vreau si eu ucp-ul meu

pe drumul spre casa,azi, pe ceata si ger si impiedicandu-ma vizual de cea mai urata aglomerare de chioscuri sinistre, unde se vor vinde in curand bibelouri de sezon, dar si fulare roz-fosforescent, m-am gandit.

am inteles exact ce ma poate face fericita intr-o clipita. un urias cel prietenos, dintr-acela care te cara in spinare pana acasa, cu spate cald, primitor si usor incovrigat, cat sa ma pot culcusi eu mai bine. sa fie putin mai scund, dar si mai prietenos decat ucp din cartea aia frumoasa; sa vorbeasca aproape corect, dar sa ne intelegem perfect. eu sa ma sprijin in barba pe umarul uriesesc si sa pun intrebari stupide urmate de de ce?-uri tot drumul spre casa. el sa raspunda anapoda, total pe sarite, s-apoi sa-mi promita ca-mi face clatite.

s-ajungem acasa, sa nu incapa pe usa, sa-ndese o mana pe fereasta de la bucatarie, sa faca clatite de-acolo: eu torn aluatul, el tine tigaia prin geam, o-nvarte, suceste si gata clatita. o ung cu dulceata de mere ciudate, impaturesc,o impart, arunc spre fereastra. el multumeste si stim ca nu-i ajunge nici pe-o masea, asa ca ne punem pe treaba.