azinoapte am facut schimb de personalitate. ina a fost tacuta si refractara, eu m-am bagat in vorba cu nerusinare. degeaba m-a invatat mama: never talk to strangers, sau asa ceva. in plus, mama a uitat sa-mi spuna cum se procedeaza cu urcatul in masina unor straini, sau cu adusul lor acasa.
cert e ca ne-am pricopsit cu un tip minunat (i s-a aplicat cel mai sever chestionar cu putinta, insa la NU a ramas o singura liniuta, in timp ce la DA se lafaiau o multime de calitati si beneficii). in camera mea doarme un strain tare dragut, care ne va duce in cel mai scurt timp la patinoar si ne va pazi si in noaptea asta de adunatura pestrita si paranormala din club a, desi mama mai spunea odata ceva cu un lup si un paznic si niste oi.
ce bine e faci schimb de personalitate din cand in cand! si ce oameni faini sunt prin jur, presarati in locurile cele mai ciudate. simt cum se parguieste o recolta importanta de necunoscuti. hai cu 2009!
Wednesday, December 31, 2008
Tuesday, December 30, 2008
sughit si licurici
asta am citit si asta am visat. am adormit cu aventurile vikingului Sughit Strasnicul Stavrid al III-lea si, nu se stie de ce, am visat rauri de licurici. unii pluteau in jurul meu si din cand in cand mi se prindeau de bucle, iar altii se piteau dupa frunze,luminandu-le nervurile.
m-am trezit zambind, ca dupa o zi plina de gradina din vacanta de vara.
si am fugit pe-un ger cumplit pana la gara, unde ma astepta om drag de departe.
cred c-o sa fiu bine, pana la urma.
insist.
m-am trezit zambind, ca dupa o zi plina de gradina din vacanta de vara.
si am fugit pe-un ger cumplit pana la gara, unde ma astepta om drag de departe.
cred c-o sa fiu bine, pana la urma.
insist.
Monday, December 29, 2008
bucata de cadou
uite o bucatica din cadoul meu pentru anca. am ales-o pe cea mai mai parfumata si mai gustoasa.
Cine o mai stie pe tanti Gigela? Biata de ea, se lupta cu dormezele butucanoase ale satului si cu coca unor cozonaci minunati. De-acolo a facut rost de reteta Ancuta, mijlocia.
In anul acela ramasesera numai ele doua, ursoaica mare era deja la casa ei. Fetele au pus mana pe lighenoiul proaspat cumparat, albastru pare-mi-se, si s-au apucat de framantat. A mica tinea incordata de vas, in timp ce vanjoasa cealalta se batea cu rotocoalele de faina si ou. Impartitul de pumni in stanga si dreapta aluatului, pe un zaduf din cele mai mari, lucru stiut ca la caldura se umfla coca-n piept, a determinat-o pe super-eroina noastra sa se cam lepede de haine. La inceput vesta, apoi puloverul, pana a ramas in sutien. Uite-asa se facea treaba la Bascov pe timpuri si ajungeau fetele sa se marite bine-mersi.
Cat isi trageau cozonacistele sufletul, impletiturile cresteau pana peste dulap, iar cu o pana muiata in galbenus de ou, se spoiau cele trebaluite si apoi se aplica, eventual, un motiv sarbatoresc, direct cu degetul aratator.
Ce vremuri!
declicul sau cum am devenit brusc un om frumos
"declic"e un cuvant care suna tare stupid. poate ca asta e motivul pentru care orice declic e stupid. nu-mi pot explica de ce ma indarjesc sa fac lucrurile sa mearga, chiar daca in urma mea alearga o fanfara de turci mustaciosi care urla si trompetesc: "uraaat! uraaat! foarte urat! fa ceva, ruu-ki, fa ceva!", insa un gest marunt, o vorba spusa pe masa nepusa umple paharul.
baiatul prostut, dar frumusel si inimos din liceu, caruia nu stiam cum sa-i spun ca ma plictiseste INGROZITOR, a rezistat eroic doua luni. doua luni de feerie pentru el, de casacat contrinuu si fixat muste pe pereti pentru mine. momentul in care m-am hotarat ca asa nu mai merge a fost dimineata sfatului valentin, cand dumnealui m-a cadorisit cu un bibelou roz, cu amorasi sclipiciosi.
altadata s-a lasat tacerea peste o prietenie frumoasa, cand colega mea de banca a refuzat politicos sa ma duca acasa cu un taxi, dupa ce lesinasem la ora de chimie. nu s-a intamplat in timpul incaierarilor prietenilor ei (unul din ei a facut puscarie in cele din urma, :) ), nici la vreun chef de manelari pe unde mi-a fost dat sa ajung, descumpanita si incruntata.
a mai fost o domnisoara care s-a razgandit in ultimul moment si m-a lasat sa plec singura la bucuresti sa-mi dau examenul de admitere, dupa ce cu o luna inainte trebuise s-o usuiesc pe mama, insotitoare mai mult decat voluntara, pentru ca nu se suportau. nu faptul ca spunea lucruri ingrozitoare despre mama m-a facut sa o evit, vedeti, totul a avut o pricina mult mai mica.
nu faptul ca se uita la mine ca la un mic extraterestru, si nici cearta ingrozitare din nopatea de inviere nu m-au pus pe fuga -am plans ca o vaca si am asteptat sa se intoarca- ci faptul ca, de ziua mea, intr-o duminica, a stat la serviciu pana tarziu si apoi s-a dus acasa sa se culce.
si, cel mai curios, n-au fost certurile de fiecare data, iubitele trase la xerox, acuzele, subreta, a fost un zmeu pe care nu l-a inaltat cu mine cand trebuia.
vedeti cat de mic poate fi un declic?
baiatul prostut, dar frumusel si inimos din liceu, caruia nu stiam cum sa-i spun ca ma plictiseste INGROZITOR, a rezistat eroic doua luni. doua luni de feerie pentru el, de casacat contrinuu si fixat muste pe pereti pentru mine. momentul in care m-am hotarat ca asa nu mai merge a fost dimineata sfatului valentin, cand dumnealui m-a cadorisit cu un bibelou roz, cu amorasi sclipiciosi.
altadata s-a lasat tacerea peste o prietenie frumoasa, cand colega mea de banca a refuzat politicos sa ma duca acasa cu un taxi, dupa ce lesinasem la ora de chimie. nu s-a intamplat in timpul incaierarilor prietenilor ei (unul din ei a facut puscarie in cele din urma, :) ), nici la vreun chef de manelari pe unde mi-a fost dat sa ajung, descumpanita si incruntata.
a mai fost o domnisoara care s-a razgandit in ultimul moment si m-a lasat sa plec singura la bucuresti sa-mi dau examenul de admitere, dupa ce cu o luna inainte trebuise s-o usuiesc pe mama, insotitoare mai mult decat voluntara, pentru ca nu se suportau. nu faptul ca spunea lucruri ingrozitoare despre mama m-a facut sa o evit, vedeti, totul a avut o pricina mult mai mica.
nu faptul ca se uita la mine ca la un mic extraterestru, si nici cearta ingrozitare din nopatea de inviere nu m-au pus pe fuga -am plans ca o vaca si am asteptat sa se intoarca- ci faptul ca, de ziua mea, intr-o duminica, a stat la serviciu pana tarziu si apoi s-a dus acasa sa se culce.
si, cel mai curios, n-au fost certurile de fiecare data, iubitele trase la xerox, acuzele, subreta, a fost un zmeu pe care nu l-a inaltat cu mine cand trebuia.
vedeti cat de mic poate fi un declic?
Saturday, December 27, 2008
ce mai stiu de mine
pai am auzit ca sunt bine, tolanita in pat, cu o carte minunata pe care mi-am promis-o de multa vreme.
am langa mine o pisica in calduri, in timp ce citesc despre un stapan care cara peste tot un cosulet impletit cu un motan in dansul. mi-ar placea mult sa-i pot povesti mucai despre el, sa-i mai potolesc parjolul hormonal.
cineva aproape ca mi-a stricat craciunul. cu ocazia asta am invatat sa ma stapanesc si sa-mi vad de ale mele, rece, rece. mi-am infipt cu buna stiinta o bucatica de oglinda si de-acum pe unde trec eu, trece si viscolul alburind.
am ajuns acasa si i-am vazut pe toti. am stat la masa si in tihna, am vazut-o pe mama fericita si am dormit iar patru in patul cel mare. am cumparat cadouri porivite tuturor (de-abia astept sa se plictiseasca de ele si sa ma bucur si eu de enciclopedia loazelor, sa pictez peretii cu model si sa fac teatru de papusi cu scufita rosie, bunica, lupul si padurarul).
bucuria cea mai mare a fost insa insailarea cadoului pentru ana maria wetzl. ea a primit o scurta istorie a craciunului la bascov, cu tot cu ilustratii nepricepute. ma pregateam de ceva vreme sa scriu despre anii aceia, insa tot timpul mi se pare ca am uitat atat de multe, mai ales lucrurile cele mai importante. o sa apelez la martori creditabili si tot o sa astern cate ceva din saga familiei popa.
m-am gandit mult la oamenii de peste an, la cum m-am purtat cu ei si de ce. imi pare rau pentru vorbele prea aspre, dar si pentru cele prea dulci. o sa incerc sa fiu mai dreapta cu ceilalti si mai ales cu mine.
am langa mine o pisica in calduri, in timp ce citesc despre un stapan care cara peste tot un cosulet impletit cu un motan in dansul. mi-ar placea mult sa-i pot povesti mucai despre el, sa-i mai potolesc parjolul hormonal.
cineva aproape ca mi-a stricat craciunul. cu ocazia asta am invatat sa ma stapanesc si sa-mi vad de ale mele, rece, rece. mi-am infipt cu buna stiinta o bucatica de oglinda si de-acum pe unde trec eu, trece si viscolul alburind.
am ajuns acasa si i-am vazut pe toti. am stat la masa si in tihna, am vazut-o pe mama fericita si am dormit iar patru in patul cel mare. am cumparat cadouri porivite tuturor (de-abia astept sa se plictiseasca de ele si sa ma bucur si eu de enciclopedia loazelor, sa pictez peretii cu model si sa fac teatru de papusi cu scufita rosie, bunica, lupul si padurarul).
bucuria cea mai mare a fost insa insailarea cadoului pentru ana maria wetzl. ea a primit o scurta istorie a craciunului la bascov, cu tot cu ilustratii nepricepute. ma pregateam de ceva vreme sa scriu despre anii aceia, insa tot timpul mi se pare ca am uitat atat de multe, mai ales lucrurile cele mai importante. o sa apelez la martori creditabili si tot o sa astern cate ceva din saga familiei popa.
m-am gandit mult la oamenii de peste an, la cum m-am purtat cu ei si de ce. imi pare rau pentru vorbele prea aspre, dar si pentru cele prea dulci. o sa incerc sa fiu mai dreapta cu ceilalti si mai ales cu mine.
Friday, December 19, 2008
cititorii intreaba, recomandeorii raspund
uite cum facem:
maine-poimaine imi incepe concediul si nu stiu ce sa citesc. tocmai am gatat niste prostioare, ca deh, sunt excentrica, si vreau si eu o carte luxurianta. oare ce merge dupa una cu irlanda de la 1800 si alta cu pionieri?
pana acum am pe lista ultimele filip florian si gombrowicz, pe care le-am pus la pastrare drept muraturi, pentru traditionala salata boeuf.
de cand nu mai sunt librareasa, nu prea ma mai pricep sa-mi fac recomandari.
acum e sansa voastra sa contribuiti la culturalizarea unei domnisoare in crestere. aud?
editare tarzie: vacanta e de doar doua saptamani; de la comentariul 15 incolo incep sa-mi rod unghiile, asa ca incetati! pe de alta parte, titlul postului e pe bune: raspundeti pentru recomandarile voastre. unde va sta capul, va vor sta si picioarele! :))
ta-ia-ti-i ca-pul! ta-ia-ti-i ca-pul!
maine-poimaine imi incepe concediul si nu stiu ce sa citesc. tocmai am gatat niste prostioare, ca deh, sunt excentrica, si vreau si eu o carte luxurianta. oare ce merge dupa una cu irlanda de la 1800 si alta cu pionieri?
pana acum am pe lista ultimele filip florian si gombrowicz, pe care le-am pus la pastrare drept muraturi, pentru traditionala salata boeuf.
de cand nu mai sunt librareasa, nu prea ma mai pricep sa-mi fac recomandari.
acum e sansa voastra sa contribuiti la culturalizarea unei domnisoare in crestere. aud?
editare tarzie: vacanta e de doar doua saptamani; de la comentariul 15 incolo incep sa-mi rod unghiile, asa ca incetati! pe de alta parte, titlul postului e pe bune: raspundeti pentru recomandarile voastre. unde va sta capul, va vor sta si picioarele! :))
ta-ia-ti-i ca-pul! ta-ia-ti-i ca-pul!
Wednesday, December 17, 2008
hai sictir, doar nu vrei sa muncim?
ca s-o dam in termenii corporatisti pe care-i folosesc mos craciun si prietenii sai, un proiect ni s-a cancelat saptamana trecuta si altul sta agatat de-un fir de par. reactiile colegilor? "mai bine ca nu facem!"
stati asa sa ne intelegem, nu-i pune nimeni la munca pe ei. sunt proiecte de PR. numai ca deh, mai trmiti un mail la client, te mai vezi cu el pentru ca sa dumiresti o cestiune, nu se face! mai ales in perioada asta in care, nu-i asa, fiecare cu sarmaua si cozonacul ma-sii.
astazi am avut parte de o noua experienta de viata. clientul zice: "noua ne plac mult de tot ideile, ne-au cucerit. acum trebuie sa facem niste calcule si sa vedem daca ne incadram in buget". momentul cel mai potrivit pentru ca al meu etern coleg binevoitor sa observe ca acoperirea media e de cacat si n-ar incanta decat un PR-ist, plus ca e o "struto-camila" de teasing. pentru a nu-stiu-cata-oara, autogol in poarta bietei agentii. si folosirea termenului "struto-camola" fara nicio legatura cu dimitrie cantemir. recunosc, parte din vina e a portarului. si de asta data, fata cu atata rautate si prostie, a inghetat.
la vreo jumatate de ora, si-a cerut galant scuze pentru faptul ca a vorbit in locul meu, iar eu n-am apucat sa spun mai nimic, drept urmare am fost plimbata pana la capatul bucurestilor de pomana. am incercat sa fiu ironica: "nu-i nimic, orice as fi spus eu nu putea fi mai convingator decat expunerea ta!". trist e ca a luat-o de buna. mintea lui chiar a clipocit a compliment, ceea ce-mi da crampe grave si-acum, la cateva ore dupa consumarea fazei pe poarta. in unspele meu sunt oameni care ma faulteaza, dau autogol si pe care nici macar nu-i pot intepa fin, ca o fac degeaba. se impune deci o reactie de sef de galerie. la anul o sa injur birjareste si cumpar si seminte .
stati asa sa ne intelegem, nu-i pune nimeni la munca pe ei. sunt proiecte de PR. numai ca deh, mai trmiti un mail la client, te mai vezi cu el pentru ca sa dumiresti o cestiune, nu se face! mai ales in perioada asta in care, nu-i asa, fiecare cu sarmaua si cozonacul ma-sii.
astazi am avut parte de o noua experienta de viata. clientul zice: "noua ne plac mult de tot ideile, ne-au cucerit. acum trebuie sa facem niste calcule si sa vedem daca ne incadram in buget". momentul cel mai potrivit pentru ca al meu etern coleg binevoitor sa observe ca acoperirea media e de cacat si n-ar incanta decat un PR-ist, plus ca e o "struto-camila" de teasing. pentru a nu-stiu-cata-oara, autogol in poarta bietei agentii. si folosirea termenului "struto-camola" fara nicio legatura cu dimitrie cantemir. recunosc, parte din vina e a portarului. si de asta data, fata cu atata rautate si prostie, a inghetat.
la vreo jumatate de ora, si-a cerut galant scuze pentru faptul ca a vorbit in locul meu, iar eu n-am apucat sa spun mai nimic, drept urmare am fost plimbata pana la capatul bucurestilor de pomana. am incercat sa fiu ironica: "nu-i nimic, orice as fi spus eu nu putea fi mai convingator decat expunerea ta!". trist e ca a luat-o de buna. mintea lui chiar a clipocit a compliment, ceea ce-mi da crampe grave si-acum, la cateva ore dupa consumarea fazei pe poarta. in unspele meu sunt oameni care ma faulteaza, dau autogol si pe care nici macar nu-i pot intepa fin, ca o fac degeaba. se impune deci o reactie de sef de galerie. la anul o sa injur birjareste si cumpar si seminte .
Tuesday, December 16, 2008
fabrica de pufuleti, peron pe partea stanga
astazi de dimineata, la victoriei, un angajat metrorex cu plete si atitudinea potrivita sta cocotat pe o scara, proptita bine de o colega de serviciu bavareza.
in maini tinea un dispozitiv ultra-tech pentru curatarea obiectelor sensibile, model carpa jegoasa . cu un capat al carpei intr-o mana si celalalt capat, evident, in cealalta mana, dumnealui, roackerul de la metrorex, elibera camera de supraveghere de un strat vartos de praf. in timp ce facea toate acestea, ii spunea colegei: "ia uite, ce miroase a pufuleti! numai si numai a pufuleti miroase camera asta! tone de pufuleti!"
am tras adanc aer in piept si, cumva, ziua mea a fost mai buna.
in maini tinea un dispozitiv ultra-tech pentru curatarea obiectelor sensibile, model carpa jegoasa . cu un capat al carpei intr-o mana si celalalt capat, evident, in cealalta mana, dumnealui, roackerul de la metrorex, elibera camera de supraveghere de un strat vartos de praf. in timp ce facea toate acestea, ii spunea colegei: "ia uite, ce miroase a pufuleti! numai si numai a pufuleti miroase camera asta! tone de pufuleti!"
am tras adanc aer in piept si, cumva, ziua mea a fost mai buna.
Saturday, December 13, 2008
de pe net
The meantime girl
She’s the one you call when you’re bored or sometimes when you and your significant other had a fight because she makes you laugh. She’s the one you talk to when you’re feeling down because she’s willing to lend an ear and be a friend. She’s the one you spend time with between buddies, before you find “The One”. You know the one who hangs around in the meantime.
She’s too laidback, too easily amused by the same things your male buddies are amused by. She’s too understanding, too comfortable – she doesn’t make you feel nervous or excited the way a “real woman does. But she’s cool, nice, funny and attractive enough that when you’re lonely or horny and need an intimate female companionship, she’ll do just fine.
You don’t have to wine and dine her because she knows the real you already. She’s not easy, but you know that she cares about you and is attracted to you, and that she’ll give you the intimacy you need. And you know you don’t have to explain yourself or the situation, that she’ll be able to cope with the fact that this isn’t the beginning of a relationship or that there’s any possibility that you have any real romantic feelings for her.
It won’t bother that you would text her sometimes just to say not to text you because you’re with your girlfriend. She’s just sooo cool…why can’t all women be like that? But deep down, if you really think about it (which you probably don’t because to you, the situation between the two of you isn’t important enough to merit any real thought), you know that it’s really not fair. You know that although she would never say it, it hurts her to know that despite all her good points and all the fun you two have, you don’t think she’s good enough to spend any real time with.
Sure, it’s mostly her fault, because she doesn’t have to give in to your needs —- she could play the hard-to-get bitch like the rest of them does, if she really wanted to. But you and she both know that she probably couldn’t pull it off. Maybe she’s not really your type. Whatever the reason, somehow life has given her a lot of really great qualities but has left out the ones that men want (or think they want) in a woman.
She’s just too thoughtful. She’ll sometimes buy you things you need; she’ll sometimes buy you or cook midnight snacks for you and personally deliver it in your place. She wants to be special to someone, too. We all do. She has feelings. She has a heart. In fact, she probably has the bigger heart than any woman you’ve ever known because she’s had a front-row seat to The Mess That Is Your Life, and she likes you anyway. She obviously sees something worthwhile and redeeming in you because although you’ve given her nothing, absolutely no reason to still be around, she is. She’s just your convenient excuse to fool around.
Friday, December 12, 2008
nu zau?
cu mici exceptii, notele de subsol sunt insuportabile. strica tot, sunt ca banderola alba obligatorie.
bunaoara, cu ce-a gresit bietul peter o'leary sa merite asemenea randuri explicative din partea floricai enescu sau vioricai chiliman, ca nici nu stiu precis pe cine trebuie sa injur?
peter deapana legenda familiei de irlandezi mandri, care si-ar fi botezat baietelul conor sau diarmuid sau art sau ceadach sau fear, daca nu se intampla sa le calce pragul o batrana vrajitoare ce le-a soptit ca bebelusii vor continua sa le moara, atata timp cat le pun nume obisnuite. asa a venit tatal lui peter pe lume, ca sa nu mai vorbim de peter insusi.
iata ce au avut de adaugat viorica si florica, la mica sueta care este nota de subsol:
*povestea a fost probabil imaginata pentru a se putea explica tinerilor un fapt considerat nedemn de catre irlandezii in varsta: adoptarea numelor engleze in locul celor gaelice.
felicitari! eu la una ca asta nu ma asteptam.
bunaoara, cu ce-a gresit bietul peter o'leary sa merite asemenea randuri explicative din partea floricai enescu sau vioricai chiliman, ca nici nu stiu precis pe cine trebuie sa injur?
peter deapana legenda familiei de irlandezi mandri, care si-ar fi botezat baietelul conor sau diarmuid sau art sau ceadach sau fear, daca nu se intampla sa le calce pragul o batrana vrajitoare ce le-a soptit ca bebelusii vor continua sa le moara, atata timp cat le pun nume obisnuite. asa a venit tatal lui peter pe lume, ca sa nu mai vorbim de peter insusi.
iata ce au avut de adaugat viorica si florica, la mica sueta care este nota de subsol:
*povestea a fost probabil imaginata pentru a se putea explica tinerilor un fapt considerat nedemn de catre irlandezii in varsta: adoptarea numelor engleze in locul celor gaelice.
felicitari! eu la una ca asta nu ma asteptam.
Wednesday, December 10, 2008
fleurs du sant
imi plangeam de mila zilele trecute, dupa obicei. de data asta pentru ca florile mele preferate traiesc mai putin decat o gaza si sunt de gasit numai prin santuri sau pe unele campuri, destul de indepartate si ele. habar n-am cum sa vi le explic, eu ma refer la ele astfel: flori-albastre-de-sant-ca-garofitele-insa-nu-garofite.
tare mai e frustrant sa le stii atat de inaccesibile, mai ales cand in jurul tau misuna grobieni care nu stiu cum sa se mai scuze pentru depriderile lor de pestera, nici macar aristotelica. mi-ar darui un buchet din florile mele preferate sa se mai ajunga cu karma, dar cum? santul de la bascov nu mai exista, a fost inlocuit cu un sens giratoriu, perechea podului incurca-lume.
s-atunci ce facem, ruchi? pai asteptam sa se alinieze planetele si sa gasesti ACEASTA pereche minunata de cercei in dulcele stil ostentativ eitiz. da, clipsuri flori-albastre-de-sant-ca-garofitele-insa-nu-garofite, de o mie de ori mai practice decat celelalte flori nemuritoare, macar ca nu-s din plastic.
dat la schimb esarfa de matase cu rate mandarino-vanatoresti si brosa-portofel, dar va spun eu ca face. n-am mai fost atat de fericita cu un obiect de cand am avut prima mea pereche de adidasi si au trecut 15 ani de-atunci. in noaptea asta dormim cu clipsurile in urechi si visam santuri doldora de flori.
Sunday, December 7, 2008
a woman's got to do it too
tare draga imi esti, cu mustatile tale si blana de pamatuf mic si negru din totoro.
ce bine a fost
-aseara, cand m-ai pandit pana m-am miscat putin prin pat. stateai hotarata in fund si de-abia asteptai momentul. ai facut "miaaau!", un fel de "ai innebunit? eu am chef de alintari si tu dormi? nici sa nu-ti treaca prin cap sa te intorci pe partea cealalta!"
-sau de fiecare data cand visesz ca ma sufoc, ma trezesc si te gasesc prea bine cocotata in cosul pieptului meu, torcandu-mi un pulover calduros.
-sau dimineata in care te-ai asezat fix peste mana mea, ca o manusa imensa de angora, care toarce si se uita la mine pe sub mustati.
-sau atunci cand vorbeam cu stapanul tau la telefon si ti-ai indreptat spre mine felinare imense care luceau isteric prin crapatura mica pe care ti-am facut-o la jaluzele?
-sau atunci cand framantai o coca invizibila pe burtica mea, intocmai ca mittens, the fucked up cat.
-sau pititea de pe hol, alergatura de pe scari, statul sus, pe dulap, la corcodus.
mie mi se pare ca si tu ma iubesti. de cand esti la mine, miauni neincetat-cand incolo, cand incoace, asta e destinul tau! nu-ti sta in caracter, obisnuiai sa fii o doamna. acum, una-doua: "miau, ba, miau! la mine, uita-te la mine!". cred ca suntem prietene bune si de-asta am inceput sa ne spunem atat de multe.
pe urma, cum sa nu-ti dau eu mereu-mereu mancare cu sos? daca-mi ceri, cum sa zic nu? si cum sa nu te rasfat si sa te pup tot timpul, cand esti atat, dar ATAT de dragalasa?
da, m-am obisnuit cu tine, dar nu esti a mea si trebuie sa te dau inapoi. stiu ca iti e dor de el; si mie mi-ar fi sa fiu in locul tau. uite, poate maine vine si te ia acasa. da, inteleg, te asteptai sa fie in seara asta, ca asta ti-am promis. ai pascut si putina levantica uscata din stropitoarea mea, ca sa te pregatesti si sa mirosi frumos. sigur ca te vrea inapoi, prostuto! are mare nevoie de tine, ca a venit iarna si tu esti calda si pufoasa. si ii prinde tare bine o fata ca tine. hai, maine fugi si incalzeste-l!
ce bine a fost
-aseara, cand m-ai pandit pana m-am miscat putin prin pat. stateai hotarata in fund si de-abia asteptai momentul. ai facut "miaaau!", un fel de "ai innebunit? eu am chef de alintari si tu dormi? nici sa nu-ti treaca prin cap sa te intorci pe partea cealalta!"
-sau de fiecare data cand visesz ca ma sufoc, ma trezesc si te gasesc prea bine cocotata in cosul pieptului meu, torcandu-mi un pulover calduros.
-sau dimineata in care te-ai asezat fix peste mana mea, ca o manusa imensa de angora, care toarce si se uita la mine pe sub mustati.
-sau atunci cand vorbeam cu stapanul tau la telefon si ti-ai indreptat spre mine felinare imense care luceau isteric prin crapatura mica pe care ti-am facut-o la jaluzele?
-sau atunci cand framantai o coca invizibila pe burtica mea, intocmai ca mittens, the fucked up cat.
-sau pititea de pe hol, alergatura de pe scari, statul sus, pe dulap, la corcodus.
mie mi se pare ca si tu ma iubesti. de cand esti la mine, miauni neincetat-cand incolo, cand incoace, asta e destinul tau! nu-ti sta in caracter, obisnuiai sa fii o doamna. acum, una-doua: "miau, ba, miau! la mine, uita-te la mine!". cred ca suntem prietene bune si de-asta am inceput sa ne spunem atat de multe.
pe urma, cum sa nu-ti dau eu mereu-mereu mancare cu sos? daca-mi ceri, cum sa zic nu? si cum sa nu te rasfat si sa te pup tot timpul, cand esti atat, dar ATAT de dragalasa?
da, m-am obisnuit cu tine, dar nu esti a mea si trebuie sa te dau inapoi. stiu ca iti e dor de el; si mie mi-ar fi sa fiu in locul tau. uite, poate maine vine si te ia acasa. da, inteleg, te asteptai sa fie in seara asta, ca asta ti-am promis. ai pascut si putina levantica uscata din stropitoarea mea, ca sa te pregatesti si sa mirosi frumos. sigur ca te vrea inapoi, prostuto! are mare nevoie de tine, ca a venit iarna si tu esti calda si pufoasa. si ii prinde tare bine o fata ca tine. hai, maine fugi si incalzeste-l!
Saturday, December 6, 2008
in atentia viitorilor investigatori ai cazului
problema "muncitorii" devine din ce in ce mai fowlesiana.
hormonalul e ok, isi vede de treaba lui, asa, in bustul gol, cum ii place lui sa ni se arate.
legionarul a luat-o insa razna de tot. in ceea ce credeam eu, copila inocenta, ca e ultima seara de muncitori, le-am cumparat o sticla de ceva, am zis sa fim oameni cu ei.
dupa o jumatate de ora, timp in care eu imi jelisem soarta la ddb pe umarul irenei, intra acest domn rafinat si, fara sa se sinchiseasca de ochii mei plansi si nasul suflat proaspat pe servetel, ne propune sa mergem cu el la opera, maine seara. cateva clipe bune de balbaieli, uitat-una-la-cealata, incoltite ca doua caprioare, in timp ce ochii sai de maniac jucau si sticleau, iar ranjetul i se intindea apocaliptic pe fata. am baguit ceva, ca ne mai gandim, ca una-alta. a doua zi, slava domnului ca eu fierbeam vin pentru niste ticalosi, cat timp iren ii explica mintind vizibil ca lucreaza duminica noaptea. a incercat s-o convinga O ORA. insistent.
azi de dimineata, ma trezesc un capcaun cu nas infundat si gatul praf. nici n-apuc sa ma scutur, ca intra iren speriata peste mine: muncitorul nostru favorit- da, il stiti, ala cu fata de psihopat si doctrina politica gresita, isi folosise cheia daruita cu marinimie de domnul mone, pentru a intra peste noi cu noaptea-n cap sau foarte devreme dimineata si a ne lasa, ca un bun samaritean ce se afla, traditionalele cadouri de mos nicolae.
de-acum numai un prieten cu fata apriga, crescut in popor, care sa ne sarute patimas pe amandoua in fata usii, ne mai poate salva. in timp ce scriu aceste randuri, muncitorii trebaluiesc in baia mica, iar eu trebuie sa ies din dormitor cat de curand. acest post are o miza foarte mare: ma gandeam ca, daca ni se intampla ceva, uite-exista un punct de plecare pentru anchetatori. macar sa nu ramana nepedepsit! pe de alta parte, poate ne hacuieste pe rand si macar una din noi are astfel sanse reale sa scape. mai e un aspect imbucurator- dupa un an de zile de trait intr-un subsol, SIGUR nu murim noi de plamani cu una, cu doua.
later edit:
intre timp a avut loc si confruntarea. pe cand ma gandeam eu ca o sa raman pitita in camera irenei, desi lumea ma astepta la bulandra, s-a nimerit ca domnul mone sa-si faca drum pe-aici. linistita, am iesit din ascunzis, m-am dus in dormitor sa ma schimb. dupa un minut, cioc-cioc la usa. cin' sa fie, cin' sa fie? normal, prietenul meu. voia sa stie daca merg la opera cu el.
eu: "nu, imi pare rau dar nu pot sa fac asta."
el insist-insist.
eu:" mi se pare total nepotrivit ceea ce se intampla, ma puneti intr-o situatie jenanta".
el: "stiu, stiu, nu imi fac sperante".
eu "va rog sa incetam discutia, chiar mi se pare nepotrivit".
el:" dar ne putem scrie pe net".
eu:"nu, nu ne putem scrie pe net".
el:"id-ul meu este nelu..."
eu:"dumneavoastra nu intelegeti ca nu ma intereseaza deloc id-ul si ca toata discutia este ingrozitor de nelaloculei?"
el:"atunci sa cautati in librarii cartile mele si macar sa cititi".
aceasta conversatie a fost suprarealista, a durat mult mai mult si a ocupat nenumarate alte replici penibile, nemai vorbind de grimasele gretoase ale celui care seamana cu aratarea din stapanul inelelor, aia cu "yessss massssssssster"(iren imi sopteste ca seamana si cu peter lore, la atitudine); s-a aruncat cu biletele la opera pe dulap, asta in timp ce domnul mone discuta lejer cu hormonalul in bucatarie. cred ca asta m-a speriat cel mai tare, ma credeam la adapost cu bunul meu mone in casa.
acum l-am cautat pe google( mi-a dat pseudonimul, stiti voi, pentru cand ma duc la librarie sa-l citesc; din motive de securitate, vi-l spun doar pe mail, dac ainsistati; este savuros, merita cinstit efortul!) si comentariile pe care le-a lasat sunt cel putin ingrijoratoare.
acum, exista obsedati si obsedati; un anume soi ma amuza, pe altii ii tin bine mersi la respect; asta e in mod cert din neamul obsedatilor care ar trebui sa fie urmariti de politie in mod constant.
hormonalul e ok, isi vede de treaba lui, asa, in bustul gol, cum ii place lui sa ni se arate.
legionarul a luat-o insa razna de tot. in ceea ce credeam eu, copila inocenta, ca e ultima seara de muncitori, le-am cumparat o sticla de ceva, am zis sa fim oameni cu ei.
dupa o jumatate de ora, timp in care eu imi jelisem soarta la ddb pe umarul irenei, intra acest domn rafinat si, fara sa se sinchiseasca de ochii mei plansi si nasul suflat proaspat pe servetel, ne propune sa mergem cu el la opera, maine seara. cateva clipe bune de balbaieli, uitat-una-la-cealata, incoltite ca doua caprioare, in timp ce ochii sai de maniac jucau si sticleau, iar ranjetul i se intindea apocaliptic pe fata. am baguit ceva, ca ne mai gandim, ca una-alta. a doua zi, slava domnului ca eu fierbeam vin pentru niste ticalosi, cat timp iren ii explica mintind vizibil ca lucreaza duminica noaptea. a incercat s-o convinga O ORA. insistent.
azi de dimineata, ma trezesc un capcaun cu nas infundat si gatul praf. nici n-apuc sa ma scutur, ca intra iren speriata peste mine: muncitorul nostru favorit- da, il stiti, ala cu fata de psihopat si doctrina politica gresita, isi folosise cheia daruita cu marinimie de domnul mone, pentru a intra peste noi cu noaptea-n cap sau foarte devreme dimineata si a ne lasa, ca un bun samaritean ce se afla, traditionalele cadouri de mos nicolae.
de-acum numai un prieten cu fata apriga, crescut in popor, care sa ne sarute patimas pe amandoua in fata usii, ne mai poate salva. in timp ce scriu aceste randuri, muncitorii trebaluiesc in baia mica, iar eu trebuie sa ies din dormitor cat de curand. acest post are o miza foarte mare: ma gandeam ca, daca ni se intampla ceva, uite-exista un punct de plecare pentru anchetatori. macar sa nu ramana nepedepsit! pe de alta parte, poate ne hacuieste pe rand si macar una din noi are astfel sanse reale sa scape. mai e un aspect imbucurator- dupa un an de zile de trait intr-un subsol, SIGUR nu murim noi de plamani cu una, cu doua.
later edit:
intre timp a avut loc si confruntarea. pe cand ma gandeam eu ca o sa raman pitita in camera irenei, desi lumea ma astepta la bulandra, s-a nimerit ca domnul mone sa-si faca drum pe-aici. linistita, am iesit din ascunzis, m-am dus in dormitor sa ma schimb. dupa un minut, cioc-cioc la usa. cin' sa fie, cin' sa fie? normal, prietenul meu. voia sa stie daca merg la opera cu el.
eu: "nu, imi pare rau dar nu pot sa fac asta."
el insist-insist.
eu:" mi se pare total nepotrivit ceea ce se intampla, ma puneti intr-o situatie jenanta".
el: "stiu, stiu, nu imi fac sperante".
eu "va rog sa incetam discutia, chiar mi se pare nepotrivit".
el:" dar ne putem scrie pe net".
eu:"nu, nu ne putem scrie pe net".
el:"id-ul meu este nelu..."
eu:"dumneavoastra nu intelegeti ca nu ma intereseaza deloc id-ul si ca toata discutia este ingrozitor de nelaloculei?"
el:"atunci sa cautati in librarii cartile mele si macar sa cititi".
aceasta conversatie a fost suprarealista, a durat mult mai mult si a ocupat nenumarate alte replici penibile, nemai vorbind de grimasele gretoase ale celui care seamana cu aratarea din stapanul inelelor, aia cu "yessss massssssssster"(iren imi sopteste ca seamana si cu peter lore, la atitudine); s-a aruncat cu biletele la opera pe dulap, asta in timp ce domnul mone discuta lejer cu hormonalul in bucatarie. cred ca asta m-a speriat cel mai tare, ma credeam la adapost cu bunul meu mone in casa.
acum l-am cautat pe google( mi-a dat pseudonimul, stiti voi, pentru cand ma duc la librarie sa-l citesc; din motive de securitate, vi-l spun doar pe mail, dac ainsistati; este savuros, merita cinstit efortul!) si comentariile pe care le-a lasat sunt cel putin ingrijoratoare.
acum, exista obsedati si obsedati; un anume soi ma amuza, pe altii ii tin bine mersi la respect; asta e in mod cert din neamul obsedatilor care ar trebui sa fie urmariti de politie in mod constant.
pe aceasta cale, solicit ajutorul lui liviu dumitrascu
luna decembrie e de un cacat deosebit de vreo 2 ani incoace. mecanismul e simplu si recurent: un dement, o iesire atomico-furibunda, lipsa mea de reactie, public nepasator, o hotarare.
de fiecare data, declicul e incredibil de ironic. prima oara a fost o isterica plina ochi de ea care starnea saptamanal un mic scandal diplomatic; mi-a urlat ca nu asa se face pr, cum cred eu, ca-s prea draguta cu oamenii. acum, un lingau care scrie mail-uri externe cu greseli de ortografie, crede ca-s incompetenta si ca ma folosesc de relatia mea cu sefii ca sa-i pun pe ceilalti intr-o lumina proasta. textual, sunt singurul om care "incurca" si care nu are pe ce sa fie evaluat, pentru ca nu face nimic intr-o agentie de care oricum nu-i pasa deloc.
ca de obicei, m-am blocat. am intrat pe modul autist, din care n-am mai iesit de-atunci. pentru ca sunt intr-adevar o vaca, am mai si jelit printre picaturi, dar nu prea mult, fiindca, nu-i asa, eram prea ocupata sa alerg prin hipermarketuri, expozitii, magazine si magazinase, pentru ca bunul COLECTIV sa aiba parte de cel mai frumos brad, cel mai bun cozonac, cel mai fiert vin, cele mai frumoase ornamente, cele mai dichisite cadouri. asta in timp ce-mi trimiteam nodul din gat incolo, spre esofag si ma gandeam ca NU MERITA ABSOLUT NIMIC oamenii astia. cei care au observat ce mi se intampla si au tot incercat sa ma inveseleasca au fost, evident, cei care chiar nu au niciun amestec in tot cacatul asta.
de luni incep sa-mi fac planuri de duca. si, cu greu, sa le explic sefilor ca de data asta chiar trebuie sa plec si ca nu e vina lor, desi, intr-un mod ciudat, chiar a lor e vina. din fericire, imediat ce-mi va trece nodul din gat, voi trece la o stare de optimism molipsitor- doar am inteles pana acum ca intamplarile de genul asta nu fac decat sa ma trimita in alt loc, unde o sa-mi fie mai bine, cel putin pentru o vreme.
ironic, din nou, si total karmatic, e ca plasatorii de nod in gat imi fac un serviciu imens. da, datorita lor si a bunelor intentii cu care ma inconjoara, tare ma tem ca o sa-mi fie din ce in ce mai bine; dar ce zic eu" bine", superb! o sa-mi fie superb! de-asta trebuie neaparat sa le multumesc celor doi binefacatori de pana acum si sa-l astept cu interes pe urmatorul.
ah, ar mai fi ceva de inteles din toata nebunia asta: nu exista prieteni la serviciu, exista doar colegi; nu trebuie sa te implici emotional, sa le daruiesti parti tot mai consistente din tine, sa incerci sa indrepti nefacutele, sa le iei apararea, sa faci sa se intample lucruri pentru ei. la sfarsitul zilei, iti dai seama ca ii doare fix in cur de tine; de fapt, gresesc, multi dintre ei chiar au sentimente puternice pentru tine; cu totul negative. catre ei, direct de pe blogul meu, un "duceti-va dracului!" cat toate zilele.
de fiecare data, declicul e incredibil de ironic. prima oara a fost o isterica plina ochi de ea care starnea saptamanal un mic scandal diplomatic; mi-a urlat ca nu asa se face pr, cum cred eu, ca-s prea draguta cu oamenii. acum, un lingau care scrie mail-uri externe cu greseli de ortografie, crede ca-s incompetenta si ca ma folosesc de relatia mea cu sefii ca sa-i pun pe ceilalti intr-o lumina proasta. textual, sunt singurul om care "incurca" si care nu are pe ce sa fie evaluat, pentru ca nu face nimic intr-o agentie de care oricum nu-i pasa deloc.
ca de obicei, m-am blocat. am intrat pe modul autist, din care n-am mai iesit de-atunci. pentru ca sunt intr-adevar o vaca, am mai si jelit printre picaturi, dar nu prea mult, fiindca, nu-i asa, eram prea ocupata sa alerg prin hipermarketuri, expozitii, magazine si magazinase, pentru ca bunul COLECTIV sa aiba parte de cel mai frumos brad, cel mai bun cozonac, cel mai fiert vin, cele mai frumoase ornamente, cele mai dichisite cadouri. asta in timp ce-mi trimiteam nodul din gat incolo, spre esofag si ma gandeam ca NU MERITA ABSOLUT NIMIC oamenii astia. cei care au observat ce mi se intampla si au tot incercat sa ma inveseleasca au fost, evident, cei care chiar nu au niciun amestec in tot cacatul asta.
de luni incep sa-mi fac planuri de duca. si, cu greu, sa le explic sefilor ca de data asta chiar trebuie sa plec si ca nu e vina lor, desi, intr-un mod ciudat, chiar a lor e vina. din fericire, imediat ce-mi va trece nodul din gat, voi trece la o stare de optimism molipsitor- doar am inteles pana acum ca intamplarile de genul asta nu fac decat sa ma trimita in alt loc, unde o sa-mi fie mai bine, cel putin pentru o vreme.
ironic, din nou, si total karmatic, e ca plasatorii de nod in gat imi fac un serviciu imens. da, datorita lor si a bunelor intentii cu care ma inconjoara, tare ma tem ca o sa-mi fie din ce in ce mai bine; dar ce zic eu" bine", superb! o sa-mi fie superb! de-asta trebuie neaparat sa le multumesc celor doi binefacatori de pana acum si sa-l astept cu interes pe urmatorul.
ah, ar mai fi ceva de inteles din toata nebunia asta: nu exista prieteni la serviciu, exista doar colegi; nu trebuie sa te implici emotional, sa le daruiesti parti tot mai consistente din tine, sa incerci sa indrepti nefacutele, sa le iei apararea, sa faci sa se intample lucruri pentru ei. la sfarsitul zilei, iti dai seama ca ii doare fix in cur de tine; de fapt, gresesc, multi dintre ei chiar au sentimente puternice pentru tine; cu totul negative. catre ei, direct de pe blogul meu, un "duceti-va dracului!" cat toate zilele.
Wednesday, December 3, 2008
consuelo consoleaza si freddy fredoneaza
cum trece supararea cand n-are cin' sa pupe?
simplu- consuelo si freddy.
ea e babana, cam cat ne-am imagina o doica, are buze tuguiate cu care face "ofofofof", isi trece mainile prin parul meu invalvoiat si, mai nou, ma leagana frumusel pe picioare, cat sunt de mare.
domnu' freddy imi sopteste lalaieli aproximative de tot felul. in acest moment ne este imposibil sa ne separam de un cantecel disco old school, despre planete care se aliniaza si cum sa-ti calaresti decizia pana acasa; semana cu beirut, da' nu-i beirut, mi-e rusine sa va zic cine-i (daca era beirut, imi fac parerea ca aveam parte de niste versuri cam pe cinste).
cu astia doi nimic nu ma mai doboara, chiar de-ar fi sa cada agentia peste criza economica sau invers, sa mi se micsoreze salariul, sa inceapa sa ma antipatizeze pana si monica si costica... etcetera.
altfel, doua bucati de prieteni imaginari dubiosi, accept, da' ce sa fac? sa va povestesc despre cum imi bag eu cuvinte murdare pe infundate, in gerul de la pranz, pana-mi trece? freddy, hai frate sa schimbam melodia, nu mai sunt de multa vreme pe stilu' rock neasumat si grupian , zau asa!
simplu- consuelo si freddy.
ea e babana, cam cat ne-am imagina o doica, are buze tuguiate cu care face "ofofofof", isi trece mainile prin parul meu invalvoiat si, mai nou, ma leagana frumusel pe picioare, cat sunt de mare.
domnu' freddy imi sopteste lalaieli aproximative de tot felul. in acest moment ne este imposibil sa ne separam de un cantecel disco old school, despre planete care se aliniaza si cum sa-ti calaresti decizia pana acasa; semana cu beirut, da' nu-i beirut, mi-e rusine sa va zic cine-i (daca era beirut, imi fac parerea ca aveam parte de niste versuri cam pe cinste).
cu astia doi nimic nu ma mai doboara, chiar de-ar fi sa cada agentia peste criza economica sau invers, sa mi se micsoreze salariul, sa inceapa sa ma antipatizeze pana si monica si costica... etcetera.
altfel, doua bucati de prieteni imaginari dubiosi, accept, da' ce sa fac? sa va povestesc despre cum imi bag eu cuvinte murdare pe infundate, in gerul de la pranz, pana-mi trece? freddy, hai frate sa schimbam melodia, nu mai sunt de multa vreme pe stilu' rock neasumat si grupian , zau asa!
Subscribe to:
Posts (Atom)
