in atentia viitorilor investigatori ai cazului

problema "muncitorii" devine din ce in ce mai fowlesiana.
hormonalul e ok, isi vede de treaba lui, asa, in bustul gol, cum ii place lui sa ni se arate.
legionarul a luat-o insa razna de tot. in ceea ce credeam eu, copila inocenta, ca e ultima seara de muncitori, le-am cumparat o sticla de ceva, am zis sa fim oameni cu ei.
dupa o jumatate de ora, timp in care eu imi jelisem soarta la ddb pe umarul irenei, intra acest domn rafinat si, fara sa se sinchiseasca de ochii mei plansi si nasul suflat proaspat pe servetel, ne propune sa mergem cu el la opera, maine seara. cateva clipe bune de balbaieli, uitat-una-la-cealata, incoltite ca doua caprioare, in timp ce ochii sai de maniac jucau si sticleau, iar ranjetul i se intindea apocaliptic pe fata. am baguit ceva, ca ne mai gandim, ca una-alta. a doua zi, slava domnului ca eu fierbeam vin pentru niste ticalosi, cat timp iren ii explica mintind vizibil ca lucreaza duminica noaptea. a incercat s-o convinga O ORA. insistent.

azi de dimineata, ma trezesc un capcaun cu nas infundat si gatul praf. nici n-apuc sa ma scutur, ca intra iren speriata peste mine: muncitorul nostru favorit- da, il stiti, ala cu fata de psihopat si doctrina politica gresita, isi folosise cheia daruita cu marinimie de domnul mone, pentru a intra peste noi cu noaptea-n cap sau foarte devreme dimineata si a ne lasa, ca un bun samaritean ce se afla, traditionalele cadouri de mos nicolae.

de-acum numai un prieten cu fata apriga, crescut in popor, care sa ne sarute patimas pe amandoua in fata usii, ne mai poate salva. in timp ce scriu aceste randuri, muncitorii trebaluiesc in baia mica, iar eu trebuie sa ies din dormitor cat de curand. acest post are o miza foarte mare: ma gandeam ca, daca ni se intampla ceva, uite-exista un punct de plecare pentru anchetatori. macar sa nu ramana nepedepsit! pe de alta parte, poate ne hacuieste pe rand si macar una din noi are astfel sanse reale sa scape. mai e un aspect imbucurator- dupa un an de zile de trait intr-un subsol, SIGUR nu murim noi de plamani cu una, cu doua.

later edit:

intre timp a avut loc si confruntarea. pe cand ma gandeam eu ca o sa raman pitita in camera irenei, desi lumea ma astepta la bulandra, s-a nimerit ca domnul mone sa-si faca drum pe-aici. linistita, am iesit din ascunzis, m-am dus in dormitor sa ma schimb. dupa un minut, cioc-cioc la usa. cin' sa fie, cin' sa fie? normal, prietenul meu. voia sa stie daca merg la opera cu el.
eu: "nu, imi pare rau dar nu pot sa fac asta."
el insist-insist.
eu:" mi se pare total nepotrivit ceea ce se intampla, ma puneti intr-o situatie jenanta".
el: "stiu, stiu, nu imi fac sperante".
eu "va rog sa incetam discutia, chiar mi se pare nepotrivit".
el:" dar ne putem scrie pe net".
eu:"nu, nu ne putem scrie pe net".
el:"id-ul meu este nelu..."
eu:"dumneavoastra nu intelegeti ca nu ma intereseaza deloc id-ul si ca toata discutia este ingrozitor de nelaloculei?"
el:"atunci sa cautati in librarii cartile mele si macar sa cititi".

aceasta conversatie a fost suprarealista, a durat mult mai mult si a ocupat nenumarate alte replici penibile, nemai vorbind de grimasele gretoase ale celui care seamana cu aratarea din stapanul inelelor, aia cu "yessss massssssssster"(iren imi sopteste ca seamana si cu peter lore, la atitudine); s-a aruncat cu biletele la opera pe dulap, asta in timp ce domnul mone discuta lejer cu hormonalul in bucatarie. cred ca asta m-a speriat cel mai tare, ma credeam la adapost cu bunul meu mone in casa.

acum l-am cautat pe google( mi-a dat pseudonimul, stiti voi, pentru cand ma duc la librarie sa-l citesc; din motive de securitate, vi-l spun doar pe mail, dac ainsistati; este savuros, merita cinstit efortul!) si comentariile pe care le-a lasat sunt cel putin ingrijoratoare.
acum, exista obsedati si obsedati; un anume soi ma amuza, pe altii ii tin bine mersi la respect; asta e in mod cert din neamul obsedatilor care ar trebui sa fie urmariti de politie in mod constant.

fourier & fourierism

un OM a scris o licenta in doua saptamani. da, e vorba de omul domnului trandafir.
a bagat ca un cal de povara, 10 ore de biblioteceala pe zi si apoi scris dupa scris dupa scris.

daca nu erau anca, iren, adela, corin, ina, mama, stefan, avramescu, bibliotecarele si domnii de la xerox, nimic din toate acestea nu s-ar fi intamplat. de-aici rezulta ca sunt oameni care tin cu tine chiar si-atunci cand te apuci de kamikaze action. astia te suporta in momentele tale infecte, iti fac un ou ochi sau cu ochiul, iti scriu un appendix intreg, se omoara cu firea si viseaza toata noaptea ca depun lucrari de licenta, iti cumpara haribosi si fructe multe-multe, se bat cu bibliotecarele pentru un xerox de carte si cate si mai cate. da, stiu! de-acum nu pot sa va refuz nimic! aproape nimic...

insa orice incursiune la biblioteca, mai ales cea a academiei, este si o minunata sursa de buna- dispozitie. caci ce-ar fi o institutie cu totul si cu totul din praf si mucegai fara acele momente de concupiscenta baloasa intre intelectuali? da, pot sa confirm ca mi s-a intamplat si mie. am atras darzul interes al unui domn incredibil de sinistru. fata lui (ca sa nu mai vorbim de ticurile nervoase si de faptul ca ma astepta afara dupa ce vedea ca-mi strang catrafusele) m-au dus cu gandul la un colectionar care umbla cu piatra-n buzunar ca sa mai varieze decorul din beci cu un trup nou de don'soara.

la prima abordare, incercari supraomenesti de a scoate un numar de telefon de la mine. dupa ce il tavalesc in mistouri, imi marturiseste ce "treaba" are cu mine (in punctul asta se apropie nefiresc de tare de mine, eu mi-s total scarbita, in timp ce el susoteste) : "am desoperit niste scrisori nepublicate ale iuliei hasdeu! stii, iulia hasdeu...si sunt in franceza, ma gandeam sa le traduci tu".

e de departe cea mai misto replica de agatat pe care am auzit-o; ma onoreaza si ma obliga, nu? a urmat un val inimaginabil de comentarii malitioase pe popa savu, caci iren si stefan isi dadeau de zor cu presupusul: poate ca aveai tu un aer mistic, asa, imbracata in negru...

allons enfants de la patrie...buuuuuuuuei ciudatule, apuca-te frate de franceza pana nu-mi aduc aminte ca sunt un om violent! Bonus: de cate ori vorbim de iulia prin bucatarie ne scapa cate ceva pe jos.

acum s-au terminat saptamanile nebunilor, eu mi-s light mai rau decat coca cola 0, casc inconjurata de oameni foarte misto care discotesc si cateodata muncesc intru multumirea unor greci berbeci.

eheeeeeee.....ce de lucruri sunt de facut vara asta!

Later edit: iren mi-a imprumutat TABURETUL EI DE PIAN. nu-mi dau seama cum am putut sa uit asta, mai ales ca ravagiile au fost simtibile pana mai ieri. ce senzatia ultra cool e sa ai fundul complet amortit vreo cateva zile, mersi frumos! toata lumea, de cerut irenei TABURETUL EI DE PIAN pentru scris de licente si, in general, orice trebusoara care te tine ghemuit o bucata de vreme.