despre oamenii-imbratisare

sunt oameni care iti strang mana puternic, sau care ti-o saruta. sunt oameni care te pupa pe frunte si, mult,mult mai rar, oameni care tintesc spre varful nasului tau. exista domni care-ti saruta mana condescendent, exista barbati care-ti mangaie spatele semi-decent.

insa astazi despre preferatii mei, oamenii care te imbratiseaza in loc de "hei!".

te vad, zambesc, vin spre tine si isi deschid bratele larg. te strang puternic, precum un urs mai mult mare decat mic; ori iti dau o imbratisare plapanda, translucida, protejandu-ti oasele sfarmicioase si mai sfioase decat obrajii. mai sunt si imbratisarile cu hopa-sus sau , preferatele mele, cele invartite ca un dans oltenesc de nunta.

oricum ar fi, trebuie sa-i iubesti, pentru ca n-am auzit inca povestidu-se despre o imbratisare rece, asa cum o strangere de mana sau un sarut se intampla sa fie cateodata.

numai in brate moi si calduroase poti lepada tristetile unei dimineti fara mucca, turtind suspinele odata cu sanii si burtica. numai inconjurand spatele prietenos al cuiva si sprijinindu-ti barbia de umarul imbratisatorului poti imparti o bucata de fericire, cu aroma de ciocolata mica, rotunda, de menta.

pe mine cine ma mai terorizeaza?

probabil ca, daca stiti cine e cititoarea terorista (aici mi-am permis o mica gluma), stiti si ca nu mai scrie din cauza unor imbecili. cum s-o facem noi pe lucia sa regaseasca bucuria scrisului despre carti?

eu zic asa: fiecare dupa posibilitati, care pe blog, care pe mail, sa scrie o cronica a uneia dintre cartile care i-au facut cu ochiul, citind despre ele pe blogul luciei.
asa o sa vada cat de important e blogul ei pentru noi si cat de fain e sa te trezesti ca ai o relatie cu biblioteca altcuiva. un colt al bibliotecii mele o iubeste pe lucia, astept si alte declaratii de dragoste de la colturi ale bibliotecilor voastre.

asadar, despre tocilescu, asa cum mi-a venit pofta citind asta

am citit eu et al anul trecut, asa ca mai tin minte doar farame. stiu c-am ras cu lacrimi si ca ma gandeam serios ca japonezii chiar sunt super-eroii zilelor noastre, deci baiatul asta, alexandru, nu-i deloc departe de adevar. are el un personaj, japonezul care salveaza tot ce misca, indreptand marlaniile si nefacutele romanilor din jur. e genul ala de carte in care fiecare "cur", fiecare "tata" se lafaie exact acolo unde trebuie, in propozitia potrivita din povestirea potrivita. lectura placuta, de speriat varstnice in metrou. e bine c-am citit-o si e bine c-a avut cine sa mi-o recomande!

declar leapsa deschisa, dragii mei.

great bad hair day

astazi e una din zilele in care nu am absolut niciun motiv sa zambesc, totusi nu ma pot opri. rad, cant, valsez pe holuri si iar rad.

de cateva luni, parca nimic nu ma mai deprima. statul peste program, problemele locative, povestile triste de dragoste, toate desfacutele si nedesfacutele, trec si nu lasa nicio zgarietura. cel mai important e ca am reusit sa ma aud iar si sa ma descopar exact acolo unde m-am lasat acum o vreme.

cand mi-am dat seama ca am atatea lucruri sa-mi spun, m-am gandit ca-i mai bine sa mi le scriu, asa ca am deschis un document word. acum il umplu ca pe o sticla de lapte, cu triftorul, putin cate putin. de-abia astept sa-l termin si sa mi-l citesc. ce bine e sa-ti faci cadouri singur! astazi am hotarat sa-mi trimit miros de ploaie si o pereche noua de incaltari. fug!

ruki face si desface

cred c-am reusit sa inveselesc doi nepoti si o sora aniversara. asta in ciuda gramezilor de probleme si crizelor economice si emotionale ale familiei popa si familiilor afiliate.
am fost la antrenament cu luci, nepotul meu golanel. mingea de baschet era de trei ori mai mare si mai grea decat el, insa nu s-a lasat pana n-a bagat cateva cosuri; golanul mic rastoarna carul mare. cand s-a ingrosat gluma si a inceput antrenorul sa-i discliplineze (mai cu flotari, mai cu glume proaste), dumnealui s-a refugiat in bratele mamitei si tantei mita, murmurand: "il dispretuiesc!".
apoi am povestit cu alexuta despre prietenii ei imaginari- o familie intreaga de insecte istete- si alta data m-am trezit chemata: "ruxandra, te duci cu mine pana la toaleta?" :)
ajunsa acasa, am dat peste un record si am intocmit o statistica. am fost inundata de doua ori in aceeasi zi, iar unul din trei greci arata neckermann, mai fata, mai.
macar pisica era fain sanatoasa; asa am ajuns sa evaluez lucrurile- se putea mai rau, bine ca n-am gasit-o pe mucca plutind titanistic.
acestea fiind povestite, sa aveti soare si cizme funky de cauciuc zilele astea, ca tare bine merg impreuna, zau!

as vrea sa scriu despre tati

pentru ca despre mame scrie toata lumea cat e ziulica de lunga.

tatii trebuie sa fie grizonati si cu mustati de tudor gheorghe, daca au si strungareata, cu atat mai bine. sa fie usor severi pana la 18 ani, dar sa-si rada in barba de toate prostiile pe care le faci si tu crezi ca habar n-au de ele. sa stie bine matematica si o limba moarta, sa inventeze jucarii cu viteza cu care spargi tu vaze prin casa. sa gateasca duminica cea mai delicioasa masa cu putinta si sa isi prinda printre mustati nitel sos, gustand pestele urias din cuptor. sa-ti povesteasca seara cum e cu razboiul si toate celelalte ce fac un baiat sa se simta barbat. sa faca "hh-rr-hh-mm" si sa tuseasca cu subinteles de pe fotoliu noaptea la 3, cand te intorci tiptil, stiu ei de unde. sa se uite cu tine la "toate panzele sus" si sa-ti mestereasca o carma cu ocazia asta. sa te duca mereu la teatru, sa te invete sa canti la pian si sa-ti puna in mana prima carte scrisa de un rus. sa-ti picteze camera cu elefanti care calatoresc intr-un balon urias si scot trompa printre nori.

pana nu gasesc unul dintr-acestia, nu ma apuc de facut copii. sigur, cand il gasesc, o sa-l oblig sa renunte la mustata.

credeti ca soriceii se pregateau de un musical?

am terminat de citit coraline. trebuie sa renunt fuguta-fuguta la prejudecatile mele literare si sa pun mana pe scriitorii populari, ca uite ce pierd.
o carte prostuta per ansamblu, dar asa frumoasa printre picaturi! am avut privilegiul de a o citi cu o pisica neagra scanteietoare cocotata pe sifonier. pe la jumatatea cartii, am strigat-o. a coborat, ne-am pupat umpic, s-a cocotat la loc. multumesc complicilor care au facut aceste momente posibile si complimente acasa.
de-acum o sa ma uit urat la toti nasturii negri, precum si la ochii oamenilor. adica, la cea mai mica dovada de rautate, am sa fac cioc-cioc in orbite, sa verific daca nu cumva avem de-a face cu un celalalt coleg de serviciu sau iubit. ba si ce-mi mai placeau nasturii, pacat!

ma gandeam asa, cum ar fi sa fac eu un musical cu soricei dresati? ca irene refuza sa prioritizeze, o rog sa incepem scrisul la secnariu de vreo doua anotimpuri, de la uichendul ala in care n-am vorbit una cu cealalta, numa om cantat. avem potential, stiu eu sigur ca avem!

manute

eu sunt ruki, adica manute.
poate de-asta judec atat de mult cu ele.
daca te joci cu ele si-mi pui degetul mare si stang sa se lupte cu cel drept, imi iei pulsul si te ingrijorezi in privinta venei mele precipitate, atunci se cheama ca le-ai cerut prietenia, ca pe vremuri.
daca te tin de mana si, dintr-o data, degetele mele se retrag speriate, lasa-ma sa fug, ca stiu eu mai bine.
daca esti trist, dezamagit sau disperat, iti trag barbateste un pumn mai jos de umar si stii imediat ca-mi pasa si c-o rezolvam noi cumva.
daca sunt stoarsa de ultimul dram de putere si ma simt ingrozitor, intr-un loc plin de oameni de care vreau sa fug, e suficient sa ma tii de mana si sa-mi mangai degetele. e cel mai frumos lucru pe care poti sa-l faci si ma ingrijoreaza putin faptul ca tu habar n-ai cate imi spun mie mainile.
si, pentru ca oamenii cu ghinion sunt si cei mai norocosi cu putinta, mana mea stanga a primit un sarut, scurt si neasteptat, chiar in fata portii. multumesc.

mi-e drag de voi, ba!

ce mi-ar placea sa am un carut din ala fain de inghetata si sa stau toata ziulica sa impart bunatati oamenilor tristi!

numai eu as sti reteta exacta a cremei-care-te-face-sa-uiti, cu umplutura-de-veselit si sirop-de-facut-hop-hop.

si as avea si o pereche de clopotei, astfel ca voi m-ati auzi de la mare departare si ati goni pe scari pana la mine.

si nicio suparare nu ar ramane fara leac, si niciun om trist neimbratisat si doftoricit cu bunatate rece si insiropata.

m-am razgandit...

nu mai fug!
o scot io la capat, maybe he's not "bullshitting" me after all...

in plus, viata e asa frumoasa, chiar si pentru cele mai ciudate vietati ale pamantului.
fete luminate, revelatii pacatoase, iubiri transcedentale, oameni care spun despre ei de o gramada de vreme ca-s frumosi, dar de-abia acum reusesc sa fie.
lasa-te de droguri, fatah, ca te bate dumnezeu, tu!
si s-o lasa...mai stii?
oricum, fericirea lor e un bulgare de sare si sper sa nu se plictiseasca nicicand de lins.

de ce sa-mi fie frica? oamenii se mai si schimba, oamenii ajung sa fie fericiti pe de-a-ntregul. numai sa-si gaseasca potriveala.

si eu o sa fac la fel cu vreun pui de drac. s-apoi o sa facem alti trei draci si mai pui si o sa mazgalim o carte despre noi.

zis si facut!

pisu schiop

de cateva zile s-a schimbat lista de oaspeti pe popa savu: au plecat cei trei puiuti tigrati si mama lor belzebuta, au venit doi adolescenti independenti , sora si frate sau frate si frate sau sora si sora.
astia doi sunt iubareti, nemernic de simpatici si jucausi. stau la mangaiat ca si cum ar fi primele maini care le gadila blanita si mustata. au un profil intersant, de sorginte greaca.

am decis sa-i inscriu si pe ei in programul" totusi iubirea/ neam obligatii". adica papica-papica, amorul-amor, numai ca pentru mine n-ai nume, nu ma intereseaza unde dormi noaptea. perfect independenti, parti ale unei relatii moderne, marsaluiam. asta pana de dimineata, cand m-am pomenit ca patatul alburiu schiopata. griji peste griji: a dat masina/vecinul/un motan mare si rau peste el!? se reface, ramane tripod cu mustati?

acum am frunte incretita de ganduri negre: au disparut amandoi, iar in fata casei se linge pe bot satisfacut un motan cu totul si cu totul sinistru, pe care imi era frica sa-l ating zilele trecute- mieuna, fornaia si maraia mai rau ca un rottweiler si parea facut din bucati, bucati prizoniere din alti pisoi. daca adolescentii mei fragili nu se intorc si maine-poimaine am sa observ pe scarbavnic doua bucati noi- o labuta schiopatanda si o ureche minuscula, tigrata?

morala povestii e urmatoarea: in natura, unei ruki ii e imposibil sa faca fata relatiilor fara obligatii. adica merge fain-frumos o perioada, pana realizeaza ca toti pisoii aveau de fapt nume, toti tipii ii erau de fapt iubiti. nu-i ramane decat sa se ataseze in mod oficial de tarla de pisoi (starting now) si de ceva tip (aici e imposibil de stabilit, ii dam un termen lejer de sfarsit de an).

rupem barak

dupa o perioada interminabila de babaleala, in care am uitat pana si ce pereche de pantofi se preteaza la dansuri desantate pana la 5 dimineata, realizez ca-s tanara si libera de contract, ca m-asteapta lume buna pe lipscani, printre stradute.

ehe, daca-mi luam si buletinul la mine, tot era o treaba! neglijenta cum sunt, m-am trezit convigand un badigau proactiv ca am 23 de ani. moment in care mi-am bagat picioarele: arat a 14 ani, merit sa ma distrez cu adolescentii! deci fuguta in suburbia.

jur ca nu mi-a parut rau! in primul rand, toti baieteii erau mai scunzi decat mine; unde mai pui ca petrecusera de cel putin 12 ori mai mult timp in fata oglinzii? iar domnisoarele, domnisoarele posedau energia aia de manz pe care o suspectezi initial ca avand legatura cu ceva pastile. bratarile fosforescente si beatul tip "casa" mi-au amintit de sloganul meu de la sighisoara de-acum 2 ani: "discoooo tineretuluuuuuuuuui! manutele-n aeeeeeeer!".

muzica se compunea din: 15 minute rock de pe cand eram eu in clasa a 5-a; 2-3 ciozvarte ca pentru mine (gen royksopp), aruncate intr-o sila profunda, remixate porceste si amestecate cu laturi (gen kosheen), ceea ce m-a facut sa-i injur cu gura plina pe cei de la mtv mash; lovitura de gratie: un amestec de pseudoreggae cu reggaeeton sau cum dracu se numeste tampenia aia, mai mult in romana decat in alte limbi, pe ritmuri care faceau fundurile minorelor sa se masocheasca gratuit de peretii usor jegosi ai suburbiei. din punct de vedere muzical, s-a pomenit intens de ganja, dar intr-o maniera care mi-a adus aminte de celebrul duet ganja -marijuana de cand eram eu copila. frisca a fost insa piesa care are cinstea de a si boteza aceste cateva randuri amare, ma refer la inubliabila "rupem barak". daca e prima data cand auziti de baraci rupte, va indemn sa cautati pe net. material delicios.

ideea e ca m-am simtit batrana si acra la inceput, apoi mi-a trecut prin cap ca poate am o problema, la fel ca cei 5-6 adulti pierduti prin multime, care aveau un afisaj de perversi pofticiosi. in fine, dupa vreo ora am inceput sa gust experienta, am luat-o ca pe un experiment antroplogic pe cate vi-l recomand. din pacate, incarcatura emotionala a muzicii m-a doborat dupa cateva ore si am parasit suburbiile lipscaniene cu un ranjet satisfacut.
ce mi-a mai placut viata de noapte!

par proaspat spalat vs. licenta cu mult sex

v-am zis eu sau nu v-am zis ca scap de herghelie?
parca v-am zis!

a fost inca o data...