binevoitoarele lui littell

"sosi si Gunther, lua o ceasca de cafea si se aseza intr-un colt, fara a vorbi cu cineva. ma uitam din cand in cand la el, pe furis, in timp ce ceilalti discutau. era in mod evident un om foarte mandru, plin de sine in felul sau impenetrabil si inchis, pe care il prezenta in fata colegilor sai mai vorbareti, ca pe un repros mut. se zicea ca e fiul lui Hans F.K. Gunther, decanul de antropologie rasiala germana a carui opera avea pe atunci o influenta imensa. daca era adevarat, atunci profesorul putea fi mandru de odrasla sa, fiind o trecere de la teorie la practica".

consuelo consoleaza si freddy fredoneaza

cum trece supararea cand n-are cin' sa pupe?
simplu- consuelo si freddy.

ea e babana, cam cat ne-am imagina o doica, are buze tuguiate cu care face "ofofofof", isi trece mainile prin parul meu invalvoiat si, mai nou, ma leagana frumusel pe picioare, cat sunt de mare.

domnu' freddy imi sopteste lalaieli aproximative de tot felul. in acest moment ne este imposibil sa ne separam de un cantecel disco old school, despre planete care se aliniaza si cum sa-ti calaresti decizia pana acasa; semana cu beirut, da' nu-i beirut, mi-e rusine sa va zic cine-i (daca era beirut, imi fac parerea ca aveam parte de niste versuri cam pe cinste).

cu astia doi nimic nu ma mai doboara, chiar de-ar fi sa cada agentia peste criza economica sau invers, sa mi se micsoreze salariul, sa inceapa sa ma antipatizeze pana si monica si costica... etcetera.

altfel, doua bucati de prieteni imaginari dubiosi, accept, da' ce sa fac? sa va povestesc despre cum imi bag eu cuvinte murdare pe infundate, in gerul de la pranz, pana-mi trece? freddy, hai frate sa schimbam melodia, nu mai sunt de multa vreme pe stilu' rock neasumat si grupian , zau asa!