in atentia viitorilor investigatori ai cazului

problema "muncitorii" devine din ce in ce mai fowlesiana.
hormonalul e ok, isi vede de treaba lui, asa, in bustul gol, cum ii place lui sa ni se arate.
legionarul a luat-o insa razna de tot. in ceea ce credeam eu, copila inocenta, ca e ultima seara de muncitori, le-am cumparat o sticla de ceva, am zis sa fim oameni cu ei.
dupa o jumatate de ora, timp in care eu imi jelisem soarta la ddb pe umarul irenei, intra acest domn rafinat si, fara sa se sinchiseasca de ochii mei plansi si nasul suflat proaspat pe servetel, ne propune sa mergem cu el la opera, maine seara. cateva clipe bune de balbaieli, uitat-una-la-cealata, incoltite ca doua caprioare, in timp ce ochii sai de maniac jucau si sticleau, iar ranjetul i se intindea apocaliptic pe fata. am baguit ceva, ca ne mai gandim, ca una-alta. a doua zi, slava domnului ca eu fierbeam vin pentru niste ticalosi, cat timp iren ii explica mintind vizibil ca lucreaza duminica noaptea. a incercat s-o convinga O ORA. insistent.

azi de dimineata, ma trezesc un capcaun cu nas infundat si gatul praf. nici n-apuc sa ma scutur, ca intra iren speriata peste mine: muncitorul nostru favorit- da, il stiti, ala cu fata de psihopat si doctrina politica gresita, isi folosise cheia daruita cu marinimie de domnul mone, pentru a intra peste noi cu noaptea-n cap sau foarte devreme dimineata si a ne lasa, ca un bun samaritean ce se afla, traditionalele cadouri de mos nicolae.

de-acum numai un prieten cu fata apriga, crescut in popor, care sa ne sarute patimas pe amandoua in fata usii, ne mai poate salva. in timp ce scriu aceste randuri, muncitorii trebaluiesc in baia mica, iar eu trebuie sa ies din dormitor cat de curand. acest post are o miza foarte mare: ma gandeam ca, daca ni se intampla ceva, uite-exista un punct de plecare pentru anchetatori. macar sa nu ramana nepedepsit! pe de alta parte, poate ne hacuieste pe rand si macar una din noi are astfel sanse reale sa scape. mai e un aspect imbucurator- dupa un an de zile de trait intr-un subsol, SIGUR nu murim noi de plamani cu una, cu doua.

later edit:

intre timp a avut loc si confruntarea. pe cand ma gandeam eu ca o sa raman pitita in camera irenei, desi lumea ma astepta la bulandra, s-a nimerit ca domnul mone sa-si faca drum pe-aici. linistita, am iesit din ascunzis, m-am dus in dormitor sa ma schimb. dupa un minut, cioc-cioc la usa. cin' sa fie, cin' sa fie? normal, prietenul meu. voia sa stie daca merg la opera cu el.
eu: "nu, imi pare rau dar nu pot sa fac asta."
el insist-insist.
eu:" mi se pare total nepotrivit ceea ce se intampla, ma puneti intr-o situatie jenanta".
el: "stiu, stiu, nu imi fac sperante".
eu "va rog sa incetam discutia, chiar mi se pare nepotrivit".
el:" dar ne putem scrie pe net".
eu:"nu, nu ne putem scrie pe net".
el:"id-ul meu este nelu..."
eu:"dumneavoastra nu intelegeti ca nu ma intereseaza deloc id-ul si ca toata discutia este ingrozitor de nelaloculei?"
el:"atunci sa cautati in librarii cartile mele si macar sa cititi".

aceasta conversatie a fost suprarealista, a durat mult mai mult si a ocupat nenumarate alte replici penibile, nemai vorbind de grimasele gretoase ale celui care seamana cu aratarea din stapanul inelelor, aia cu "yessss massssssssster"(iren imi sopteste ca seamana si cu peter lore, la atitudine); s-a aruncat cu biletele la opera pe dulap, asta in timp ce domnul mone discuta lejer cu hormonalul in bucatarie. cred ca asta m-a speriat cel mai tare, ma credeam la adapost cu bunul meu mone in casa.

acum l-am cautat pe google( mi-a dat pseudonimul, stiti voi, pentru cand ma duc la librarie sa-l citesc; din motive de securitate, vi-l spun doar pe mail, dac ainsistati; este savuros, merita cinstit efortul!) si comentariile pe care le-a lasat sunt cel putin ingrijoratoare.
acum, exista obsedati si obsedati; un anume soi ma amuza, pe altii ii tin bine mersi la respect; asta e in mod cert din neamul obsedatilor care ar trebui sa fie urmariti de politie in mod constant.