circa sapte minute am avut azi timp de o tragedie personala. nu inteleg cum un om se poate simti amenintat de mine sau cum umilirea mea in fata colegilor ii poate produce o satisfactie. cand am ajuns genul de om care sa te imbie sa faci asa ceva?
noi, oamenii care ne dam demisia din principiu, n-o sa fim niciodata fericiti. e un concept total gresit pentru lumea de cacat in care traim. cred ca prefer salariul de librar, ala indecent de mic. daca o sa vrea cineva vreodata sa lucrez in advertising sau alt domeniu la fel de scabros, atunci sa faca bine sa scoata un salariu indecent de mare.
si m-am indragostit. ce de obicei, de cel mai nepotrivit om din univers. cel mai trist lucru e ca nu puteam inventa un om mai potrivit.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
3 comments:
sad lil pig, ia sa te ia obi uan sub aripa sa iti zica trei vorbe intelepte (as if!): orice porcarie care ti se intampla la lucru iti construieste obrazul de soric care ii este absolut necesar unui pr-ist bun. timpurile sunt asa cum sunt, nici mai bune nici mai rele decat altadata - conteaza ce faci tu din ele.
azi am citit intr-un ziar ca americanii vor sa inventeze o pastila care sa te ajute sa iti stergi din memorie experientele traumatizante din viata - amu' in afara faptului ca alcoolul e mai ieftin si exista de muuuult muuult timp :), I say to hell with that - oamenii care n-au fost pocniti in cap macar o singura data cu o usa de la o buda publica uitata descuiata ori de ochelarii de tocilar ai carora nu s-a ras niciodata in liceu au toate sansele sa devina niste fiinte seci si fara pic de profunzime. ;)
si vacile nici nu plang...
tu de ce ai face-o?
(sper ca nu am dat cu bata in balta, i really do)
mo, cum spuneam: esti minunata!
luki: neo-bukowskianule, rau mai esti! pe unele le bati, pe altele le faci vaci! joci murdar si periculos.
si glumesc ba, chill
Post a Comment