pari sarmant

parisul e plin de bucati vechi de marmura, fier, aur, sticla si lemn, cu forme pe care le recunosti din carti si din filme si chiar din cantece (daca esti genul care-si imagineaza cum arata un cantec). de-asta n-ai nevoie de harta, oricum stii toate strazile. si oricum te pierzi, cu gura cascata.

am numarat mai multi iepuri decat pisici, dar presupun ca si iepurii-s buni la ceva. am stat pe drumul pescarilor, insa n-am intins navod, am fost super-cuminte.

exista un pod care, daca cerul e foarte intunecat, iar tu tare ingandurata, te face sa plangi. cerul pare atat de aproape de capul parizianului incat, daca nu era o usoara mocirla pe jos, m-as fi intins si m-as fi uitat drept in el.

cei mai frumosi barbati din lume te privesc prin vitrine si printre gene in paris. te corecteaza, isi impun accentul, desi ti-e clar ca au inteles din prima ce-ai vrut sa zici. tu le ierti aroganta, ca-s inalti, geometrici, senini, parfumati. si-ti zambesc, chiar daca trebuie sa se pitesca de capul iubitei ca sa o faca.

intr-o singura zi a fost ploaie, un soare teribil si-apoi ne-a si nins. de-asta mi s-a parut ca ziua a fost cumplit de lunga, cat patru anotimpuri.

paradisul unui gradinar-teoretician, libraria de sub jardin des tuileries, are greieri care taraie mecanic si miroase a levantica si bulgari de pamant.

voua, experimentatorilor, va recomand hotelul cecil. cearceafuri sub care iti vine sa-l cauti pe bukowski si cel mai bizar concierge. si-a exprimat afectiunea fata de mine si fesul meu smecher intr-un fel care m-a facut sa cred ca am din nou 6 ani. mi-a placut!

antreneaza-te, flacau!

azinoapte am terminat de citit intr-o baie fierbinte o suma de povestiri bizare.
cel mai mult mi-a placut batranelul care isi povestea viata intr-un bar naclait. iubise mult o femeie si ea l-a parasit.
a plecat singura?
cum singura? femeile nu pleaca niciodata singure.
a suferit si-a suferit, iar intr-o buna zi a inceput sa studieze fenomenul si a pus bazele "stiintei".
stiinta lui spune ca oamenii gresesc atunci cand se indragostesc foarte tare pentru ca incep direct cu punctul culminant.
normal c-o dai in bara urat de tot, pentru ca n-ai antrenament. n-ai iubit niciodata si-atunci esti pierdut.
solutia e simpla: antrenamentul.
asa ca a inceput sa iubeasca totul: pietrele, copacii, sinele, mancarea, chiar si pe copilul care ii asculta povestea.
daca omul din poveste era nebun, atunci ar trebui sa ne ticnim putin cu totii.

intamplare cu soseta in dimineata lui

niciodata n-am putut sa dorm cu el, asa ca-l strangeam in brate pana la o ora indecenta si ma dezlipeam de el pe nesimitite. il gadilam fara sa vreau, asa ca se misca umpic prin pat, ca un cartooniac, si adormea la loc. pe la 10 suna dupa mine:
- unde esti?
-treaba mea.
-vreau sa te vad.
-ehe...
si trecea o luna, pana uita unul dintre noi ce greu ne e de fapt impreuna si punea privirea aia pe ochii celuilalt.

dimineata rau. cam ora la care o zbugheam de obicei. ma grabeam, imi aranjase andi un loc in camin si ne intalneam dimineata sa mergem cu saru'mana la administrator. de data asta n-a tinut, am simtit o mana ademenitoare pe spate.
-nu pleacaaaaaaa...
-am treaba, dau spaga la camin in dimineata asta!
-cum sa faci asa ceva? imi pun tricoul pe mine si dau doua telefoane, se rezolva! nu-mi vine sa cred ca n-ai primit camin! ce tara de cacat! da' de ce-ti trebuie camin?
-unde mi-e soseta?
-poftim?
-soseta mea turcoaz, cu ratusca :(
-pai...
-n-o gasesc. da-mi-o pe-a ta!
-pe-a mea? ia-o!
mi-am infasurat stangul in soseta lui enorma, de muncitor necalificat. o soseta subtire, nepretentioasa si calduroasa. putin roasa in calcai, exact ca el.

avea ochii intredeschisi si pipaia un trei-sfert de pat gol. n-as mai fi plecat niciodata de-acolo.
-am gasit-o!
-da?
-ia-o tu!
in loc de sarut de dimineata buna, am varat soseta mea de copil in piciorul cat o zi de post.
-c'est chic!

a fost o zi lunga cu multa treaba de pustoaica cu probleme si griji banale, care n-are timp sa se gandeasca la povesti si intamplari cu zane si dorinte aruncate intr-o doara care se implinesc. la sfarsitul zilei m-am descaltat si mi-am amintit brusc: a mea si a lui, proaspat scoase din bocanci, se uimeau una de cealalta. stateam pe cada din garsoniera psihopatei si zambeam la ziua asta si la gandul ca ar fi putut sa faca si el acelasi lucru, cu a lui si a mea, daca ar fi avut simtul umorului.

soseta lui a ramas la mine mult timp dupa ce el a plecat. simteam nevoia sa reciclez, atata tot.

noi doua si umbrela

in ultimul timp furam cu greu cateva ore pentru noi doua. aseara eram obosite si inciudate- mai avem 4 zile si scapam de el- asa ca am mers la plimbare. pe ploaie. cu umbrela indigo a irenei(a mea e noua si frumos colorata, numai ca se ascunde strasnic prin casa).

am spionat domni si doamne in casele lor particular-somptuase. cateodata treceam printr-o zona de liniste totala, intrerupta periodic de zgomotul unui zar ce topaia fara indoiala pe o tabla de table. ca tot veni vorba de zar, am descoperit ca in spatele tvr e un anticariat si am hotarat ca vom merge sa ne prefacem cumparatoare de obiecte total inutile atinse la vremea lor de domnite si boieri.

duminica seara parcul floreasca e inundat de nocturna. poti sa topai in voie pana in varful porumbarului colorat s-apoi sa-ti dai drumul pe tub in jos, chiar daca ai rochita sa trebuie sa te tii de ea vartos. iren sfideaza pericole in leagnul pe jumatate smuls, iar langa noi e o bancuta inclinata la 45 de grade. totul are un aer ireal si e luminat ciudat, ca si cum ai avea o viziune.

pe balconul unor oameni de bine sta agata ursuletul imens, brun si lipsit de accesorii (ati observat ca, mai nou, toti ursuletii de marimi respectabile isi tin inima in labe si au cateodata papillon?), iar noi regretam cumplit ca am plecat cu umbrela, dar fara aparat foto.

una dintre strazile linistite din jumatatea noastra de bucuresti are un pusti care arunca la fiecare 30 de secunde o artifica pe strada. in spatele lui stau parintii: mama scoate o artifica noua din pachet, tatal o aprinde, iar pustiul o arunca.

luna se scalda in lumini rosiatice si indecente, iar pe la etajul nu-stiu-care al televiziunii se vad 2 ferestre luminate din belsug, sub un banneroi care incadreaza totul stiintifico-fantastic. ma asteptam sa se iteasca antebratul si capul fals al unui android, lucrator tvr.

ce-o fi cu atatea ciudatienii in drumul nostru? voua vi se intampla la fel sau numai noi doua avem vaz, miros si auz pentru ele?

femeia cinstita...

ce este "femeia cinstita"?
o domnisoara care a facut rau c-a facut tot timpul atata bine pana nu i-a mai fost ei bine deloc.
ce face acum "femeia cinstita"?
face rau, c-a facut iarasi atata bine si-acum iar nu-i e bine ei deloc.
insa...
daca ar sti cat de importanta e ea pentru noi, de cate ori ne-a facut sa radem si sa visam frumos, sa decupam buline si alte blestematii numai ca sa o auzim sughitand de placere!
cand e cu mine, mereu am chef sa crosetez o poveste, sa deschid cheia sol si sa ingan pe nas, ca popa, o replica stupida.
de cand locuim impreuna, toate dopurile din casa au facut gauri in tavan : dopul de la cada cu menta, dopurile de la sticle minunat de imaginare cu vin si sampanie, dopurile din urechile mele, din nas, din gura, din ochi si din minte.