fenomenologia si ontologia culturii europene, un mare cacat

sufar de boala etudiantului care trebuie sa mearga in fiecare toamna la scoala.

anul trecut m-am incruntat ingrozitor cand ceilalti copii au intrat in sesiune, iar eu n-aveam niciun fel de examen.

mi-am zis deci ca e cazul sa m-apuc sa studiez o chestie ciudata si misto, asa, pentru sufletul meu. vreau sa scriu o lucrare despre pastile religioase in arta controversata si m-am gandit ca imi vor prinde bine patru semestre de te miri ce materii fanteziste. in franceza.

am intrat cu 10. ce chestie, zic! s-au fript prostanacii. si ieri ma duc plina de dorinta de cunoastere la primul curs. nu s-au fript prostanacii - chiar nu aveau pe cine sa puna in capul listei de admisi, fiindca ceilalti 40 si ceva de masteranzi sunt fie retardati, fie muti; din pacate nu amandoua in acelasi timp.

ma gandeam eu ieri, in timp ce admiram apusul de la ferestruica boema din dreptul scaunului meu, ca de ani de zile nu mi-am mai irosit timpul intr-un mod atat de flagrant (probabil pentru ca de ani de zile nu prea am mai avut timp de irosit).

profesorul, bietul de el, seful catedrei unesco, avea o disperare delicioasa in ochi. intreaba omul despre metodologia dialogului intercultural si i se raspunde asa: "cred ca e foarte important sa cunoastem limba si istoria celeilalte culturi". nivelul e atat de penibil, incat imi era recunoscator ca stiu definitia cuvantului "metodologie" si a zambit cand i-am pus o intrebare la care nu a putut sa-mi raspunda.

m-am mai si chinuit cu un experiment, incercand sa determin daca merita sau nu sa imi incurc o buna parte din uichend doi ani de-acum inainte. in demersul meu stiintific, am luat primul devoir si l-am dat spre interpretare unor cunoscuti de-ai mei. voiam sa compar raspunsurile lor cu ceea ce se intampla in sala de curs, ca sa-mi dau seama daca nu-i mai sanatos si mai practic un mic-dejun dansant cu ei, la care sa discutam despre univers si tot restul.

concluzia: haideti baieti la bere, ca la cursul de fenomenologia si ontologia culturii europene, ana are mere.

locul meu nu e aici

partea ce mai rea in a fi prins intr-o oala cu oameni indoielnici e ca esti considerata o bucata din aceeasi supa.

cand lucrezi cu analfabeti, gasculite duse la biserica, securisti ratati, gospodine retardate, smecherasi de bucuresti, harpii grasute, astia toti te trateaza de parca ai fi unul dintre ei. 0 respect, iti este insultata inteligenta in mod constant, esti banuita de toate marsaviile grupului si, partea cea mai suparatoare, toti cretinii se trag de sireturi cu tine.

invat noi lucruri despre mine, cum ca nu sunt un om atat de tolerant cum mi-as fi dorit si judec tare oamenii veniti dintr-o lume diferita de a mea.

locul meu nu-i aici, am nevoie de discutii savante, flori pe birou, cravata si butoni, de corin chiriac si de costica, de cristiana si de romi, de un strop de normalitate si de youtuburi din anii 80, date la maxim dimineata.

acest purcelus rautacios este tare, tare trist. :(

amar

asa e cand iti dai seama ca nu a trecut, ca te citeste si te respira din cand in cand, desi te stie pe de rost.
nu-i bine deloc, eu nu m-am intors niciodata si nici nu mi-am dorit sa se intoarca cineva vreodata.

binevoitoarele imi regasisera urma

nu m-a mai incruntat de multa vreme ceva. de data asta a tinut 900 de pagini, un incruntat continuu ce a bagat in sperieti o multime de calatori in metrou.
ororile sunt atat de mari incat realizezi de-abia dupa cateva saptamani, cand ai iesit complet din poveste, ca scriitura e incredibil de valoroasa, munca de cercetare impresionanta, iar tu te gandesti la lucruri prea serioase pentru un advertiser superficial ce te vinzi a fi.
e greu de spus care scena mi-a trimis cel mai puternic sut in stomac, poate ceata de copii abrutizati, cu fetitele insarcinate si baietii ucigasi-perfecti, sau frumoasa spanzurata cu obrazul devorat de un caine; te pomenesti dintr-o data ghicind cu furie lenjeria de matase a unei detinute pe sub fustele nemtoaicei nepasatoare, gafaind pe marele ger din stalingrad, sau plonjand odata cu damnatul aue in apa inconstientiei, printre cai inghetati si soldati sfartecati ce plutesc.
ii multumesti apoi lui littell ca, spre final de carte, si-a umplut personajul de nevrosimil. asta te linisteste cumva,la fel cum numaratul pana la 5 te scoate din hipnoza, desi esti fata mare si stii deja ca omul e capabil de toate ororile din paginile astea si multe inca. habar n-ai ce esti de fapt pana nu ti se pune o arma in mana, iar nimicirea a tot ce-ti sta in cale devine fireasca.
ganditi-va bine inainte s-o incepeti, e o carte tulburatoare si n-o sa scapati usor de ea. mai rau e ca nu poti sa exprimi nimic din ce-ti trece prin minte atatea zile; exterminarea evreilor si erotismul la tarzan nu sunt subiecte de dezbatut la cina. de multe ori am vrut sa vorbesc cu raul, celalat cititor al binevoitoarelor, insa m-am razgandit repede; era pacat sa ajung sa-l tin minte drept "domnul acela cu care am discutat despre saltele umplute cu par uman".

declicul sau cum am devenit brusc un om frumos

"declic"e un cuvant care suna tare stupid. poate ca asta e motivul pentru care orice declic e stupid. nu-mi pot explica de ce ma indarjesc sa fac lucrurile sa mearga, chiar daca in urma mea alearga o fanfara de turci mustaciosi care urla si trompetesc: "uraaat! uraaat! foarte urat! fa ceva, ruu-ki, fa ceva!", insa un gest marunt, o vorba spusa pe masa nepusa umple paharul.

baiatul prostut, dar frumusel si inimos din liceu, caruia nu stiam cum sa-i spun ca ma plictiseste INGROZITOR, a rezistat eroic doua luni. doua luni de feerie pentru el, de casacat contrinuu si fixat muste pe pereti pentru mine. momentul in care m-am hotarat ca asa nu mai merge a fost dimineata sfatului valentin, cand dumnealui m-a cadorisit cu un bibelou roz, cu amorasi sclipiciosi.

altadata s-a lasat tacerea peste o prietenie frumoasa, cand colega mea de banca a refuzat politicos sa ma duca acasa cu un taxi, dupa ce lesinasem la ora de chimie. nu s-a intamplat in timpul incaierarilor prietenilor ei (unul din ei a facut puscarie in cele din urma, :) ), nici la vreun chef de manelari pe unde mi-a fost dat sa ajung, descumpanita si incruntata.

a mai fost o domnisoara care s-a razgandit in ultimul moment si m-a lasat sa plec singura la bucuresti sa-mi dau examenul de admitere, dupa ce cu o luna inainte trebuise s-o usuiesc pe mama, insotitoare mai mult decat voluntara, pentru ca nu se suportau. nu faptul ca spunea lucruri ingrozitoare despre mama m-a facut sa o evit, vedeti, totul a avut o pricina mult mai mica.

nu faptul ca se uita la mine ca la un mic extraterestru, si nici cearta ingrozitare din nopatea de inviere nu m-au pus pe fuga -am plans ca o vaca si am asteptat sa se intoarca- ci faptul ca, de ziua mea, intr-o duminica, a stat la serviciu pana tarziu si apoi s-a dus acasa sa se culce.

si, cel mai curios, n-au fost certurile de fiecare data, iubitele trase la xerox, acuzele, subreta, a fost un zmeu pe care nu l-a inaltat cu mine cand trebuia.

vedeti cat de mic poate fi un declic?

pe aceasta cale, solicit ajutorul lui liviu dumitrascu

luna decembrie e de un cacat deosebit de vreo 2 ani incoace. mecanismul e simplu si recurent: un dement, o iesire atomico-furibunda, lipsa mea de reactie, public nepasator, o hotarare.

de fiecare data, declicul e incredibil de ironic. prima oara a fost o isterica plina ochi de ea care starnea saptamanal un mic scandal diplomatic; mi-a urlat ca nu asa se face pr, cum cred eu, ca-s prea draguta cu oamenii. acum, un lingau care scrie mail-uri externe cu greseli de ortografie, crede ca-s incompetenta si ca ma folosesc de relatia mea cu sefii ca sa-i pun pe ceilalti intr-o lumina proasta. textual, sunt singurul om care "incurca" si care nu are pe ce sa fie evaluat, pentru ca nu face nimic intr-o agentie de care oricum nu-i pasa deloc.

ca de obicei, m-am blocat. am intrat pe modul autist, din care n-am mai iesit de-atunci. pentru ca sunt intr-adevar o vaca, am mai si jelit printre picaturi, dar nu prea mult, fiindca, nu-i asa, eram prea ocupata sa alerg prin hipermarketuri, expozitii, magazine si magazinase, pentru ca bunul COLECTIV sa aiba parte de cel mai frumos brad, cel mai bun cozonac, cel mai fiert vin, cele mai frumoase ornamente, cele mai dichisite cadouri. asta in timp ce-mi trimiteam nodul din gat incolo, spre esofag si ma gandeam ca NU MERITA ABSOLUT NIMIC oamenii astia. cei care au observat ce mi se intampla si au tot incercat sa ma inveseleasca au fost, evident, cei care chiar nu au niciun amestec in tot cacatul asta.

de luni incep sa-mi fac planuri de duca. si, cu greu, sa le explic sefilor ca de data asta chiar trebuie sa plec si ca nu e vina lor, desi, intr-un mod ciudat, chiar a lor e vina. din fericire, imediat ce-mi va trece nodul din gat, voi trece la o stare de optimism molipsitor- doar am inteles pana acum ca intamplarile de genul asta nu fac decat sa ma trimita in alt loc, unde o sa-mi fie mai bine, cel putin pentru o vreme.

ironic, din nou, si total karmatic, e ca plasatorii de nod in gat imi fac un serviciu imens. da, datorita lor si a bunelor intentii cu care ma inconjoara, tare ma tem ca o sa-mi fie din ce in ce mai bine; dar ce zic eu" bine", superb! o sa-mi fie superb! de-asta trebuie neaparat sa le multumesc celor doi binefacatori de pana acum si sa-l astept cu interes pe urmatorul.

ah, ar mai fi ceva de inteles din toata nebunia asta: nu exista prieteni la serviciu, exista doar colegi; nu trebuie sa te implici emotional, sa le daruiesti parti tot mai consistente din tine, sa incerci sa indrepti nefacutele, sa le iei apararea, sa faci sa se intample lucruri pentru ei. la sfarsitul zilei, iti dai seama ca ii doare fix in cur de tine; de fapt, gresesc, multi dintre ei chiar au sentimente puternice pentru tine; cu totul negative. catre ei, direct de pe blogul meu, un "duceti-va dracului!" cat toate zilele.

te stiu, ahhh cum te stiu!

all of the king's horses and all of the king's men
couldn't pull my heart back together again
all of the physicians and mathematicians too
failed to stop my heart from breaking in two

am ascultat-o de 359 de ori. tare, cat sa simt efectul de balon strans in maini de la inceput. sa vina refrenul peste mine, sa ma cotropeasca in stil hun!

cos all i need is you
i just need you
yeah you got the glue so i'm gonna give my heart to you

imi misc incaltarile circular prin agentie si dau valuri-valuri din fusta-scurta-gogosar. cerceii cu clopotei stiu ei cum sa ma ajute. m-am pierdut in cantecul asta. pentru ca am avut si premonitia, am tinut si filmul in mana.

i had a premonition
a movie in my hand
confirming my suspicions of what i would find
it followed me to l a
down to mexico
came in through the back door at the start of the show

si iar ma cotropeste refrenul...

still all i need you
i just need you
yeah you got the glue so i'm gonna give my heart to you

asta-i bucata din alt cantec, lipita bine de tot. mesteri cu letconul in toata regula baietii astia!

oh was a perfect day
oh in a perfect way
you know something had go
you left me high
you left me low

ajungem la ce simt eu chiar acum, cand scriu o mica povestioara dezlanata, plina de muzica. chiar trebuia sa te culci cu toti?

now as i lie in pieces and wait for your return
the sun upon my forehead it burns baby burns baby burns
an eye on all my horses
you've slept with all my men
i'm never gonna get it together again

cotropita, cotropita, rotunjoara si cotropita...

still all i need is you
i just need you
yeah you got the glue
so i'm gonna give my heart to you
yeah you got the glue and there's nothing i can do
yeah you got the glue so i'm gonna give my heart to you

si efectul de final- iluminare, trompete ingeresti. cum sa-l gasesti pe dumnezeul tau, daca nu facandu-ti praf coaja, biata inima humpty-dumpty?

recunoasteti?

Cea mai frumoasa fata

Am intalnit-o aseara in La Scena. Avea 21 de ani si parul prins in dreadlocks si ochii verzi si cercel in buza de jos si vorbea putin, cu glas mic si idei precise. Si eu, beat fiind, zdranganeam Beatles la pianina dezacordata de pe hol si ea a iesit urmata de prietenii ei si ma asculta pana cand mi-am dat seama ca ma asculta si m-am fastacit si am incurcat reul cu solul si am urlat ca in conditiile astea nu mai cant , ca eu nu am nevoie de public. Si dupa aia i-am cantat numai ei si numai prietenilor ei, de fapt numai ei, un cantec - mai exact "Feelings", laba aia de cantec frumos - si i-am zis ca e numai pentru ea si ca eu nu stiu sa cant dar ca e numai pentru ea si ca atata pot eu canta, doar atata. Si dupa aia, dupa ce-am terminat cantecul, toti 4 m-au aplaudat, ea si prietenii ei - doi baieti si o fata - si eu m-am apropiat de ea si am sarutat-o pe obraji si pe frunte si i-am multumit ca m-a lasat sa-i cant. Si ea a plecat ochii in jos si prietenii ei mi-au zis: "Acuma, daca tot o iubesti, ne ajuti s-o coboram pe scari?". Si am pus si eu mana si am coborat pe scari acel blestemat scaun cu rotile care ma face pe mine sa ma intreb de ce si pe tine sa crezi ca sunt un mare sau mic romancier si am dus-o toti 4 pana jos si ea si-a intors gatul paralizat si capul paralizat si, cu gura ei paralizata mi-a spus "Multumesc". Si ea e frumoasa si eu nu sunt si nici voi nu sunteti frumoase. Nu, nu sunteti. Deloc.

de la bradut, sensibilul bradut.

i don't fuck with love

in jurul meu se intampla numai indragostiri dadaiste. adica un domn cinic da fal-fal din aripiare, isi zambeste in obrajorii bucalati si scoate din palarioare nume la intamplare. rezultatul? toata lumea sufera pe la colturi.
modelul de indragostire dadaista:
eu sunt indragostita de cineva. cineva n-are nici o treaba cu mine. altcineva suspina dupa mine. alt-altcineva suspina dupa el.
cam asta e modelul cu care ne distram zilele astea. si, pentru ti-e inca proaspata in minte amintirea zilelor in care te sufoca nodul din gat, nu te lasa inima sa fii miserupist. asa ca citesti declaratii de dragoste, zambesti politicos si stai la lungi sedinte de terapie telefonica. si-ti pare atat de rau ca nu auzi cuvintele astea frumoase din gura cui trebuie.
sa ardem palaria cu indragosteli dadaiste!

cat de rau poate fi un om care nu e rau?

facem un quiz pentru revista PR-ul in anul de gratie 2008.
singura intrebare e urmatoarea: cam cat de rea e ruchi, asa, in general?
rugam sa raspunda numai cei in cunostiinta de cauza si mai rugam si seriozitate.