mancare buna si tot restul

am avut niste zile asa frumoaaaaaase, iar cerul gurii mele are foarte multe de povestit despre asta!
totul a inceput cu micii minunati si berea corona, cu de feliuta de lamaie submersibila si tot tacamul, care ma asteptau sa gat examenul de licenta.
pun peste doua inghetate de fructe gura-punga sterpelite cu greu dintre mormanele plictisitoare de vanilie si ciocolata.
supralicitez cu o portie minunata de cartofi taranesti cu sunculita, tocmai buna de perpelit necazurile sentimentale!
ajungem la experienta dubioasa a chipsurilor cu suc de rosii otravitoare si ce mama lor mai aveau pe ele. noroc cu guinness is the fucking beer, altfel plecam total dezamagita de cultura britanica.
totul e dat uitarii in momentul in care descopar branza francezilor, o experienta care se cerea totusi completata de un buchetel rosu si fin.
acum vin de la un platou boieresc cu care m-am luptat barbateste. s-a ajuns la intreceri zmeiesti astfel incat sa nu para infrant de o faptura de 50 de kilograme. nu i-a mers deloc! daca nu te incumeti pana la capat, trebuie strigat pio in gura mare, sa stie toata lumea ca esti mototolul gurmanzilor! a fost lupta dreapta si curata: afumaturi negricioase si masline verzi; branza albastruie a alunecat binisor printre boabele de strugure cu gust de para; urmatoarea descoperire: sunculita tamaiata; casul afumat a ramas singurel; pana la urma, am impartit si frunza de salata; la maslinele negre si meschine am zis stop, crutandu-l pe biet. cum ar spune corin, primeste un 6 pentru incurajare si faptul ca s-a prezentat...:)
planuri de viitor? peste si fructe de mare, cu complimente din partea lui bogdan, care dealtfel nu se atinge de asemenea "scarbosenii". daca il determin sa guste dintr-un calamar, inseamna ca ii sunt chiar simpatica!

par proaspat spalat vs. licenta cu mult sex

v-am zis eu sau nu v-am zis ca scap de herghelie?
parca v-am zis!

ruchi, fii barbata!

exista oameni care isi masoara curajul cu ursul, hotul, soacra, guerilla recuperatorilor, care mananca extra-piperat sau alge de mare cand stiu prea bine ca au toleranta 0 la ele.
exista barbati care nu folosesc prezervativul chiar daca stiu ca toti prietenii lor s-au imbolnavit deja, probabil de la aceeasi sursa.
exista retele intregi de politisti care iau spaga intr-un mod extrem de transparent si dau la schimb un amarat de permis.
exista politicieni care nu se tem sa ramana peste program cu ispite blonde care, culmea!, n-au nici o legatura cu Norvegia.
exista bravi flacai care se lupta cu gradele alcoolului, apoi cu matusa sexagenara care nu coopereaza, intr-un final chiar cu toporul.
da, in asta mandra tara mi se arata pilde de curaj si extravaganta la tot pasul! cum sa nu ma inspire si sa ma oblige? prin venele mele curge sange de voinic!
asa ca m-am hotarat: ma spal pe cap astazi, chiar daca asta inzeceste probabilitatea ca unei anumite doamne din comisia mea de licenta sa i se para ca arat cam prea bine pentru o nota mare. sunt tanara, traiesc la limita, samponez!

ruchi si paintul

e a nu stiu cata oara cand deschid paintul ca sa multumesc cuiva ca mi-a facut ziua. judecand dupa cat de faini sunt oamenii din jurul meu, in curand am sa fiu mare pictorita in paint.

porcarioarele mele ies tremurate si naive, confirmand faptul ca sunt challenged (chiar daca, slava-domnului, numai din punct de vedere emotional). cand pun mana pe maus, nu stiu niciodata ce vreau sa desenez. de fapt, trag doua-trei linii, ma rezem de spatarul scaunului si imi imaginez ce poate fi aratarea aia. hmmmm...asta aduce a ureche de robot! si pac! iese din palaria magica electric crying boy-ul irenei.

probleme mari am la text... a-ul se transforma in o cum scap din ochi 5 secunde documentul si c-ul presupune un efort energetic prea mare, asa ca toate cuvintele care il contin sunt de evitat! mesajul artei mele trebuie totusi articulat, fiindca e prea abstract pentru stomacul publicitarilor din romania, iar mie mi-e clar ca nu pot sa fac asta cu mausul, in paint. atunci o intorc din condei cand botez mailul.

ma intreb care e reactia oamenilor care se trezesc in inbox cu un " monstru emo melc jucator de sah si ochios", langa "how to enhance your manhood" si "meeting in 7 minute, sala mare".
ah, ce-mi mai place sa alternez porcusorii rautaciosi!

in loc de tractir, sictir

oricat de bine intentionat si echilibrat esti, n-o sa-i poti impaca niciodata pe toti. tot timpul e ceva de comentat; fiecare are frustrarile lui si tu trebuie sa le cunosti foarte bine si sa le arunci cat colo, in curtea altei agentii.

e obositor si nedrept, iar eu m-am cam saturat. nu face parte din descrierea jobului sa fac lucrurile sa mearga intre oamenii astia, sa se simta bine impreuna si sa fie creativi. in acelasi timp, ar trebui sa-mi bag picioarele in imaginea unei agentii care, pana una-alta, nu pare sa fie foarte constienta de existenta mea.

concluzia? vezi-ti de treaba ta, codano, si lasa-i pe astia exact in punctul in care i-ai gasit. eu ma duc la mare, cine vine?

tihna de duminica

ma pregatesc de musafiri. adela si misu vor bate la usa din clipa-n clipa, imbiati cu bunatati si miros de tei. sunt cel mai frumos cuplu cu putinta; el: basist linistit, indiferent la farmecele groopies-urilor, o specie nemaivazuta. ea: mandra purtatoare de sarcasm ardelenesc, atat de calma incat iti iesi tu din pepeni din cand in cand si incepi sa te agiti ca un yo-yo, numai ca sa echilibrezi placiditatea amuzata cu care ea priveste lucrurile.

i-am rugat sa aduca lapte si ceai cu menta pentru ca eu am avut o zi de leneveala istovitoare si am refuzat sa-mi pun incaltarile de dus la magazin. o sa facem ceva cu scortisoara- poate clatite sau poate iar crema de zahar ars. apoi o sa iesim in gradina si o sa punem fata de masa in carouri portocalii. o sa ne bem ceaiul cu zambete pe buze, comentand aventurile inei, strabatatoarea de tara-n lung si-n lat, schimbatoarea de traseu in functie de vreme. periodic ne vor intrerupe corurile de mirele si mierloi, mierlici si mierloase, care fac o galagie neplanificata, totusi continua.

in casa noastra e atat de racoare incat unii oameni dorm inca sub plapumi. ma gandeam sa cumparam muuuuuuuuulta inghetata si sa transformam locul intr-un punct de prim-ajutor pentru oamenii toropiti de canicula carora le plac povestile si ceaiurile-limonada la carafa.
ii aud, au venit! ma duc sa deschid usa...

prinsi in alfabetul nostru obisnuit

din scafandrul si fluturele iesi putin plans si furios pe tine.
furios pentru ca nu trebuie sa clipesti ca sa spui cuiva ca-l iubesti, iar tu o faci atat de greu si fara rost.
furios pentru ca iti folosesti degetele de la picioare doar ca sa-ti echilibrezi pasii si sa incapi in incaltari, cand ai putea sa desenezi pe podea cu ele dimineata, in timp ce mananci, sau sa framanti asternuturile pana-si ies din prinsoare.
furios ca nu-ti folosesti buzele ca sa te strambi cand nu se uita nimeni la tine, dar mai ales cand se uita.
furios ca nu-ti verifici ascutimea coatelor si a nasului macar o data pe saptamana.
furios ca nu alergi de nebun pe holul lung al domnului mone, ca la olimpiade.
furios ca nu te intinzi pe podea si nu faci balet cu picioarele tale scurte, dar expresive.
furios ca nu inoti, nu mergi pe bicicleta, iar coarda cu ciupercute sta agatata de balustrada de cand ai cumparat-o.
furios ca nu faci teatru de papusi si umbre pe pereti si nu citesti povesti irenei.
furios ca nu manaci calamar si scoici o data la doua zile, ca ai renuntat sa mai cauti bomboane cip prin magazine si anul asta n-ai facut inca tarta cu mere caramelizate, nici dulceata si compot.
si, peste toate, furios ca ai minte si degete, pix si tastatura, iar tu le folosesti prosteste sau deloc.

producator de filme porno, pentru adulti

visele sunt oglinda sufletului, nu-i asa?

ei bine, eu am visat recent ca-s producatoare de filme porno. Ce spune asta despre mine?
o parte obscura a crierului meu chiuia probabil de bucurie, anticipand cateva scene pline de carnita. dar cum sa faci treaba cu mecanismele mele de om decent si dus la biserica? cel putin din cate mi-am dat seama din visul meu, munca de producator de porno e foarte serioasa: aveam o atitudine de secretara harnica si corporatista, cu clipboard, fusta trei-sferturi si tot tacamul. faceam ture prin platou (sufrageria mamei) bolborosind nemultumita- probabil ratasera un prim-plan cu sfarcurile unei domnisoare, nu pot sa va spun cu certitudine pentru ca nu puteam sa ma bucur deloc de munca mea.

la un moment dat, se apropie un actor de mine: avea sa-mi spuna ceva important, judecand dupa privirea lui de caprior incoltit. accept o discutie privata, asa ca ne retragem in bucatarie. acolo imi marturiseste rusinat ca, inainte sa inceapa scena lui, are dubii in ceea ce priveste valoarea motrica si de cadastru a bunurilor sale. mai pe sleau, domnul astepta un verdict din partea unei profesioniste. cu o atitudine glaciala, ii propun sa-si dea panatlonii jos sa verificam. schimbul de replici se intampla pe un fond de decenta enervanta, amandoi eram concentrati pe aspectul profesional al chestiunii, avand in minte un model de business tip "cumpar pepene, da' numai daca ii faci dop". totusi, actorul porno s-a dovedit a fi pudic, deci deloc profi, atunici cand s-a retras usurel spre camara mamei, evitand o expunere nedorita. tocmai cand ma pregateam de o mustrare, poate chiar sa aplic o corectie, se dovedeste ca prudenta lui a fost justificata: in bucataria mamei intra, fara o bataie in usa macar, o vecina. the end.

cum sa ai un asemenea vis fara un cadru macar de 5 secunde cu obiectul muncii tale? ma enerveaza ca sunt un atat de bun profesionist in somn! si ce-i cu mecanismele astea Amish din subconstientul meu care-mi trimit vecine moarte in bucatarie tocmai cand se anunta putina actiune?

la soping de complimente

unul dintre semnele ca am iesit dintr-o relatie foarte seaca e faptul ca tot timpul morfai complimentele. e ca si cum as manca dintr-o tocana gustoasa, aramie si parfumata, cu marar si boabe mari de piper, dupa ce am tot tinut-o cateva luni pe parizer si coji de paine. asa ca acum ma lacomesc si topai ca un cangur la orice faza dubioasa care imi atinge tangential egoul.

drept exemplu, aduc in discutie un moment minunat de la meciul cu olanda. vazut in agentie, printre prieteni si siruri de cutii cu bere, a implicat si alte faze memorabile, nu numai ratarile noastre si golurile lor. camera trecea de la un chip de olandez la altul, iar eu ma minunam cu mircea, cunoscut fiind faptul ca avem gusturi comune la barbati. mi se pareau asa, spalatei si frumusei, cu priviri oarecum inteligente. dintr-o data, mircea si cati exclama: uite-l p-asta, are ochii exact ca ai tai! am stat putin, am masurat situatia. pana la urma a invins caracterul meu de mata lesinata dupa atentie si am raspuns simplu si sincer : multumeeesc!

gastrita joaca invartita

parca ar exista legatura impletita spic intre stomac si ce-a mai ramas pe-aici din capul meu. mi-e dor sa stau de vorba cu tudor despre cai salbatici si cine dracu s-o gasi sa-i calareasca, despre miros de mare in bucle si scortisoara minunata. sa ne zguduim de ras in momentele cele mai nepotrivite, atunci cand se presupune ca suntem langurosi ori furiosi. si sa ma faca sa ma simt cel mai copil din lume!

vreau sa stiu cati oameni sufera de gastrita in agentiile de publicitate. si ma intereseaza si cazurile in care criza vine la pachet cu nostaligie si ganduri dubioase.

la cele 50 de grade, prefer sa ratez sezonul

am auzit ca vor fi 50 de grade in bucuresti. stiu de pe-acum ca exact in zilele alea de toropisnita totala eu o sa ma indragostesc pasional, pentru ca asa imi place mie sa-mi complic existenta.

dusurile reci nu ma vor putea racori atunci si roseata din obraji va fi inca mai puternica decat bronzul ultravioletelor care-si ies din minti.

bai cupidule, nu putem s-o lasam pe toamna-iarna? sufar rau cu caldura, zau asa!

ce ne mai place democratia

mi s-a acrit de romania. pana acum refuzam total ideea de a pleca, spuneam mereu ca viata e frumoasa aici si merita sa te lupti pentru ea, ca nu dau eu tuica si neseriozitatea pe snaps si asigurare medicala. cu alte cuvinte, saracia e suportabila daca ai cu cine s-o imparti. mare greseala!

de ceva vreme se intampla sa imi iasa in cale numai oameni incrancenati si amari, frustrati si invidiosi, plini de ei si refractari. dumnealor nu pricep de ce noi gandim si simtim alfel si sanctioneaza cu o duritate extrema orice incercare a noastra de a mai copilari putin, de a privi lucrurile cu detasare si de a face haz de necaz. mi s-a facut scarba de extremisti, de atata ocara, de discursuri de acum 20 de ani in care nu s-au schimbat decat adresantii. cum sa luptam imporiva prostiei si urii cu mai multa prostie si mai multa ura?

week-endul asta s-a intamplat ca niste copii au decis sa isi aminteasca de mineriade altfel; sa protesteze in mod pasnic si creativ, subtil si intepator. s-a organizat o mineriada de catifea care sa compenseze faptul ca noi n-am avut parte de o revolutie de catifea. au fost 5 minute de bataie cu perne in care s-au scandat lucruri gen: "ba ochelaristule, ba intelectualule, mori! ai barba, ai? drogatilor!" semn ca lumea intelegea perfect despre ce e vorba acolo. nu, n-au fost pustani de 17 ani care l-au apucat pe cozma numai in postura de luceafar al huilei, agatat de buzele hidoasei aratari mondene. erau pustani de 17 ani cu minte si respect pentru cei care cu 20 de ani in urma aveau varsta lor si protestau pasnic pentru dreptul la libera expresie si multe altele.
cine le-a sarit in cap? credeam ca acei domni si doamne care la vremea respectiva au stat cumintei in casele lor si au privit totul la televizor, poate au si votat cu iliescu, mai stii? acum isi permit sa tina lectii de viata generatiei ultra-cool care are numai tarate in cap si sa-i injure pe pustii astia, sa-si imagineze cum le-ar imprastia creierii pe asfalt, folosind, nu-i asa, chiar temele discursive care i-au facut odinioara celebri pe ortaci.

ciudata e urmatoarea descoperire: comentariile cu pricina nu vin numai din partea generatiei de 30-35 de ani, asa cum cugeta plina de complexe iren. exista o domnisoara de aceeasi varsta cu mine, colega de facultate chiar. este acel exponent al intregii grupe, omul de care eram cu totii mandri si in care s-a investit foarte mult. se pare ca toate cartile din lume, experientele de peste hotare, cursurile sofisticate, nu te fac deloc mai destupat. acelasi viziuni limitate (in amestec dubios cu frustrarea ca ideea bataii cu perne a fost realizata minimalist) se regasesc si in gandurile ei dispretuitoare. sau, cum bine observa corinul, hai sa ne bagam picioarele de-a dreptul in numele organizatiei noastre, care te lasa sa crezi ca e vorba despre niste tineri ce fac lucrurile oricum.

in schimb, mama sau familia mone, pensionari care au vazut generatii intregi de pionieri defiland in fata iubitului conducator, au facut foame la greu, avorturi pe naspa, si-au vazut copiii chinuiti si indobitociti, ei au apreciat gestul tinerilor si s-au bucurat foarte tare ca ne-a venit mintea la cap si incepem sa ne comportam ca niste oameni liberi. de unde devine ca cestiunea e una care tine de sufletul omului si de frustrarile lui, nu de generatia din care face parte. faptul ca i-ai da un bocanc in cap unui emo kid, i-ai scoate dintii unui cocalar, ai pune furtunul pe dobitocii de flash-mobberi sau l-ai impusca pe iliescu, toate spun acelasi lucru despre tine: ai probleme serioase, recomand un control. cu asemenea incrancenare, lipsa de toleranta si rautate ne laudam din plin. mi-e scarba de ei si ,in acelasi timp, m-am saturat sa fac apologia unei generatii cu care nici macar nu ma identific. o fac pentru ca mi se pare normal, pentru ca inca mai sper ca oamenii limitati se pot schimba.

in alta ordine de idei, caut meditator; ma apuc de suedeza.

rasfat pe bat

asa se numeste tratamentul cu inghetata la care sunt supusa... caci recunosc- sunt supusa si sub tratament!

viata in agentie, mai ales aia boss free, ca ca si cum ai locui cu mos craciun: tot timpul se gaseste ceva bun si frumos de praduit.

fourier & fourierism

un OM a scris o licenta in doua saptamani. da, e vorba de omul domnului trandafir.
a bagat ca un cal de povara, 10 ore de biblioteceala pe zi si apoi scris dupa scris dupa scris.

daca nu erau anca, iren, adela, corin, ina, mama, stefan, avramescu, bibliotecarele si domnii de la xerox, nimic din toate acestea nu s-ar fi intamplat. de-aici rezulta ca sunt oameni care tin cu tine chiar si-atunci cand te apuci de kamikaze action. astia te suporta in momentele tale infecte, iti fac un ou ochi sau cu ochiul, iti scriu un appendix intreg, se omoara cu firea si viseaza toata noaptea ca depun lucrari de licenta, iti cumpara haribosi si fructe multe-multe, se bat cu bibliotecarele pentru un xerox de carte si cate si mai cate. da, stiu! de-acum nu pot sa va refuz nimic! aproape nimic...

insa orice incursiune la biblioteca, mai ales cea a academiei, este si o minunata sursa de buna- dispozitie. caci ce-ar fi o institutie cu totul si cu totul din praf si mucegai fara acele momente de concupiscenta baloasa intre intelectuali? da, pot sa confirm ca mi s-a intamplat si mie. am atras darzul interes al unui domn incredibil de sinistru. fata lui (ca sa nu mai vorbim de ticurile nervoase si de faptul ca ma astepta afara dupa ce vedea ca-mi strang catrafusele) m-au dus cu gandul la un colectionar care umbla cu piatra-n buzunar ca sa mai varieze decorul din beci cu un trup nou de don'soara.

la prima abordare, incercari supraomenesti de a scoate un numar de telefon de la mine. dupa ce il tavalesc in mistouri, imi marturiseste ce "treaba" are cu mine (in punctul asta se apropie nefiresc de tare de mine, eu mi-s total scarbita, in timp ce el susoteste) : "am desoperit niste scrisori nepublicate ale iuliei hasdeu! stii, iulia hasdeu...si sunt in franceza, ma gandeam sa le traduci tu".

e de departe cea mai misto replica de agatat pe care am auzit-o; ma onoreaza si ma obliga, nu? a urmat un val inimaginabil de comentarii malitioase pe popa savu, caci iren si stefan isi dadeau de zor cu presupusul: poate ca aveai tu un aer mistic, asa, imbracata in negru...

allons enfants de la patrie...buuuuuuuuei ciudatule, apuca-te frate de franceza pana nu-mi aduc aminte ca sunt un om violent! Bonus: de cate ori vorbim de iulia prin bucatarie ne scapa cate ceva pe jos.

acum s-au terminat saptamanile nebunilor, eu mi-s light mai rau decat coca cola 0, casc inconjurata de oameni foarte misto care discotesc si cateodata muncesc intru multumirea unor greci berbeci.

eheeeeeee.....ce de lucruri sunt de facut vara asta!

Later edit: iren mi-a imprumutat TABURETUL EI DE PIAN. nu-mi dau seama cum am putut sa uit asta, mai ales ca ravagiile au fost simtibile pana mai ieri. ce senzatia ultra cool e sa ai fundul complet amortit vreo cateva zile, mersi frumos! toata lumea, de cerut irenei TABURETUL EI DE PIAN pentru scris de licente si, in general, orice trebusoara care te tine ghemuit o bucata de vreme.

una scurta, din popor

cum e sa incerci s-o scoli cu puterea vointei?

irene stie mai multe, dar nu se poate exprima pentru ca blogul ei e cuminte...

ce rau imi pare ca nu pot sa fiu mai explicita! contextul reflectiei e delicios!

ruchi e de fapt anduta, iar bunica e tot bunica

pentru bunica mea n-am fost niciodata ruxandra. a hotarat de la inceputul relatiei noastre ca-s anda, asa cum ana-maria fusese anca inaintea mea.
doua lucruri o enervau tare la mine: faptul ca nu mancam si parul de pe ochi. si-acum aud limpede :"mananca anda,mananca! si "leaga-ti si tu parul ala cu ceva!". ii placea in schimb ca eram cuminte, o ajutam sa faca lucruri si ma jucam frumos. rasplata era tinuta sub cheie, in dulapul albastru- biscuiti, napolitane, pufarine,bomboane de menta. mereu era ceva bun acolo si simplul fapt de a da tarcoale camerei era o provocare pentru papilele mele gustative.
apoi am mai crescut si am inceput s-o iubesc pe bunica din ce in ce mai mult; cred ca scapasem de complexul nepotului crescut de parinti. mi-amintesc de o vara in care am varsat ceva pe mine si a trebuit sa ma schimb. bunica a venit fuga-fuga cu o bluza in carouri, cu guler dubios, croita de maini grasute si pricepute dupa un model stiut numai si numai de ea. i-am zis: "sa stii ca pe-asta ti-o fur la bucuresi, ti-o plimb pe la discoteci!" si asa a fost (in fine, in cateva ceainarii si in vama tot am fost cu ea). faptul ca nepoata ei purta ceva lucrat de ea a facut-o sa chicoteasca de placere. a urmat o insiruire a intregii garderobe, cu promisiuni si amanari si tot tacamul, caci era in stare sa-mi dea si rochiile de biserica, plus sortul de pe ea. mi-e tare drag de camasa mea, e atat de bine sa ai un lucru care sa-ti aminteasca de cineva. cateodata e suficient sa atingi o bucata de panza si ai in fata ta obrajii rosii ai omului pe care l-ai iubit atat.
cand i s-a spus ca a venit "ruxandra" sa o vada, eram sigura ca n-o sa inteleaga nimic. de ceva vreme nu mai era lucida, iar numele asta ii putea fi cu atat mai strain. dar m-a recunoscut. in dimineata aceea anduta si anda se evaporasera si nepoata ei si-a recapatat numele: ruxandra.
cred ca stiam amandoua ca e ultima oara cand ne vedem.