parca nici mie nu-mi vine sa cred

o noua intamplare pe care mi se pare ca am visat-o, catalizata de zapada care, dupa cum va spun de ceva vreme, ne face mai buni si in general mai misto.

in drumul meu spre sediu, trebuie sa trec de niste sine si niste munti de zapada. in dimineata asta, am traversat cu 5 m mai devreme decat o fac de obicei si m-am trezit pe o poteca noua si cumplit de haioasa.
fiindca, tocmai cand imi venea sa capitulez, crezand ca n-am cum sa trec muntii si trebuie sa ocolesc si s-o apuc pe drumul stiut, observ un tunel ingust-ingust si in forma de z, astfel incat nu se vedea daca intr-adevar ma va duce pana de partea cealalta, sau se opreste in miezul nametilor. mi-am facut curaj, am calcat cu o ghetuta in fata celeilalte si am trecut prin tunelul alice-in- wonderlandish.

o jumatate de duzina de pompieri, in haina lor pompoasa, ferchezuiti si zambitori, ma felicitau de partea cealata a drumului. am inceput brusc sa ma intreb daca nu cumva astia au dreptate cand zic despre corpul meu ca isi produce de capul lui un drog ciudat si-s high tot timpul au naturel. ori mi-i imaginez pe acesti domni, ori sunt atat de izolata incat nu observ din timp o jumatate de duzina de pompieri care se uita duios la mine.

le-am multumit pompierilor(sper ca exista, pentru ca altfel am multumit aerului si oamenii de pe strada s-or fi speriat) si i-am intrebat de ce in forma de z tunelul. mi-au raspuns ca au incercat sa-l faca drept, dar au dat de gheata.

de-abia astept sa vina primavara, fiindca mi-a povestit o colega ca-si scot din garaj masinile rosii si frumoase, le freaca si le curata cu mult drag, dupa care le baga din nou in garaj. slava domnului, bucurestiul e un loc in care lucrurile ard mai greu

vremea rea ne face buni

tocmai stinsesem lumina, asta dupa indeplinirea tuturor obligatiilor casnice, romantice si de socializare. ma pregateam in sfarsit pentru un somn bun si standard, de 8 ore, cand mi-am adus aminte ceva atat de frumos incat nu m-a lasat inima sa aman pe maine.

o doamna cam in varsta, genul de pasagera pasagera, care nu arata nici prea-prea, nici foarte-foarte (cel putin din spate), dar care ar fi putut fi cu usurinta mary poppins judecand dupa palarie, a avut ceva probleme la coborarea din 331.
pana aici nimic spectaculos, fiindca zapezile s-au strans pe marginile trotuarelor ca varfurile alpilor in fata temerarilor alpinisti.

partea frumoasa e ca doamna, care coborase din autobuz cu un varf de pantof inaintea mea, m-a luat total spontan si hotarat de mana, facandu-si astfel curaj sa treaca musuroiul de zapada. pe mine m-a cuprins un ras sanatos si prietenos, iar dumneaei ajunsese deja de partea cealalta a malului si tot nu-mi dadea drumul. "acum haideti si dumneavoastra", mi-a zis si uite-asa m-am proptit intr-o necunoscuta si am trecut.

nu pretind ca e asa cum zic eu, poate am o reactie ciudata la apa contrafacuta pe care o cumpara adela, dar cred ca oamenii sunt din ce in ce mai surprinzatori si mai iubibili. cel putin cei cu care ma intalnesc eu uneori.

love is such a good sport, and you're not! :)

tineretul din ziua de azi, aspecte imbucuratoare

mie nu-mi prea plac tinereii. nu inteleg nimic despre mine, nu stiu cum sa se poarte, nu suntem pe aceeasi lungime de unda. daaaaaar...de cand tot e ruki ursuza si mofluza si refuza sa iasa la joaca, multe s-au schimbat.

mi-e foarte simpatic un domnisor care e atent la lucruri fine, cum ar fi folosirea semi-calomnioasa a pronumelui. i-a facut observatie unei imbecile care ne-a incurcat la mafia si care se adresa unui tip cam asa: " asta face, asta drege"; cu asta la un metru distanta de ea si noi, toti astia, in jur.

prima oara i-a amintit doar care e numele lui, a doua oara i-a explicat ca nu-i frumos sa vorbeasca asa: "e de fapt un sfat; o sa te ajute in societate." :) fin prietene, fin. ca sa nu mai vorbim despre faptul ca a impiedicat eliminarea mea, sustinand pana-n panzele albe ca-s cetatean nevinovat. a fost si domn, avea si dreptate. am salvat comunitatea impreuna si e doar prima data cand ne vedem :)

fuck almost / almost fuck

i am almost decent
he almost got on the plane
i almost know what i want
i almost know who i want
this is almost sad
people are almost kind
i almost like my job
this book is almost good
i almost can’t cook anymore
i am almost there
you are almost here
this is not almost sad, it is simply sad.

what's in a date that which we call a date by any other name

cel mai bine e ca, atunci cand iti place de cineva si lui cineva ii place de tine si ascultati muzici complementare si radeti la fel de mult si va bucurati de gunoaiele bucurestiului si de geamurile sparte si tunelurile sapate strategic la 4 diminata si apoi carati alternativ, la modul feminist, plasa cu scoici si ciocolata si va dati replici din slagare internationale si iti spune ca esti minunata si ii spui ca e ok si te uiti la el pe sub gene de cel putin 3 ori si amuteste de cel putin 3 ori si stii ca stie ca-l placi si stie ca stii ca te place, sa nu faci nimic.

da, pe bune, chiar nimic. adica sa nu se aplece nimeni sa sarute pe nimeni, sa ii intinzi doar mana de "tare bine mi-a parut ca", el sa intre in camera peste somnorosi la 6 jumatate dimineata, tu sa intri intr-o cada plina cu apa fierbinte si sa citesti penultimele 30 de pagini din cartea aia obsedanta, sa adormi acolo un sfert de ora, sa te trezesti si sa simti ca apa e tot fierbinte, sa realizezi ca asta a fost de fapt o "intalnire" pe care ati salvat-o cu pricepere de soarta banala a unei intalniri, iar acum, dupa 12 ore, cand sunteti deja in tari diferite, sa te bucuri ca, in loc de mesaje romeo si julieta, va trimiteti mesaje stan si bran.

toate astea pentru ca nu a fost o "intalnire". imagine!
i hope one day you'll join us and the world will live as one.

it takes at least 2 to tango

credeam ca e mai bine sa nu scriu despre asta, insa tacerea mea pare sa ingrijoreze mai tare. asa ca am sa scriu ce simt, ca sa se inteleaga ce nu simt, ca sa doarma lumea linistita.

mi-e bine. nu foarte bine, nu binisor, nu rau. am inchis inca o carte, de data asta cu o poveste in care mi-as fi dorit mult de tot sa intru.

cum ma simt? sunt foarte, foarte linistita. ca un om care a renuntat numai dupa ce s-a asigurat ca nu-i chip sa se intample altfel. ca un om care nu forteaza nimic, poate numai usa de la intrare sa se deschida si sa se inchida in fiecare zi.

de multe ori, raspunsul framantarilor noastre sta intr-o intrebare. daca te pricepi sa pui intrebarea potrivita cand subiectul e cu garda jos, ai castigat timp si o bucata mare din inima ta.

pe planeta noastra, ca si pe alpha centarui, lucrurile sunt atat de simple! mi-ar placea sa recunosc oamenii care cred la fel, atunci cand ii intalnesc pe strada: sa prezinte la butoniera/poseta un led verde, daca nu umbla cu fofarlica, rosu daca sunt contra curentului simplistico-emotional. atfel, cum sa-mi dau eu seama?

am un prieten care devine in curand sot si tata, toate dintr-un foc. imi spunea, in timp ce nu-mi amestecam ciocolata, ca ochii tristi de sub breton se datoreaza faptului ca am gandit prea tare lucurile si am pus INTREBAREA. cica povestile se traiesc. cica inceputul cumplit sau barajele umane dintre doi ar trebui sa se risipeasca doar asa, trezindu-te dimineata cu pulpa pe cine trebuie. asta daca e sa fie ce-ar trebui sa fie, insa noi ne-am lamurit deja ca nu e. oricum, amicul meu o sa fie un sot si-un tata de exceptie, neindoios! pentru cuvintele lui si rabdarea de a le asculta pe ale mele, si-a castigat dreptul de a-mi face fotografii - e ca un get out of jail card, pe care il poate scoate oricand pofteste.

ar fi multe de scris, dar mi-e somn si cred ca e suficient pentru ca un om, oricat de politicos si degraba indragitor de ruchi, sa se linisteasca cu linistitul meu. sunt bine, ma fac eu mare!

cum se termina lucrurile

unele lucruri se termina foarte urat, cu nod in gat si tremur de maini. si senzatia de ireal, de "nu sunt ba eu aici, e alta ruki. asa ceva nu se intampla!"

altele se termina minunat. ultima zi din an a fost probabil si cea mai fericita. prieteni vechi, prieteni de cateva ore, un oras pustiu si noi care nu ne sinchiseam de pregatirile gospodinelor sau ale barurilor.

lista cu lucruri de care nu indraznesc sa ma apuc s-a miscorat cu un centimetru. incepand de ieri, eu- chiar asa, eu!- PATNEZ. senzatia de alunecus sub picioare si echilibristica pe un fir concav, in timp ce caciula imi aluneca pe ochi, a fost aproape la fel de amuzanta ca pregatirile- munca de lamurire, insistentele, tentativele mele marsave de a ma fofila, luatul pe sus, gurile de vodka " de incurajare". oameni incredibili care ma tineau de mana si imi pazeau spatele, sau imi culegeau caciula siberiana din ochi. rasete si zambete si bucurie; bucuria mea - alunecam intr-o pereche de patine si-mi curgea nasul; bucuria lor - facusera o fapta buna si un copil fericit. nici acum nu-mi dau seama ce zana ni l=a trimis pe baiatul cu palarie, aka "instructorul abil", insa a lasat o dara de omuleti zambitori, eventual tinandu-se de mana.

urmeaza inotul, mersul pe bicicleta, lectiile de tango, datul cu placa si invatatul limbii ruse, pe indelete si fara profesor. peste toate, oameni carora le place de mine si care ma vor prin preajma.

imi cer iertare, mama

azinoapte am facut schimb de personalitate. ina a fost tacuta si refractara, eu m-am bagat in vorba cu nerusinare. degeaba m-a invatat mama: never talk to strangers, sau asa ceva. in plus, mama a uitat sa-mi spuna cum se procedeaza cu urcatul in masina unor straini, sau cu adusul lor acasa.

cert e ca ne-am pricopsit cu un tip minunat (i s-a aplicat cel mai sever chestionar cu putinta, insa la NU a ramas o singura liniuta, in timp ce la DA se lafaiau o multime de calitati si beneficii). in camera mea doarme un strain tare dragut, care ne va duce in cel mai scurt timp la patinoar si ne va pazi si in noaptea asta de adunatura pestrita si paranormala din club a, desi mama mai spunea odata ceva cu un lup si un paznic si niste oi.

ce bine e faci schimb de personalitate din cand in cand! si ce oameni faini sunt prin jur, presarati in locurile cele mai ciudate. simt cum se parguieste o recolta importanta de necunoscuti. hai cu 2009!