un om avea un motan

si motanul avea mustati, desi nu le folosea la vanatoare, asa cum s-ar fi cuvenit. le inmuia in fiecare dimineata in ceaiul omului, le utiliza cu succes in actiuni fulgeratoare de gadilat pe obraz, sau aduna intr-o uriasa vata-pe-bat toti valatucii de praf din colturile cele mai pitite ale camerei si ale lumii.

intr-o zi, omul a gasit pe perna un fir din mustata motanului. n-a stiut cum a ajuns acolo si nici cum sa procedeze cu el. poate ca motanul l-a depus acolo cu un scop, poate ca un fir de mustata pierdut e important si trebuie tratat cu respect.

negru-stralucitor, gros si totusi subtire, mai bun decat orice fir de undita (ah, daca ar cunoaste pescarii secretul, cum ar mai impleti ei mustati! atunci toti motanii ar umbla suri, iar soarecii ar topai sfidatori in jurul lor), si-a luat zborul de la etajul 7, cu directia N-V, drept spre magazinuldesifoanedelacolt.