traiasca birocratia din romania!

inceputul anului intr-un ong hiperorganizat inseamna raport anual de activitate, dupa care aprecierea performantei. adica te plictisesti atat de tare, incat cea mai mica diversiune, cum ar fi arhi-fumata gluma tip "mari", e o binecuvantare.

tocmai scriam intr-o causta de mess, asa, aiurea, ca un copil ma vad facand intr-un an, maritis niciodata! si, tot din plictis, ma pun scaraotchi si toata trupa lui de draci baltati sa-mi fac un test pe fb, cica despre ce-mi aduce 2010. citesc, bifez, gat. imi apar pe monitor 2 verighete si imi pica fata.

mi-am mai revenit putin cand mi-am adus aminte ca statul roman ma impiedica sa fiu eu, adica nesabuita, spontana si neghioaba, cand vine vorba de casatorie. trebuie sa faci analize din timp, adica sa planifici straniul eveniment cel putin 2 saptamani. cine ma cunoaste macar un pic isi va da seama ca, in aceste conditii, statul roman nu o sa ma apuce niciodata femeie serioasa. desi, la cat de dubiosi sunt cateodata iubitii mei, e nevoie de teancul de analize pe noptiera, chiar langa metodele contraceptive, ceea ce inseamna ca as putea fi spontana fix cu cele mai nepotrivite exemplare.

oricum, raportul anual de activitate e lucrarea divolului!

hai sictir, doar nu vrei sa muncim?

ca s-o dam in termenii corporatisti pe care-i folosesc mos craciun si prietenii sai, un proiect ni s-a cancelat saptamana trecuta si altul sta agatat de-un fir de par. reactiile colegilor? "mai bine ca nu facem!"

stati asa sa ne intelegem, nu-i pune nimeni la munca pe ei. sunt proiecte de PR. numai ca deh, mai trmiti un mail la client, te mai vezi cu el pentru ca sa dumiresti o cestiune, nu se face! mai ales in perioada asta in care, nu-i asa, fiecare cu sarmaua si cozonacul ma-sii.

astazi am avut parte de o noua experienta de viata. clientul zice: "noua ne plac mult de tot ideile, ne-au cucerit. acum trebuie sa facem niste calcule si sa vedem daca ne incadram in buget". momentul cel mai potrivit pentru ca al meu etern coleg binevoitor sa observe ca acoperirea media e de cacat si n-ar incanta decat un PR-ist, plus ca e o "struto-camila" de teasing. pentru a nu-stiu-cata-oara, autogol in poarta bietei agentii. si folosirea termenului "struto-camola" fara nicio legatura cu dimitrie cantemir. recunosc, parte din vina e a portarului. si de asta data, fata cu atata rautate si prostie, a inghetat.

la vreo jumatate de ora, si-a cerut galant scuze pentru faptul ca a vorbit in locul meu, iar eu n-am apucat sa spun mai nimic, drept urmare am fost plimbata pana la capatul bucurestilor de pomana. am incercat sa fiu ironica: "nu-i nimic, orice as fi spus eu nu putea fi mai convingator decat expunerea ta!". trist e ca a luat-o de buna. mintea lui chiar a clipocit a compliment, ceea ce-mi da crampe grave si-acum, la cateva ore dupa consumarea fazei pe poarta. in unspele meu sunt oameni care ma faulteaza, dau autogol si pe care nici macar nu-i pot intepa fin, ca o fac degeaba. se impune deci o reactie de sef de galerie. la anul o sa injur birjareste si cumpar si seminte .

de pe net

The meantime girl

She’s the one you call when you’re bored or sometimes when you and your significant other had a fight because she makes you laugh. She’s the one you talk to when you’re feeling down because she’s willing to lend an ear and be a friend. She’s the one you spend time with between buddies, before you find “The One”. You know the one who hangs around in the meantime.

She’s too laidback, too easily amused by the same things your male buddies are amused by. She’s too understanding, too comfortable – she doesn’t make you feel nervous or excited the way a “real woman does. But she’s cool, nice, funny and attractive enough that when you’re lonely or horny and need an intimate female companionship, she’ll do just fine.

You don’t have to wine and dine her because she knows the real you already. She’s not easy, but you know that she cares about you and is attracted to you, and that she’ll give you the intimacy you need. And you know you don’t have to explain yourself or the situation, that she’ll be able to cope with the fact that this isn’t the beginning of a relationship or that there’s any possibility that you have any real romantic feelings for her.

It won’t bother that you would text her sometimes just to say not to text you because you’re with your girlfriend. She’s just sooo cool…why can’t all women be like that? But deep down, if you really think about it (which you probably don’t because to you, the situation between the two of you isn’t important enough to merit any real thought), you know that it’s really not fair. You know that although she would never say it, it hurts her to know that despite all her good points and all the fun you two have, you don’t think she’s good enough to spend any real time with.

Sure, it’s mostly her fault, because she doesn’t have to give in to your needs —- she could play the hard-to-get bitch like the rest of them does, if she really wanted to. But you and she both know that she probably couldn’t pull it off. Maybe she’s not really your type. Whatever the reason, somehow life has given her a lot of really great qualities but has left out the ones that men want (or think they want) in a woman.

She’s just too thoughtful. She’ll sometimes buy you things you need; she’ll sometimes buy you or cook midnight snacks for you and personally deliver it in your place. She wants to be special to someone, too. We all do. She has feelings. She has a heart. In fact, she probably has the bigger heart than any woman you’ve ever known because she’s had a front-row seat to The Mess That Is Your Life, and she likes you anyway. She obviously sees something worthwhile and redeeming in you because although you’ve given her nothing, absolutely no reason to still be around, she is. She’s just your convenient excuse to fool around.

pe aceasta cale, solicit ajutorul lui liviu dumitrascu

luna decembrie e de un cacat deosebit de vreo 2 ani incoace. mecanismul e simplu si recurent: un dement, o iesire atomico-furibunda, lipsa mea de reactie, public nepasator, o hotarare.

de fiecare data, declicul e incredibil de ironic. prima oara a fost o isterica plina ochi de ea care starnea saptamanal un mic scandal diplomatic; mi-a urlat ca nu asa se face pr, cum cred eu, ca-s prea draguta cu oamenii. acum, un lingau care scrie mail-uri externe cu greseli de ortografie, crede ca-s incompetenta si ca ma folosesc de relatia mea cu sefii ca sa-i pun pe ceilalti intr-o lumina proasta. textual, sunt singurul om care "incurca" si care nu are pe ce sa fie evaluat, pentru ca nu face nimic intr-o agentie de care oricum nu-i pasa deloc.

ca de obicei, m-am blocat. am intrat pe modul autist, din care n-am mai iesit de-atunci. pentru ca sunt intr-adevar o vaca, am mai si jelit printre picaturi, dar nu prea mult, fiindca, nu-i asa, eram prea ocupata sa alerg prin hipermarketuri, expozitii, magazine si magazinase, pentru ca bunul COLECTIV sa aiba parte de cel mai frumos brad, cel mai bun cozonac, cel mai fiert vin, cele mai frumoase ornamente, cele mai dichisite cadouri. asta in timp ce-mi trimiteam nodul din gat incolo, spre esofag si ma gandeam ca NU MERITA ABSOLUT NIMIC oamenii astia. cei care au observat ce mi se intampla si au tot incercat sa ma inveseleasca au fost, evident, cei care chiar nu au niciun amestec in tot cacatul asta.

de luni incep sa-mi fac planuri de duca. si, cu greu, sa le explic sefilor ca de data asta chiar trebuie sa plec si ca nu e vina lor, desi, intr-un mod ciudat, chiar a lor e vina. din fericire, imediat ce-mi va trece nodul din gat, voi trece la o stare de optimism molipsitor- doar am inteles pana acum ca intamplarile de genul asta nu fac decat sa ma trimita in alt loc, unde o sa-mi fie mai bine, cel putin pentru o vreme.

ironic, din nou, si total karmatic, e ca plasatorii de nod in gat imi fac un serviciu imens. da, datorita lor si a bunelor intentii cu care ma inconjoara, tare ma tem ca o sa-mi fie din ce in ce mai bine; dar ce zic eu" bine", superb! o sa-mi fie superb! de-asta trebuie neaparat sa le multumesc celor doi binefacatori de pana acum si sa-l astept cu interes pe urmatorul.

ah, ar mai fi ceva de inteles din toata nebunia asta: nu exista prieteni la serviciu, exista doar colegi; nu trebuie sa te implici emotional, sa le daruiesti parti tot mai consistente din tine, sa incerci sa indrepti nefacutele, sa le iei apararea, sa faci sa se intample lucruri pentru ei. la sfarsitul zilei, iti dai seama ca ii doare fix in cur de tine; de fapt, gresesc, multi dintre ei chiar au sentimente puternice pentru tine; cu totul negative. catre ei, direct de pe blogul meu, un "duceti-va dracului!" cat toate zilele.

consuelo consoleaza si freddy fredoneaza

cum trece supararea cand n-are cin' sa pupe?
simplu- consuelo si freddy.

ea e babana, cam cat ne-am imagina o doica, are buze tuguiate cu care face "ofofofof", isi trece mainile prin parul meu invalvoiat si, mai nou, ma leagana frumusel pe picioare, cat sunt de mare.

domnu' freddy imi sopteste lalaieli aproximative de tot felul. in acest moment ne este imposibil sa ne separam de un cantecel disco old school, despre planete care se aliniaza si cum sa-ti calaresti decizia pana acasa; semana cu beirut, da' nu-i beirut, mi-e rusine sa va zic cine-i (daca era beirut, imi fac parerea ca aveam parte de niste versuri cam pe cinste).

cu astia doi nimic nu ma mai doboara, chiar de-ar fi sa cada agentia peste criza economica sau invers, sa mi se micsoreze salariul, sa inceapa sa ma antipatizeze pana si monica si costica... etcetera.

altfel, doua bucati de prieteni imaginari dubiosi, accept, da' ce sa fac? sa va povestesc despre cum imi bag eu cuvinte murdare pe infundate, in gerul de la pranz, pana-mi trece? freddy, hai frate sa schimbam melodia, nu mai sunt de multa vreme pe stilu' rock neasumat si grupian , zau asa!

omuletul ikea

ce dragut e omuletul ala ikea, cu articulatiile lui omniprezente si fata blank. se poate misca fix cum vrei tu, poti pretinde ca are orice stare de spirit iti trece tie prin cap.
daca am fi omuleti ikea in mainile celor apropiati? cum ar fi sa ne aseze cum vor ei, sa inteleaga din noi ce au ei chef, iar pe noi sa nu ne doara deloc, pentru ca stim ca de-asta ne-a construit zeul ikea?
nuuu, noi avem personalitate! ne simtitm striviti sub prefacuta lipsa de voiosie a celor din jur, cerem loc pentru a ne desfasura.
ei hais, noi cea!
si ce bine e asa!

i badly need a hug

ascult

Fun Fun - Baila Bolero

ce-ar mai fi de facut?

prietenului meu

imi pare rau. stiu ca tie iti trebuia un prieten, nu un taur cu ascendent in leu si luna in scorpion care sa pofteasca la tine din punct de vedere romantic. asta-ti mai lipsea, bietul de tine!

stiu ca te-am speriat. de obicei ma controlez, nu fac declaratii din astea. eu nu stiu cum sa ma comport cu barbatii care imi plac, asa ca nu ma comport deloc si gata. maximum a ceea ce am facut pana acum a fost sa iau de mana un baiat, dupa ce am stat o zi jumatate de vorba. ah, ar mai fi si faza aia in care m-am asezat in bratele unuia, insa nu se pune pentru ca bausem prea mult vin cu scortisoara si am crezut ca ma pun pur si simplu in fotoliu; am fost foarte surprinsa cand fotoliul m-a mangaiat pe o mana.

acum nu stiu ce m-a apucat, dar m-a apucat prost. tu aveai nevoie de un prieten, nu de un taur cu ascendent in leu si luna in scorpion care sa pofteasca la tine din punct de vedere romantic. iarta-ma, din momentul asta incetez. promit.

ruchi, de ce plangi ca o vaca?

circa sapte minute am avut azi timp de o tragedie personala. nu inteleg cum un om se poate simti amenintat de mine sau cum umilirea mea in fata colegilor ii poate produce o satisfactie. cand am ajuns genul de om care sa te imbie sa faci asa ceva?

noi, oamenii care ne dam demisia din principiu, n-o sa fim niciodata fericiti. e un concept total gresit pentru lumea de cacat in care traim. cred ca prefer salariul de librar, ala indecent de mic. daca o sa vrea cineva vreodata sa lucrez in advertising sau alt domeniu la fel de scabros, atunci sa faca bine sa scoata un salariu indecent de mare.

si m-am indragostit. ce de obicei, de cel mai nepotrivit om din univers. cel mai trist lucru e ca nu puteam inventa un om mai potrivit.

despre cum stiu colegii de birou sa te loveasca exact acolo

nu e lucru curat ce se intampla: doua sensibilitati mari am si eu, iar barbatii din advertising ajung la ele cu un fler incredibil. daca ar nimeri si consumatorii la fel de bine, s-ar chema ca facem publicitate.

astazi episodul: ne plac mult copiii, pacat ca nu putem sa-i avem! dupa cum scriam deunazi si ma vait de ceva vreme, vreau-vrea-vreau 3 din astia, sa fie pe rosu turbat si rasfatat.
cand, la bere, s-o abatut asupra mea replica: "romi nu vrea copii, iar tu nu poti sa faci!". nu pot sa-mi imaginez un lucru mai crud pe care il poate spune cineva, desi e absurd, e in gluma si tot tacamul.

explicatia: am fost acum cativa ani sa-mi fac o ecografie. o tanti repezita si supraponderala m-a uns cu maclavais din ala rece, cu miros steril, care-ti face un gol in stomac si iti da senzatia ca iti esti strain. cu usurinta cu care ii spui unei domnisoare ca i-a iesit un cos pe nas, chiar asa, ca fapt divers si total nesanzational, ea m-a instiintat ca nu pot face copii. asa, sec, in maxim 5 cuvinte si fara nicio explicatie. secunde bune mai tarziu, m-a intrebat cu aceeasi raceala de ce nu ma ridic. pentru ca ma topisem pe vinilinul rece, d-aia! pentru ca eram in stare de soc, vaca oribila ce esti!
am baguit ceva gen: cum? de ce? sunteti sigura?

idiotenia personificata si impachetata in halci de grasime imi zice pe acelasi ton egal ca nu intelege de ce-s asa socata, ca multe femei s-ar simti usurate sa afle ca nu raman insarcinate, ar scapa de o super grija. in punctul asta deja o stransesem de gat in gand si ii inveleam capul grotesc intr-un sac de plastic.

am cerut explicatii si,in marele sictir, a elaborat cumva ideea, cu ajutortul asistentei- o doamna nu neaparat mai umana, ci putin mai constienta de socul in care ma bagase dementa. spunea ca am uterul foarte micut si ca nu poate tine o sarcina pana la capat. veste buna- in opinia ei- era ca se poate dezvolta treptat, pe masura ce pierd sarcini. de exemplu, cam dupa al optulea avort, probabil ca fatul va ajunge la 6-7 luni si va supravietui, deci n-am niciun motiv sa fiu asa socata. sa ma bucur de privilegiu de a face sex fara stres.

dupa episodul asta, imi cam vine sa infig cutitul intr-un om care imi spune ca e doctor sau student la medicina. mi s-a format un reflex. usurinta cu care asemenea cretini iti produc traume, debitand tampenii in loc sa-si dea cu parerea despre vreme si incalzirea globabla, asa cum fac oamenii normali, mi se pare nepamanteana. faptul ca le trece prin minte ca femeile nefertile au scapat de-o grija e total derutant. are you really that stupid? uite-asa, vine colegul manciuc si adauga 2 kg la cantitatea de stupizenie deja existenta. nu pot sa explic faza, dar mai bine injuri de mama o femeie; te rog, dar te rog muuuuult de tot, nu fa glume legate de fertilitate!

CU NEAGOE!

varata pana'n gat, in toate sensurile posibile

sunt atat de tristaincat un munte de inghetata cu fructe de padure si fructe de orice fel nu mi-ar schimba pozitia colturilor gurii.
sunt atat de furioasa incat, daca as incerca sa dreg starea de spirit cu o bere, as fi prea tenata sa intorc sticla si s-o folosesc drept unealta a dreptatii.
sunt atat de frustrata incat am inventat un nou standard finaciar; ii urasc burghejii care isi permit sa-si dea demisia uite-asa, cu o pocnitura din degete.

ce ne mai place democratia

mi s-a acrit de romania. pana acum refuzam total ideea de a pleca, spuneam mereu ca viata e frumoasa aici si merita sa te lupti pentru ea, ca nu dau eu tuica si neseriozitatea pe snaps si asigurare medicala. cu alte cuvinte, saracia e suportabila daca ai cu cine s-o imparti. mare greseala!

de ceva vreme se intampla sa imi iasa in cale numai oameni incrancenati si amari, frustrati si invidiosi, plini de ei si refractari. dumnealor nu pricep de ce noi gandim si simtim alfel si sanctioneaza cu o duritate extrema orice incercare a noastra de a mai copilari putin, de a privi lucrurile cu detasare si de a face haz de necaz. mi s-a facut scarba de extremisti, de atata ocara, de discursuri de acum 20 de ani in care nu s-au schimbat decat adresantii. cum sa luptam imporiva prostiei si urii cu mai multa prostie si mai multa ura?

week-endul asta s-a intamplat ca niste copii au decis sa isi aminteasca de mineriade altfel; sa protesteze in mod pasnic si creativ, subtil si intepator. s-a organizat o mineriada de catifea care sa compenseze faptul ca noi n-am avut parte de o revolutie de catifea. au fost 5 minute de bataie cu perne in care s-au scandat lucruri gen: "ba ochelaristule, ba intelectualule, mori! ai barba, ai? drogatilor!" semn ca lumea intelegea perfect despre ce e vorba acolo. nu, n-au fost pustani de 17 ani care l-au apucat pe cozma numai in postura de luceafar al huilei, agatat de buzele hidoasei aratari mondene. erau pustani de 17 ani cu minte si respect pentru cei care cu 20 de ani in urma aveau varsta lor si protestau pasnic pentru dreptul la libera expresie si multe altele.
cine le-a sarit in cap? credeam ca acei domni si doamne care la vremea respectiva au stat cumintei in casele lor si au privit totul la televizor, poate au si votat cu iliescu, mai stii? acum isi permit sa tina lectii de viata generatiei ultra-cool care are numai tarate in cap si sa-i injure pe pustii astia, sa-si imagineze cum le-ar imprastia creierii pe asfalt, folosind, nu-i asa, chiar temele discursive care i-au facut odinioara celebri pe ortaci.

ciudata e urmatoarea descoperire: comentariile cu pricina nu vin numai din partea generatiei de 30-35 de ani, asa cum cugeta plina de complexe iren. exista o domnisoara de aceeasi varsta cu mine, colega de facultate chiar. este acel exponent al intregii grupe, omul de care eram cu totii mandri si in care s-a investit foarte mult. se pare ca toate cartile din lume, experientele de peste hotare, cursurile sofisticate, nu te fac deloc mai destupat. acelasi viziuni limitate (in amestec dubios cu frustrarea ca ideea bataii cu perne a fost realizata minimalist) se regasesc si in gandurile ei dispretuitoare. sau, cum bine observa corinul, hai sa ne bagam picioarele de-a dreptul in numele organizatiei noastre, care te lasa sa crezi ca e vorba despre niste tineri ce fac lucrurile oricum.

in schimb, mama sau familia mone, pensionari care au vazut generatii intregi de pionieri defiland in fata iubitului conducator, au facut foame la greu, avorturi pe naspa, si-au vazut copiii chinuiti si indobitociti, ei au apreciat gestul tinerilor si s-au bucurat foarte tare ca ne-a venit mintea la cap si incepem sa ne comportam ca niste oameni liberi. de unde devine ca cestiunea e una care tine de sufletul omului si de frustrarile lui, nu de generatia din care face parte. faptul ca i-ai da un bocanc in cap unui emo kid, i-ai scoate dintii unui cocalar, ai pune furtunul pe dobitocii de flash-mobberi sau l-ai impusca pe iliescu, toate spun acelasi lucru despre tine: ai probleme serioase, recomand un control. cu asemenea incrancenare, lipsa de toleranta si rautate ne laudam din plin. mi-e scarba de ei si ,in acelasi timp, m-am saturat sa fac apologia unei generatii cu care nici macar nu ma identific. o fac pentru ca mi se pare normal, pentru ca inca mai sper ca oamenii limitati se pot schimba.

in alta ordine de idei, caut meditator; ma apuc de suedeza.

fourier & fourierism

un OM a scris o licenta in doua saptamani. da, e vorba de omul domnului trandafir.
a bagat ca un cal de povara, 10 ore de biblioteceala pe zi si apoi scris dupa scris dupa scris.

daca nu erau anca, iren, adela, corin, ina, mama, stefan, avramescu, bibliotecarele si domnii de la xerox, nimic din toate acestea nu s-ar fi intamplat. de-aici rezulta ca sunt oameni care tin cu tine chiar si-atunci cand te apuci de kamikaze action. astia te suporta in momentele tale infecte, iti fac un ou ochi sau cu ochiul, iti scriu un appendix intreg, se omoara cu firea si viseaza toata noaptea ca depun lucrari de licenta, iti cumpara haribosi si fructe multe-multe, se bat cu bibliotecarele pentru un xerox de carte si cate si mai cate. da, stiu! de-acum nu pot sa va refuz nimic! aproape nimic...

insa orice incursiune la biblioteca, mai ales cea a academiei, este si o minunata sursa de buna- dispozitie. caci ce-ar fi o institutie cu totul si cu totul din praf si mucegai fara acele momente de concupiscenta baloasa intre intelectuali? da, pot sa confirm ca mi s-a intamplat si mie. am atras darzul interes al unui domn incredibil de sinistru. fata lui (ca sa nu mai vorbim de ticurile nervoase si de faptul ca ma astepta afara dupa ce vedea ca-mi strang catrafusele) m-au dus cu gandul la un colectionar care umbla cu piatra-n buzunar ca sa mai varieze decorul din beci cu un trup nou de don'soara.

la prima abordare, incercari supraomenesti de a scoate un numar de telefon de la mine. dupa ce il tavalesc in mistouri, imi marturiseste ce "treaba" are cu mine (in punctul asta se apropie nefiresc de tare de mine, eu mi-s total scarbita, in timp ce el susoteste) : "am desoperit niste scrisori nepublicate ale iuliei hasdeu! stii, iulia hasdeu...si sunt in franceza, ma gandeam sa le traduci tu".

e de departe cea mai misto replica de agatat pe care am auzit-o; ma onoreaza si ma obliga, nu? a urmat un val inimaginabil de comentarii malitioase pe popa savu, caci iren si stefan isi dadeau de zor cu presupusul: poate ca aveai tu un aer mistic, asa, imbracata in negru...

allons enfants de la patrie...buuuuuuuuei ciudatule, apuca-te frate de franceza pana nu-mi aduc aminte ca sunt un om violent! Bonus: de cate ori vorbim de iulia prin bucatarie ne scapa cate ceva pe jos.

acum s-au terminat saptamanile nebunilor, eu mi-s light mai rau decat coca cola 0, casc inconjurata de oameni foarte misto care discotesc si cateodata muncesc intru multumirea unor greci berbeci.

eheeeeeee.....ce de lucruri sunt de facut vara asta!

Later edit: iren mi-a imprumutat TABURETUL EI DE PIAN. nu-mi dau seama cum am putut sa uit asta, mai ales ca ravagiile au fost simtibile pana mai ieri. ce senzatia ultra cool e sa ai fundul complet amortit vreo cateva zile, mersi frumos! toata lumea, de cerut irenei TABURETUL EI DE PIAN pentru scris de licente si, in general, orice trebusoara care te tine ghemuit o bucata de vreme.

ce-mi doresc eu mie...