi tu n-ai piept si in camin sunt mai multi gandaci decat in orice loc din lumea asa, da iren, inclusiv canalul tau), e clar ca vrei sa scapi de o familie de psihopati, sa pui cat mai multe sute de km intre tine si ei, sa te scuturi de obsesiile tale cum ca te transformi incet dar sigur in maica-ta.

dar cu ce te-alegi de fapt? cu niste oameni dub-dub-dub-iosi care-ti spun la 10 dimineata ca nu o pot supraveghea pe iren bolnava fiindca se uita la filme porno cu shemale.

asa realizezi ca n-ai facut decat sa schimbi o familie de psihopati pe o conjuratie si mai si!

later edit: acum imi dau seama de ambiguitatea acelei fraze. nu iren se uita la shemale shit, slava domnului!

varata pana'n gat, in toate sensurile posibile

sunt atat de tristaincat un munte de inghetata cu fructe de padure si fructe de orice fel nu mi-ar schimba pozitia colturilor gurii.
sunt atat de furioasa incat, daca as incerca sa dreg starea de spirit cu o bere, as fi prea tenata sa intorc sticla si s-o folosesc drept unealta a dreptatii.
sunt atat de frustrata incat am inventat un nou standard finaciar; ii urasc burghejii care isi permit sa-si dea demisia uite-asa, cu o pocnitura din degete.

motive de bucurie, motive de ingrijorare

citind ziarul ring in drum spre agentie ai revelatii peste revelatii. iti dai seama cat de norocos esti in buricul tau, dar si cat de fara rost iti e existenta.
de exemplu, nu poti decat sa multumesti celui-de-sus ca iti plac barbatii. asa cum se nimeresc ei a fi, exemplare mai mult sau mai putin reusite. ii vine sa-i pupi pe toti si sa-i mai iubesti o tura cand afli din ultima pagina a numitului ziar ca exista oameni care se indragostesc de obiecte si, asta nu-i tot, mai si transpun arhicunoscuta obsesie pentru celebrtiati in iubirea lor(a se vedea cazul domnisoarei care vrea sa se casatoreasca cu acte in regula cu zidul berlinului, gandindu-se probabil ca oficializarea legaturii va salva onoarea unui eventual zid din flori). poi daca m-as indragosti de un neinsufletit, sigur ar fi vorba de un balansoar. cu un balansoar poti avea o casnicie perfecta, bazata pe respect reciproc. exact ca-n viata, dupa un timp ti-ar cam amorti fundul de atata lipsa de activitate, iar miscarea inainte-inapoi ti-ar provoca greata.

pe de alta parte, stirea ca un adolescent este atat de pasionat de ceva si stie de la o varsta foarte frageda exact ce vrea sa faca atunci cand va fi mare m-a lovit in moalele capului. un om ca mine, fara nici un fel de plan, un drifter afurisit care in 23 de ani s-a prins doar ca e fericit cand iubeste si e liber sa aiureze, sigur ca se simte prost atunci citeste despre un zombi-wannabe care a reusit deja sa-si tatueze partea de sus a corpului cu organe in descompunere. adica pustanul ala mai are doar de tatuat doua picioare, de innegrit doi ochi, de sfartecat un nas si o ureche si-si indeplineste visul din copilarie. tu, ruchi, ce-ai de gand sa faci cu viata ta?

ceva mai tarziu, spre orele pranzului, ajunge la mine un filmulet cu concursul americanilor cu puta cea mai mica. una calda, un rece, zic! deci e bine ca nu sufar de boala-indragostelii-de obiecte, e rau ca n-am nici un scop in viata si iar e bine ca n-am cea mai puta mica din univers. 2 la 1, asa ca merry little mean pig again!

rupem barak

dupa o perioada interminabila de babaleala, in care am uitat pana si ce pereche de pantofi se preteaza la dansuri desantate pana la 5 dimineata, realizez ca-s tanara si libera de contract, ca m-asteapta lume buna pe lipscani, printre stradute.

ehe, daca-mi luam si buletinul la mine, tot era o treaba! neglijenta cum sunt, m-am trezit convigand un badigau proactiv ca am 23 de ani. moment in care mi-am bagat picioarele: arat a 14 ani, merit sa ma distrez cu adolescentii! deci fuguta in suburbia.

jur ca nu mi-a parut rau! in primul rand, toti baieteii erau mai scunzi decat mine; unde mai pui ca petrecusera de cel putin 12 ori mai mult timp in fata oglinzii? iar domnisoarele, domnisoarele posedau energia aia de manz pe care o suspectezi initial ca avand legatura cu ceva pastile. bratarile fosforescente si beatul tip "casa" mi-au amintit de sloganul meu de la sighisoara de-acum 2 ani: "discoooo tineretuluuuuuuuuui! manutele-n aeeeeeeer!".

muzica se compunea din: 15 minute rock de pe cand eram eu in clasa a 5-a; 2-3 ciozvarte ca pentru mine (gen royksopp), aruncate intr-o sila profunda, remixate porceste si amestecate cu laturi (gen kosheen), ceea ce m-a facut sa-i injur cu gura plina pe cei de la mtv mash; lovitura de gratie: un amestec de pseudoreggae cu reggaeeton sau cum dracu se numeste tampenia aia, mai mult in romana decat in alte limbi, pe ritmuri care faceau fundurile minorelor sa se masocheasca gratuit de peretii usor jegosi ai suburbiei. din punct de vedere muzical, s-a pomenit intens de ganja, dar intr-o maniera care mi-a adus aminte de celebrul duet ganja -marijuana de cand eram eu copila. frisca a fost insa piesa care are cinstea de a si boteza aceste cateva randuri amare, ma refer la inubliabila "rupem barak". daca e prima data cand auziti de baraci rupte, va indemn sa cautati pe net. material delicios.

ideea e ca m-am simtit batrana si acra la inceput, apoi mi-a trecut prin cap ca poate am o problema, la fel ca cei 5-6 adulti pierduti prin multime, care aveau un afisaj de perversi pofticiosi. in fine, dupa vreo ora am inceput sa gust experienta, am luat-o ca pe un experiment antroplogic pe cate vi-l recomand. din pacate, incarcatura emotionala a muzicii m-a doborat dupa cateva ore si am parasit suburbiile lipscaniene cu un ranjet satisfacut.
ce mi-a mai placut viata de noapte!

lactobarul lui ruki

nu stiu daca ati observat, dar am cel mai frumos blog din calea lactee!
multumiri domnilor corin si razvan, colegii mei de zahar-ars.
si complimente acasa!

oamenii si paduchii

cand eram mica aveam tot timpul paduchi. mi-au ramas cel putin 4 amintiri de lupte incrancenate cu aceste vietati netrebnice. mama era genul acela de profesoara care mangaia copiii pe cap. ghici ce? era rasplatita cu varf si-ndesat!
si-atunci urma o noapte in care cristina facea pe maimutica despaduchianta. eu adormeam pe genunchii ei pentru ca tare bine sa simti niste maini dragi plimbandu-se prin capul tau. pasul doi era cel mai scarbos si crud: un tratament scurt de gazare. tin minte ca dupa 10 minute incepea sa ma manance atat de tare pielea capului incat as fi preferat ca batalioane intregi de paduchi sa atace pe flancuri, iar cel mai napoleon dintre ei sa-i conduca in a37-a lupta cu scalpul meu. mai era si chestiunea etica: ma simteam ca un nazist imputit! ma mai inveseleam in schimb cand treceam prin fata oglinzii: aveam un baticut demodat pe cap, strans temeinic sub barbie si, cu fata mea chinuita, aratam ca o babuta in sambata mortilor.
la inceputul anului scolar, in clasele primare, exista un control de la sanepid. era cosmarul meu, brigada rusinii, antipaticii genetici, cum ar spune iren. s-a intamplat intr-un rand sa ma simt mai rau decat de obicei: ma stiam cu paduchele pe caciula. dar nu faptul ca mi-au gasit 1-2 indivizi rataciti prin ceafa m-a facut sa ma simt prost, ci vestea ca a mea colega de banca era plina. toata lumea a presupus ca am luat de la ea, insa eu stiam ca exista posibilitatea sa fie invers, numai ca eu am descoperit la timp inundatia de piciorute din capul meu.
acum, dupa vreo 15 ani de neinteractiune cu amicii mei infometati, episodul pare tare dragalas, insa simt cum un colt al mintii mele inca poarta teroarea tropaind. pe de alta parte, cred ca as innebuni de ras daca, intr-o zi cu soare, ar incepe sa ma manace capul si, in toata splendoarea mea de coconet minimalist, mi-as cauta disperata pieptan cu dintii desi.
later edit: aflu de la iren ca a patit-o recent o domnisoara si a scris despre asta pe blog. ce pot spune? new york, vant puternic- paduchele rezista!

i don't fuck with love

in jurul meu se intampla numai indragostiri dadaiste. adica un domn cinic da fal-fal din aripiare, isi zambeste in obrajorii bucalati si scoate din palarioare nume la intamplare. rezultatul? toata lumea sufera pe la colturi.
modelul de indragostire dadaista:
eu sunt indragostita de cineva. cineva n-are nici o treaba cu mine. altcineva suspina dupa mine. alt-altcineva suspina dupa el.
cam asta e modelul cu care ne distram zilele astea. si, pentru ti-e inca proaspata in minte amintirea zilelor in care te sufoca nodul din gat, nu te lasa inima sa fii miserupist. asa ca citesti declaratii de dragoste, zambesti politicos si stai la lungi sedinte de terapie telefonica. si-ti pare atat de rau ca nu auzi cuvintele astea frumoase din gura cui trebuie.
sa ardem palaria cu indragosteli dadaiste!