the most wild thing of all

prajitorie-vrajitorie

pun pariu ca habar n-aveati ca in bucuresti se prajeste cafeaua adunata in saci de iuta de omuleti cu fete prietenoase si exotice.
sunt in stare sa pun pariu, fiindca nu-mi pareti genul de cafegii care dau iama prin bunatatile din dorobanti (da, sunt absolut convinsa ca tudor chirila nu-mi citeste blogul. si nici andreea raicu :)).
mi s-a parut bizara deci porninrea antreprenoriala a radului: "cum ma, sa faci tu o cafenea de bun-gust in dorobanti?" si nebunul a facut, e acolo, langa benzinarie, dupa colt.

nici nu va puteti imagina ce ispita va paste! nu vreau sa incep cu boabele verzi de cafea luate de pe unde se plimba si bradut florescu, sau ce-am gasit in cana mea dupa ce am comandat o jamaicana. plescai deja si mari sigur a facut,cum ii place ei sa faca, o cafea mica si infecta :(.

tot ce trebuie sa stiti e ca pe tudor stefan, la 23, gasiti un prajitor de cafea care arata exact ca o locomotiva de muzeu, rosie ca focul, sa-ti surada norocul. nu va pun poza cu locomotiva-de-prajit-cafea, ca o asemenea bucata e de vazut cu ochii vostri. o sa va arat in schimb ceva de pe wishlistul meu, un indiciu fin pentru doamnelor si domnilor, care fac eu 25 de ani azi-maine si un asa ceva numai cu levantica se poate consola :)



acea cutie adaposteste si un pachetel cu praf de ciocolata levantita, ca sa intelegeti mai bine de ce-l iubesc eu pe radul, patron de cafenea de dorobanti si nici ca mi-e rusine cu asta!

uite-asa a fost la air

parca nici mie nu-mi vine sa cred

o noua intamplare pe care mi se pare ca am visat-o, catalizata de zapada care, dupa cum va spun de ceva vreme, ne face mai buni si in general mai misto.

in drumul meu spre sediu, trebuie sa trec de niste sine si niste munti de zapada. in dimineata asta, am traversat cu 5 m mai devreme decat o fac de obicei si m-am trezit pe o poteca noua si cumplit de haioasa.
fiindca, tocmai cand imi venea sa capitulez, crezand ca n-am cum sa trec muntii si trebuie sa ocolesc si s-o apuc pe drumul stiut, observ un tunel ingust-ingust si in forma de z, astfel incat nu se vedea daca intr-adevar ma va duce pana de partea cealalta, sau se opreste in miezul nametilor. mi-am facut curaj, am calcat cu o ghetuta in fata celeilalte si am trecut prin tunelul alice-in- wonderlandish.

o jumatate de duzina de pompieri, in haina lor pompoasa, ferchezuiti si zambitori, ma felicitau de partea cealata a drumului. am inceput brusc sa ma intreb daca nu cumva astia au dreptate cand zic despre corpul meu ca isi produce de capul lui un drog ciudat si-s high tot timpul au naturel. ori mi-i imaginez pe acesti domni, ori sunt atat de izolata incat nu observ din timp o jumatate de duzina de pompieri care se uita duios la mine.

le-am multumit pompierilor(sper ca exista, pentru ca altfel am multumit aerului si oamenii de pe strada s-or fi speriat) si i-am intrebat de ce in forma de z tunelul. mi-au raspuns ca au incercat sa-l faca drept, dar au dat de gheata.

de-abia astept sa vina primavara, fiindca mi-a povestit o colega ca-si scot din garaj masinile rosii si frumoase, le freaca si le curata cu mult drag, dupa care le baga din nou in garaj. slava domnului, bucurestiul e un loc in care lucrurile ard mai greu

de ce cred eu ca barbatii au perceptia alterata ca o conserva de ton lasata desfacuta 2 zile pe un calorifer cu elementii incinsi

am folosit multe cuvinte murdare intr-un post anterior, in incercarea de a demonstra ca oricine, dar ORCINE, poate fi editorialist de groaza (diferenta o face doar bunul simt).
ce primesc in schimb: "ruki e foarte feminina, ca o zana" si "adorabil".

pai multumesc frumos, sau multam fain, cum spune mari a noastra la telefon sponsorilor si membrilor board-ului.
nu's ce se intampla cu societatea si nici incotro ne indreptam, dar e clar ca barbatii sunt din ce in ce mai bizari. :)

vreau sa fiu o fata pe nume demostene botez si concertul

astazi nu-mi place numele meu. e prea serios. si de ruki m-am saturat, e prea prietenos. astazi vreau sa ma strige lumea "demostene boteeez", fiindca imi place mult de tot numele asta si cred ca mi se potriveste.

am vazut le concert cu atatea peripetii incat mi-e clar ca o sa ramana acolo, in clasorul celor mai frumoase ore din viata mea.
ratasem odata filmul asta, am primit un telefon chiar cand eram in fata cinematografului si a trebuit sa ma desprind de afis si sa fug. m-am bucurat ca un copil cand am vazut ca e acum la mtr, adica la 2 pasi de casa.
doua fara un sfert m-a gasit demontand sifoniere cu domnul mone. urletul adelei" rukiiiiiiiii! filmul!" m-a trezit. l-am dat afara pe domnul mone in 2 minte- "lasati ca terminam noi, sunam niste oameni, caram noi, demontam noi, e ok" zdanc! usa.

m-am imbracat in 5 minute si am fugit. la 2 si 10 alergam pe scarile mtr-ului si, cu ultimele puteri, o intreb pe plasatoare daca se mai poate intra. "nu! avem o defectiune tehnica!". eu, cu un zambet de cheshire cat pe fata, ceilati cu o fata plouata cum nu se poate. apucasera sa ia 2 lingurite, dupa care s-a inchis borcanul cu dulceata, fix in minutul 5.
plasatoarea discuta la telefon cu baiatul de la tehnic. s-a rezolvat problema. numai ca tipului ii era lene s-o ia de la capat cu filmul, voia sa-l proiecteze de la minutul 5. eu faceam semene disperate plasatoarei, cam ca oamenii aia pe care ii lasa ozn-ul in urma, desi ei vor neaparat sa exploreze spatiul cosmic si sa se imprieteneasca cu verzisorii. doamna (pentru ca a fost o DOAMNA), receptiva la mainile mele care gesticulau larg: "asa e normal, sa o iei de la inceput. TOATA lumea vrea de la inceput."
god, it feels great to be "toata lumea".

acum despre le concert. cel mai bun film pe care l-am vazut de ani de zile. sent chills up and down my spine. si nu genul de fiori care tin 5 minute, ci din aia gigantici, care tin ore intregi. cam ca atunci cand am avut tabloul meu preferat la un metru jumatate distanta. si am ras, am ras atat de tare incat probabil am starnit o noua legenda urbana, despre fata aia mica-mica, dar care hohoteste ca un barbat de 200 de kile si asta 30 de minute in sir. atat de tare am ras, incat am dat un cap in randul de scaune din fata mea :).

trebuie sa vedeti filmul asta. atunci cand glumele despre biserica-sinagoga si rusi in general nu va vin de hac, o sa va umezeasca ochii tchaikovski.

e prima oara cand intalnesc un comunist simpatic in filmul unui roman. uau! o fi vreun semn de insanatosire? toata relatia asta dintre el si victime, super-explozia sotiei (cred ca toti ne dorim sa ne iubeasca intr-atat cineva; si sa aiba o atela pregatita pt visele noastre care schiopateaza), sunt exact ceea ce trebuie. asta le doresc tuturor vecinilor de bloc, colegilor de cancelarie, muncitorilor din fabrici si uzine, nemtilor super fucked-up. momentul in care il scuipi pe culprit si il ierti, fiindca esti om si la fel si el.

mi-a mai placut si cand a intrebat sotia: "cata lume o sa fie in sala?". pai ce altceva e relevant pentru un om care se ocupa cu adus de figuratie la evenimente ratate, deci gandeste in multimi? mi-au mai placut o multime de lucruri pe care trebuie sa le vedeti si voi neaparat; m-am speriat de mine pentru ca aleksei guskov mi se pare foarte, foarte atragator (am verificat cu alte femei, cica sunt total deplasata). am plecat din sala cu fluturi in stomac, un cucui in frunte si convingerea intarita ca anul asta tot ce-mi doresc se intampla, vai de oamenii din jurul meu care au alta agenda :).

update: se pare ca-s in total dezacord cu gorzo. yaaaaaaaaaay! :))

alte lucruri formidabile

astazi am pe mine o pereche de pantaloni iesita din comun. e foarte ciudata senzatia de lipsa de contact cu turul pantalonilor. i love the freedom of it!

sunt absolut indragostita de oamenii care iau doua expresii si le impletesc pana nu mai stiu de ele. o florareasa se vaita azi-noapte ca i-a "iesit iarna pe sub piele". ma intreb daca treaba asta e echivalenta cu "i-a intrat iarna pe sub nas". :)

vremea rea ne face buni

tocmai stinsesem lumina, asta dupa indeplinirea tuturor obligatiilor casnice, romantice si de socializare. ma pregateam in sfarsit pentru un somn bun si standard, de 8 ore, cand mi-am adus aminte ceva atat de frumos incat nu m-a lasat inima sa aman pe maine.

o doamna cam in varsta, genul de pasagera pasagera, care nu arata nici prea-prea, nici foarte-foarte (cel putin din spate), dar care ar fi putut fi cu usurinta mary poppins judecand dupa palarie, a avut ceva probleme la coborarea din 331.
pana aici nimic spectaculos, fiindca zapezile s-au strans pe marginile trotuarelor ca varfurile alpilor in fata temerarilor alpinisti.

partea frumoasa e ca doamna, care coborase din autobuz cu un varf de pantof inaintea mea, m-a luat total spontan si hotarat de mana, facandu-si astfel curaj sa treaca musuroiul de zapada. pe mine m-a cuprins un ras sanatos si prietenos, iar dumneaei ajunsese deja de partea cealalta a malului si tot nu-mi dadea drumul. "acum haideti si dumneavoastra", mi-a zis si uite-asa m-am proptit intr-o necunoscuta si am trecut.

nu pretind ca e asa cum zic eu, poate am o reactie ciudata la apa contrafacuta pe care o cumpara adela, dar cred ca oamenii sunt din ce in ce mai surprinzatori si mai iubibili. cel putin cei cu care ma intalnesc eu uneori.

ninge pentru necoordonati

pentru toti cei care au fost prea ocupati sa impatureasca sarmale
sa isi faca targetul
sa cumpere tot raionul de bauturi spirtoase de la cooperativa asta moderna cu market in coada
sa lipeasca pereti de casute din turta dulce
sa termine o carte pe care au inceput-o cand ziua era totusi cam lunga, iar greierii isi dadeau ultimul tar
sa se spele pe dinti excesiv
sa rontaie arahide in coaja
sa se gandeasca daca perez hilton are totusi un iubit sau e foarte, foarte singur
sa decupeze omuleti incornorati care se tin de mana
sa fiarba apa pentru rauri de ceai

pentru ei s-a mai indurat nu-stiu-ce-sfant(o fi tot ilie, sau dumnealui se ocupa doar de precipitatiile lichide?) si a nins uite-atat un strat azinoapte.

si-acum noi, astia care functionam cu delay, care nu ne mobilizam chiar deloc si nici nu ne pasa ca numaram sfarsitul anului cu o ora dupa, in camera de garda a spitalului de urgenta din timisoara, o sa iesim ca o ceata de salbatici si-o sa ne jucam in zapada si-o sa facem multi oameni prea-degraba topibili din cauza incalzirii globale.

am o matura in plus, vreau la schimb duzina de nasturi din carbune.

i wish for...

am confirmarea, e anul in care e suficient sa-mi doresc si se intampla! de exemplu, cine-si dorea re-revelion? ghici ce fac sambata! acum imi doresc funny danceri care sa faca fata unui revelion pe stil vechi, rusnac si balsoi-petrecaret :))

vreau re-revelion!

ah, ce bine-a fost!
nici nu vreau sa povestesc, pentru ca am devenit superstitioasa. cum povestesc, cum se evapora tot.
dar tot va spun, numai sa ramana intre noi: sunt foarte, foarte fericita! au trecut deja 4 zile si tot foarte, foarte fericita sunt.

am lasat in urma cel mai singuros an de pana acum, cu gandul sa nu mai fug de oameni. vreau multi, multi prieteni si iubiti si m-am pus deja serios pe treaba.
azi in timisoara, maine-n toata tara!

la multi ani!

vreau si eu ucp-ul meu

pe drumul spre casa,azi, pe ceata si ger si impiedicandu-ma vizual de cea mai urata aglomerare de chioscuri sinistre, unde se vor vinde in curand bibelouri de sezon, dar si fulare roz-fosforescent, m-am gandit.

am inteles exact ce ma poate face fericita intr-o clipita. un urias cel prietenos, dintr-acela care te cara in spinare pana acasa, cu spate cald, primitor si usor incovrigat, cat sa ma pot culcusi eu mai bine. sa fie putin mai scund, dar si mai prietenos decat ucp din cartea aia frumoasa; sa vorbeasca aproape corect, dar sa ne intelegem perfect. eu sa ma sprijin in barba pe umarul uriesesc si sa pun intrebari stupide urmate de de ce?-uri tot drumul spre casa. el sa raspunda anapoda, total pe sarite, s-apoi sa-mi promita ca-mi face clatite.

s-ajungem acasa, sa nu incapa pe usa, sa-ndese o mana pe fereasta de la bucatarie, sa faca clatite de-acolo: eu torn aluatul, el tine tigaia prin geam, o-nvarte, suceste si gata clatita. o ung cu dulceata de mere ciudate, impaturesc,o impart, arunc spre fereastra. el multumeste si stim ca nu-i ajunge nici pe-o masea, asa ca ne punem pe treaba.

ce doamna de toamna

eu nu functionez ca un ceas elvetian, asa ca preferintele sezoniere se schimba la mine din an in an.
anul trecut mi-a placut cel mai mult iarna, cu caciula cu urechi pe urechi si zapada tocmai buna de facut lipa-lipa, ca un pinguin. am prins ger cumplit in miezul noptii pe o strada din ploiesti; eram hopeless si scopless (poate doar sa prelungim cu vreo doua ore timpul petrecut impreuna). toate au mers anapoda: iubiri, prietenii, sporul casei; dar ceata aia care a plutit imprejurul meu cateva luni a fost intr-adevar frumoasa, asa, ca fenomen al naturii.

anul asta a venit o toamna atat de linistita incat ma apuca un tors de pisica numai cand ma gandesc. imi imaginez ce frumos trebuie sa fie in casa ancai, unde s-a facut zacusca in doua randuri. eu de fapt nu sunt aici, batandu-mi capul cu scursurile societatii civile, ci acolo, in camera-birou, inconjurata de pisici, mai putin de licurici, punand muraturi si dovleac la cuptor, facand plimbari dese, cu capul plin de ciripiruri stranii de pasari necunoscute si de gauguin. mai sunt cateodata si la noi in sat, plimband golanei de 11 ani pe umeri si invatand blande si blonde ochelariste sa joace table ca baietii.

si soarele e atat de simpatic uneori, ca-ti scoti cojoacele si ramai in tricou si zambesti cu gropite si coltul ochilor. si e bine toamna asta; zic s-o punem la uscat, s-o consumam binisor, in portii mici, cand ne-o fi mai firg si mai plictis.

opc

s-a depus o plangere la oficiul de protectie a cititorului, asa ca iata-ma-s cu jumatatea plina a paharului:

nu mai muncesc pentru producatori de detergenti si chiloti, muncesc pentru pifani si herculiani, cum imi place mie sa le spun. copii incredibil de simpatici, care au trecut prin foarte multe si pe care as vrea sa ii iau acasa. da, pe toti, la mine acasa.

o stiu eu pe o doamna care are o obsesie pentru bufnite. atat de mare obsesia, incat ne-a si vizitat una, in puterea noptii, chiar la priveghi. ocaziune cu care am hotarat sa ne facem sc cu profil de priveghere, caci noi suntem cele mai haioase si neobisnuite priveghetoate/privighetoare din galaxia crestin-ortodoxa. am facut bonding sub o cerga infinita si megalanoasa, tremurand printre hohote de ras. stie cum sa ma faca sa-mi bag demisia sub birou, in cosul de gunoi. stie cand, cum si ce sa imi spuna si imi lasa anonime pe birou, dimineata: pliculete de ceai; tot ea randuieste canutele de cafea, astfel ca ma simt in alba-ca-zapada, eu fiind oricare dintre pitici.
ea mi-a vorbit despre cum e sa iesim impreuna sa maturam frunzele sau sa facem partie, in functie de sezon; cat de putina lume se gandeste la maturatul frunzelor!

il mai am si pe acest coleg minunat, justitiarul carpatilor; un fel se zorro autohton, dar foarte, foarte misto. am cu cine sa fac o gluma, sa mimez o relatie extra-colegiala, sa fac o infamie, sa urlu, sa tip. la sedintele revoltatoare de fiecare luni, capul lui motoc vrem! ne cam asezam unul langa celalalt si ne ridicam reciproc mingea la fileu. in fiecare, dar in fiecare dimineata, ma OBLIGA sa mananc un covrig cu mac. are o cutie uriasa de prezervative din care mi-am facut o rezerva strategica. nu sunt insa de foarte buna calitate, asa ca le pot folosi numai cu tipii cu care nu m-ar deranja sa raman insarcinata.

super-colega de la pr este desteapta, frumoasa, foarte feminina, cocheta si are cel mai brad pitt copil din univers, care vrea sa se faca "scientist"; de fapt, e deja. genele astea de frumos si destept din familia respectiva ma complexeaza si ma obliga; trebuie sa iau patalama de best fr, ca altfel dezamagesc mentorul. e un om cu o imbratisare atat de calda, incat topeste tot cu ea; si m-a trimis si la pupat de fotbalisti, lucru pe care nu-l bifasem pana la varsta asta si era pacat.

domnul ioan, noul costica, ma duce la serviciu in fiecare dimineata; i-ar placea sa ma si aduca acasa, insa nu-l las fiindca stau mereu peste program; ii datorez deja rauri de bere; e pasionat de parfumuri si asta mi se pare o treaba tare frumoasa.

mai e si prietenia scurta, dar extrem de consistenta cu m. mi-a cunoscut pisicile, dar a vazut-o si pe mama, chestie pentru care multi viteji i-ar lua gatul. vizita la mama mea e subiect tabu. l-am alergat in jurul unei mese tare mici. i-am spus vreo cateva lucruri penibile despre mine. am ras mult, mult de tot.

daca n-as sta in fiecare zi peste program, as putea pleca de la birou in miezul zile.

multe din lucrurile sf-istice despre care nici n-am cum sa va spun, pentru ca m-ati banui ca traiesc intr-un univers paralel si mizer, sunt de fapt atat de absurde incat devin amuzante.

despre oamenii-imbratisare

sunt oameni care iti strang mana puternic, sau care ti-o saruta. sunt oameni care te pupa pe frunte si, mult,mult mai rar, oameni care tintesc spre varful nasului tau. exista domni care-ti saruta mana condescendent, exista barbati care-ti mangaie spatele semi-decent.

insa astazi despre preferatii mei, oamenii care te imbratiseaza in loc de "hei!".

te vad, zambesc, vin spre tine si isi deschid bratele larg. te strang puternic, precum un urs mai mult mare decat mic; ori iti dau o imbratisare plapanda, translucida, protejandu-ti oasele sfarmicioase si mai sfioase decat obrajii. mai sunt si imbratisarile cu hopa-sus sau , preferatele mele, cele invartite ca un dans oltenesc de nunta.

oricum ar fi, trebuie sa-i iubesti, pentru ca n-am auzit inca povestidu-se despre o imbratisare rece, asa cum o strangere de mana sau un sarut se intampla sa fie cateodata.

numai in brate moi si calduroase poti lepada tristetile unei dimineti fara mucca, turtind suspinele odata cu sanii si burtica. numai inconjurand spatele prietenos al cuiva si sprijinindu-ti barbia de umarul imbratisatorului poti imparti o bucata de fericire, cu aroma de ciocolata mica, rotunda, de menta.

viorica gay si purr-ee

me and my arrrrrrrrrrrow

cum e sa fii oblio fara sa-ti pese macar de frunze?
vonnegut ar spune ca-i ceva in neregula cu chimicalele din creierul meu, care ma fac fericita si nepamanteana fara preparatiuni.
accept si ma bucur. cu mai multi bani in buzunar, total legala si megasanatoasa, pasesc prin padurea lucrurilor ascutitoase; cine mai vine?

nodul din gat a trecut, blogeristic vorbind

ruki e fericita cum nu s-a mai vazut si nu s-a mai povestit!
ei i se intampla atatea lucruri bune, incat nici nu le poate insira pe o lista. o sa le scrie cu punct si virgula, pe un singur rand gigantic, altfel ar fi de necrezut.

ruki a redescoperit-o pe sora sa, pe care o iubeste cat un catralion de ceruri, unul peste altul; ruki are in grija o mie si ceva de copii de toate varstele, marimile, toanele, vestoanele; pe ruki o aseapta cateva perechi de ochi ageri si calzi in fiecare dimineata, impreuna cu un sir nesfarsit de cani de cafea, din care si-o extrage pe-a ei; ruki a reusit sa stea de vorba cu madalin, fratele ratacitor si, de cate ori il saruta pe frunte, stie ca tocmai a sarutat un om foarte bun; ruchi a vazut ocean sub cumulusi, oameni simpluti si calzi, oameni ciudati si artistici, a primit cadouri de la indieni necunoscuti si a mers la trap pe o martoaga incapatanatta si mancacioasa; ruki ii poate gati adelei orsicat, caci acum impart subsolul si pe domnul mone; ruki are cu cine si pentru cine sa mearga la serviciu; ruki isi vopseste unghiile de la picioare tehnica olive, insa tiganeste, in rosu si mov; ruki a reusit sa inteleaga cate ceva din chestia aia care ar trebui sa fie relatia cu tatal ei; ruki are program scurt vinerea; ruki merge la cumparaturi de asternuturi, care se vor potrivi neaparat cu sortul ei de moda veche; ruki a vazut cu ochii ei un laborator secret unde se prepara cele mai afurisite prajituri din univers si jura sa-si faca acolo ucenicia; ruki a fost la nunta andreei in tenesi tip daniel johnston; ruki stie acum povestea lui daniel johnston si a lui casper, the friendly ghost; ruki are patru pui de pisica pufosi ca puii de gaina, unul negrut/patru albinosi; ruki o sa petreaca mult, mult timp cu cristiana, supereroul de la PR; ruki are cate o rochie pentru fiecare stare de spirit si mai vrea plantatii intregi de rochii potrivite; ruki s-a iertat pentru primele rele pe care a realizat ca le-a facut si care i-au clatinat speranta ca ar fi un om bun; ruki a primit cele mai frumoase cadouri din galaxie; ruki se bucura cu laura, mada si ana din doua-n doua luni, jucandu-se cot la cot cu cei mici, la carturesti; ruki munceste foarte tare sa fie mereu un om bun; ruki o sa faca sapte kilograme de fursecuri pentru urmatorul eveniment; ruki are nepoti stiintifico-fantastici; ruki are sentimente dubioase fata de macelari, mai ales daca-s tineri, cu ochi frumosi si unghii exemplar de curate;

ruki e tare fericita ca poate scrie din nou!

hai cu targul de copii

vorba blogaritei mele preferate, "daca doriti sa revedeti…
zambetul meu, ma gasiti" maine la targ.

nu, nu vindem copii, nici nu cumparam. am adunat cele mai handmade hainute, jucariorase, picturele si mobilute, invatam sa modelam/desenam/tricotam/impaturim, vedem teatru de papusi, ascultam povesti, ni se interpreteaza desenele, facem pozici, diminutivam mult.

asteptam toti copiii din lume, reali sau inchipuit, in sub-carturesti. mai multe AICI

zi simpla si frumoasa, devreme

ritmul meu social ma amuza. parca sunt intr-un butoi, racorita intre doagele lui, si nu stiu si nici nu-mi pasa de ce se intampla in jur. asta se vede si mai limpede de sarbatori, cand toata lumea face ceva, iar eu tocmai pe dos.
revelionul m-a prins invatand sa patinez, intr-un oras pustiu, in care oamenii ornau salata sau potriveau bigudiurile, iar bautura se bea direct din sticla din portbagaj, fiindca toate barurile se pregateau stasnic, care cu baloane, care cu confetti, pentru marea petrecere.

acum vine pastele si ma prinde in camasa varatica cu banda din trandafiri cosetati,cumparata de florii. o iubesc in primul rand pentru ca miroase cumva. m-am saturat de balsam si detergent lichid cu sapun de marsilia. cand am imbracat-o prima oara, mi-au dat lacrimile. mirosea exact ca gramezile cu lenjerie proaspata ale bunicii, pe care mi le lasa pe pat, in camera de la mijloc. am purtat-o doar cateva ore, de teama sa n-o inec in parfum, geluri de dus si creme frantuzite.

citesc din cartile vechi ale domnului mone, alandala, fara sa-mi pese daca-i flaubert sau rodica ojog-brasoveanu. am gasit pe internet zgomot de ploaie si sincer asta ascult de vreo 3 ore, cu talpile lipite de perete, hat, in sus. mi-ar fi placut sa fie o soba de teracota in locul peretelui, dar s-au dus vremurile cand isi ardeau sosete fetele popa, batandu-se pe fotoliu si cautand cu grija un loc mai ferit de flacari, mai degraba caldut decat fierbinte.

de dimineata am incercat cozonacul familiei mone, depus cu gingasie pe masa de la bucatarie, in timp ce eu vedeam de interesele agentiei. delicioasa minunatie, bine-crescuta si cu muuulta,muuuuuuuuulta umplutura. ca un copil rau ce sunt, am desprins o jumatate demiezdenuca, fara indoiala adaugat crustei din ratiuni decorative. uitasem cat de bune sunt nucile puse la copt. pot sa va spun cu certitudine ca a fost cel mai bun lucru pe care l-am mancat in ultimele luni.

cred ca si noi, astia care nu ne gasim locul in desfasuratorul precis al sarbatorilor, suntem destul de simpatici. si ciocnim maine oua cu voi, patrunsii de "spiritul pastelui", ca niste domni, fara a ne incurca rostindu-ne replica si, poate, lasandu-va chiar sa castigati.