the most wild thing of all

fenomenologia si ontologia culturii europene, un mare cacat

sufar de boala etudiantului care trebuie sa mearga in fiecare toamna la scoala.

anul trecut m-am incruntat ingrozitor cand ceilalti copii au intrat in sesiune, iar eu n-aveam niciun fel de examen.

mi-am zis deci ca e cazul sa m-apuc sa studiez o chestie ciudata si misto, asa, pentru sufletul meu. vreau sa scriu o lucrare despre pastile religioase in arta controversata si m-am gandit ca imi vor prinde bine patru semestre de te miri ce materii fanteziste. in franceza.

am intrat cu 10. ce chestie, zic! s-au fript prostanacii. si ieri ma duc plina de dorinta de cunoastere la primul curs. nu s-au fript prostanacii - chiar nu aveau pe cine sa puna in capul listei de admisi, fiindca ceilalti 40 si ceva de masteranzi sunt fie retardati, fie muti; din pacate nu amandoua in acelasi timp.

ma gandeam eu ieri, in timp ce admiram apusul de la ferestruica boema din dreptul scaunului meu, ca de ani de zile nu mi-am mai irosit timpul intr-un mod atat de flagrant (probabil pentru ca de ani de zile nu prea am mai avut timp de irosit).

profesorul, bietul de el, seful catedrei unesco, avea o disperare delicioasa in ochi. intreaba omul despre metodologia dialogului intercultural si i se raspunde asa: "cred ca e foarte important sa cunoastem limba si istoria celeilalte culturi". nivelul e atat de penibil, incat imi era recunoscator ca stiu definitia cuvantului "metodologie" si a zambit cand i-am pus o intrebare la care nu a putut sa-mi raspunda.

m-am mai si chinuit cu un experiment, incercand sa determin daca merita sau nu sa imi incurc o buna parte din uichend doi ani de-acum inainte. in demersul meu stiintific, am luat primul devoir si l-am dat spre interpretare unor cunoscuti de-ai mei. voiam sa compar raspunsurile lor cu ceea ce se intampla in sala de curs, ca sa-mi dau seama daca nu-i mai sanatos si mai practic un mic-dejun dansant cu ei, la care sa discutam despre univers si tot restul.

concluzia: haideti baieti la bere, ca la cursul de fenomenologia si ontologia culturii europene, ana are mere.

ruki face si desface

cred c-am reusit sa inveselesc doi nepoti si o sora aniversara. asta in ciuda gramezilor de probleme si crizelor economice si emotionale ale familiei popa si familiilor afiliate.
am fost la antrenament cu luci, nepotul meu golanel. mingea de baschet era de trei ori mai mare si mai grea decat el, insa nu s-a lasat pana n-a bagat cateva cosuri; golanul mic rastoarna carul mare. cand s-a ingrosat gluma si a inceput antrenorul sa-i discliplineze (mai cu flotari, mai cu glume proaste), dumnealui s-a refugiat in bratele mamitei si tantei mita, murmurand: "il dispretuiesc!".
apoi am povestit cu alexuta despre prietenii ei imaginari- o familie intreaga de insecte istete- si alta data m-am trezit chemata: "ruxandra, te duci cu mine pana la toaleta?" :)
ajunsa acasa, am dat peste un record si am intocmit o statistica. am fost inundata de doua ori in aceeasi zi, iar unul din trei greci arata neckermann, mai fata, mai.
macar pisica era fain sanatoasa; asa am ajuns sa evaluez lucrurile- se putea mai rau, bine ca n-am gasit-o pe mucca plutind titanistic.
acestea fiind povestite, sa aveti soare si cizme funky de cauciuc zilele astea, ca tare bine merg impreuna, zau!

dornic de un venit suplimentar? intreabama cum!

"Dornic de un castig suplimentar pe internet?

Te-ai saturat de siturile care tot spun si nu fac nimik? acum este sansa sa te inscrii intr`un program

Mai scurt pentru fiecare membru adus dupa tine pana pe 20 martie primesti 5 lei ! Intra si convingete!"

what is to become of me?

acum sunt o fata singura si cu breton. cum o sa fiu oare luna viitoare sau maine?

partea buna a unei existente tulburate este faptul ca te poti incuraja singur: "haide ruchi, ti-a fost muuult mai rau atunci si atunci. asta e o bagatela!". ma intreb ce fac oamenii nedeprinsi cu raul cand li se infunda.

a fost un an in care am iubit si m-am imprietenit ca niciodata. m-am atasat de oameni peste masura, am fost atenta, am facut una-alta, ca un adevarat domn. s-ar zice ca acum ar putea sa-mi para rau, dar, intr-un mod ciudat, ma simt bine stiindu-le acolo, facute. si nici nu pot sa-i iubesc mai putin. numai ca a trebuit sa adaug niste note de subsol.

am fost atat de putin certareata incat m-am uimit. am tinut in mine o tona de cuvinte urate si nedrepte, m-am facut ca nu le aud, ca nu le pricep sensul. usor-usor am inceput sa cred ca-s adevarate. acum, luand putina distanta, m-am linistit. sa iubesti pe cineva nu poate fi un lucru rau. sa te disciplinezi si sa topesti in suc gastric toti fluturii din stomac, asta e un lucru rau. nu poti minti un prieten. daca o faci, nu ii esti prieten; sa uitam de balmajelile cu protejatul- scuze de doi bani. daca ai sentimente fata de jumatatea unui prieten, spune ceva. nu trai cateva luni sub acelasi acoperis cu ei, simtind ceea ce simti; mai ales, nu reprosa dupa luni de zile: "eu trebuia sa fiu in locul tau!". e dureros pana la dumnezeu. nu renunta niciodata la nimic pentru nimeni; in cel mai scurt timp, se va dovedi ca nu a meritat. la fel cum iubire cu de-a sila nu se poate, nici prietenie cu forta nu exista. si nu uita de protectia solara, ruchi draga.

anul acesta mi-am promis

sa nu mai iubesc baloane de sapun.
sa nu mai las pe nimeni sa spuna lucruri ingrozitoare despre mine.
sa fiu din ce in ce mai calma si echilibrata.
sa nu spun niciodata despre mine ca sunt un om bun, sa fac tot ce-mi sta in putinta sa devin unul.
sa scap de breton.
sa umplu casa de oameni faini care ma accepta asa cum sunt si carora le face bine prezenta mea.
sa-mi dau voie sa iubesc.
sa nu mai judec oamenii, nici macar pe cei care nu scriu corect sau isi umplu viata facand mici mizerii celor din jur.
sa-mi aduc aminte din ce in ce mai mult de mine, de ce-mi trebuie ca sa fiu fericita.
sa fiu saraca si sa nu-mi pese, sau mai bine-zis, sa nu mai permit nimanui sa ma faca sa ma simt prost cu asta.
sa fac o multime de maruntisuri celor dragi. surprize turbo, desene proaste, feluri de mancare, sa le cumpar flori, dar si medicamente.
sa sarut cat mai multi oameni, sa-i bat cu pumnul pe umar, sa-i ascult, sa le zambesc.

cititorii intreaba, recomandeorii raspund

uite cum facem:
maine-poimaine imi incepe concediul si nu stiu ce sa citesc. tocmai am gatat niste prostioare, ca deh, sunt excentrica, si vreau si eu o carte luxurianta. oare ce merge dupa una cu irlanda de la 1800 si alta cu pionieri?
pana acum am pe lista ultimele filip florian si gombrowicz, pe care le-am pus la pastrare drept muraturi, pentru traditionala salata boeuf.
de cand nu mai sunt librareasa, nu prea ma mai pricep sa-mi fac recomandari.
acum e sansa voastra sa contribuiti la culturalizarea unei domnisoare in crestere. aud?


editare tarzie: vacanta e de doar doua saptamani; de la comentariul 15 incolo incep sa-mi rod unghiile, asa ca incetati! pe de alta parte, titlul postului e pe bune: raspundeti pentru recomandarile voastre. unde va sta capul, va vor sta si picioarele! :))
ta-ia-ti-i ca-pul! ta-ia-ti-i ca-pul!

ziua in care razvanul si-a pierdut nasul, in stil aproape gogolian

"pentru mine nu mai miroase a nimic, nicaieri!" razvan mitoiu, my special art director

pe la 2-3 ani suferea de bronsita astmatiforma. aceasta s-a transformat in astm bronsic alergic cronic. pe la vreo 5 anisori, a suferit o operatie de polipi.

la vremea respectiva, alergologia era egala cu multimea vida(mi-am notat eu matematic) in romania. astfel, el a umblat prin cel putin 4 medici, incercand totodata aproximativ 7000 000 de medicamente.

concomitent as putea spune, il supara si o rinita alergica localizata la baza nasului (unde altundeva, dara?), ceea ce inseamna ca nasul se bloca din motive de schimbari de temperatura, praf, spori, par de pisica si alte animale. tone si tone de picaturi au fost varate in nari, unele supersofisticate, noi, experimentale. practic, le-a tras pe toate pe nas.

o perioada a fost ok, dar la fiecare schimbare de temperatura- poc! nasul se infunda. intr-un final a inceput sa se simta ciudat atunci cand putea sa respire. mai mult decat atat, putinele dati in care avea nasul desfundat, a realizat ca il cam parasise mirosul. imi marturiseste cu tristete ca s-a trezit intr-o zi nemaiputand simti mirosul florilor de primavara, dupa care duse au fost si mirosurile mai tari.

acum, 20 de ani mai tarziu, a ajuns sa nu poata simti decat cele mai intepatoare mirosuri, acestea provocandu-i o senzatie chiar in gat. singurul lucru ce i-a ramas de facut e sa-si imagineze mirosul.