ascuns dupa fustele mele

e un barbat. e un porc misogin, bea berea din sticla, injura birjareste daca e cazul, da cu pumnul binisor, niciodata nu gaseste perechea sosetei, se uita dupa femei frumoase, asculta si da sfaturi dezinteresate, fumeaza trabuc (rar, ce-i drept).

as vrea sa se inteleaga totusi ca in spatele barbatului ascuns dupa fustele mele e o domnisoara sensibila, si ea la fel de bine ascunsa. cum sa fac asta elegant, fara sa-mi ridic poalele-n cap?

pari sarmant

parisul e plin de bucati vechi de marmura, fier, aur, sticla si lemn, cu forme pe care le recunosti din carti si din filme si chiar din cantece (daca esti genul care-si imagineaza cum arata un cantec). de-asta n-ai nevoie de harta, oricum stii toate strazile. si oricum te pierzi, cu gura cascata.

am numarat mai multi iepuri decat pisici, dar presupun ca si iepurii-s buni la ceva. am stat pe drumul pescarilor, insa n-am intins navod, am fost super-cuminte.

exista un pod care, daca cerul e foarte intunecat, iar tu tare ingandurata, te face sa plangi. cerul pare atat de aproape de capul parizianului incat, daca nu era o usoara mocirla pe jos, m-as fi intins si m-as fi uitat drept in el.

cei mai frumosi barbati din lume te privesc prin vitrine si printre gene in paris. te corecteaza, isi impun accentul, desi ti-e clar ca au inteles din prima ce-ai vrut sa zici. tu le ierti aroganta, ca-s inalti, geometrici, senini, parfumati. si-ti zambesc, chiar daca trebuie sa se pitesca de capul iubitei ca sa o faca.

intr-o singura zi a fost ploaie, un soare teribil si-apoi ne-a si nins. de-asta mi s-a parut ca ziua a fost cumplit de lunga, cat patru anotimpuri.

paradisul unui gradinar-teoretician, libraria de sub jardin des tuileries, are greieri care taraie mecanic si miroase a levantica si bulgari de pamant.

voua, experimentatorilor, va recomand hotelul cecil. cearceafuri sub care iti vine sa-l cauti pe bukowski si cel mai bizar concierge. si-a exprimat afectiunea fata de mine si fesul meu smecher intr-un fel care m-a facut sa cred ca am din nou 6 ani. mi-a placut!

tineretul din ziua de azi, aspecte imbucuratoare

mie nu-mi prea plac tinereii. nu inteleg nimic despre mine, nu stiu cum sa se poarte, nu suntem pe aceeasi lungime de unda. daaaaaar...de cand tot e ruki ursuza si mofluza si refuza sa iasa la joaca, multe s-au schimbat.

mi-e foarte simpatic un domnisor care e atent la lucruri fine, cum ar fi folosirea semi-calomnioasa a pronumelui. i-a facut observatie unei imbecile care ne-a incurcat la mafia si care se adresa unui tip cam asa: " asta face, asta drege"; cu asta la un metru distanta de ea si noi, toti astia, in jur.

prima oara i-a amintit doar care e numele lui, a doua oara i-a explicat ca nu-i frumos sa vorbeasca asa: "e de fapt un sfat; o sa te ajute in societate." :) fin prietene, fin. ca sa nu mai vorbim despre faptul ca a impiedicat eliminarea mea, sustinand pana-n panzele albe ca-s cetatean nevinovat. a fost si domn, avea si dreptate. am salvat comunitatea impreuna si e doar prima data cand ne vedem :)

ruki nu-i deloc holly golightly

fie el barbat sau motan, e clar ca la un moment dat incep sa ma atasez. nu am curaj sa incerc, insa ar fi interesant si edificator un experiment pe ficusi.

ma programez neuro-simpatic sa nu simt nimic pentru o planta stearsa, pe care o ud insa cand imi cere. nu-i pun nume, refuz sa ma uit spre ea sau sa o ating.
curand incep sa-i ghicesc frunzele cu coada ochiului, ma surprind gandindu-ma ce frumos a crescut si cata nevoie are de mine.
e clar, trebuie sa scap de ficus urgent, pana nu se lipeste de mine.
il arunc de la etajul 6, in miez de noapte.
nu, nu nimeresc o baba-n cap; dar alerg ca o proasta pe scari, iau planta storcita, ii pun atele si o tin langa mine pana isi da vegetalul sfarsit.

va zic eu ca asta s-a intampla. pur si simplu unele fete nu pot lua micul dejun la tiffany's.

zi simpla si frumoasa, devreme

ritmul meu social ma amuza. parca sunt intr-un butoi, racorita intre doagele lui, si nu stiu si nici nu-mi pasa de ce se intampla in jur. asta se vede si mai limpede de sarbatori, cand toata lumea face ceva, iar eu tocmai pe dos.
revelionul m-a prins invatand sa patinez, intr-un oras pustiu, in care oamenii ornau salata sau potriveau bigudiurile, iar bautura se bea direct din sticla din portbagaj, fiindca toate barurile se pregateau stasnic, care cu baloane, care cu confetti, pentru marea petrecere.

acum vine pastele si ma prinde in camasa varatica cu banda din trandafiri cosetati,cumparata de florii. o iubesc in primul rand pentru ca miroase cumva. m-am saturat de balsam si detergent lichid cu sapun de marsilia. cand am imbracat-o prima oara, mi-au dat lacrimile. mirosea exact ca gramezile cu lenjerie proaspata ale bunicii, pe care mi le lasa pe pat, in camera de la mijloc. am purtat-o doar cateva ore, de teama sa n-o inec in parfum, geluri de dus si creme frantuzite.

citesc din cartile vechi ale domnului mone, alandala, fara sa-mi pese daca-i flaubert sau rodica ojog-brasoveanu. am gasit pe internet zgomot de ploaie si sincer asta ascult de vreo 3 ore, cu talpile lipite de perete, hat, in sus. mi-ar fi placut sa fie o soba de teracota in locul peretelui, dar s-au dus vremurile cand isi ardeau sosete fetele popa, batandu-se pe fotoliu si cautand cu grija un loc mai ferit de flacari, mai degraba caldut decat fierbinte.

de dimineata am incercat cozonacul familiei mone, depus cu gingasie pe masa de la bucatarie, in timp ce eu vedeam de interesele agentiei. delicioasa minunatie, bine-crescuta si cu muuulta,muuuuuuuuulta umplutura. ca un copil rau ce sunt, am desprins o jumatate demiezdenuca, fara indoiala adaugat crustei din ratiuni decorative. uitasem cat de bune sunt nucile puse la copt. pot sa va spun cu certitudine ca a fost cel mai bun lucru pe care l-am mancat in ultimele luni.

cred ca si noi, astia care nu ne gasim locul in desfasuratorul precis al sarbatorilor, suntem destul de simpatici. si ciocnim maine oua cu voi, patrunsii de "spiritul pastelui", ca niste domni, fara a ne incurca rostindu-ne replica si, poate, lasandu-va chiar sa castigati.