ce doamna de toamna

eu nu functionez ca un ceas elvetian, asa ca preferintele sezoniere se schimba la mine din an in an.
anul trecut mi-a placut cel mai mult iarna, cu caciula cu urechi pe urechi si zapada tocmai buna de facut lipa-lipa, ca un pinguin. am prins ger cumplit in miezul noptii pe o strada din ploiesti; eram hopeless si scopless (poate doar sa prelungim cu vreo doua ore timpul petrecut impreuna). toate au mers anapoda: iubiri, prietenii, sporul casei; dar ceata aia care a plutit imprejurul meu cateva luni a fost intr-adevar frumoasa, asa, ca fenomen al naturii.

anul asta a venit o toamna atat de linistita incat ma apuca un tors de pisica numai cand ma gandesc. imi imaginez ce frumos trebuie sa fie in casa ancai, unde s-a facut zacusca in doua randuri. eu de fapt nu sunt aici, batandu-mi capul cu scursurile societatii civile, ci acolo, in camera-birou, inconjurata de pisici, mai putin de licurici, punand muraturi si dovleac la cuptor, facand plimbari dese, cu capul plin de ciripiruri stranii de pasari necunoscute si de gauguin. mai sunt cateodata si la noi in sat, plimband golanei de 11 ani pe umeri si invatand blande si blonde ochelariste sa joace table ca baietii.

si soarele e atat de simpatic uneori, ca-ti scoti cojoacele si ramai in tricou si zambesti cu gropite si coltul ochilor. si e bine toamna asta; zic s-o punem la uscat, s-o consumam binisor, in portii mici, cand ne-o fi mai firg si mai plictis.