dati-mi voie sa ma explic...

stiu ca sunt cuvinte scrise de un scenarist parlit, decorticate de un regizor tiran, traduse in gesturi de un actor odios care n-are nicio legatura cu personajul, vrea si el o nominalizare la oscar si zice bogdaproste...

insa nu imi pot reveni din punct de vedere romantic dupa imbratisarea lui buscemi din ghost world (ea are o criza adolescentina post-partida si-i intoarce spatele- nu vezi ba ca mi-e somn?- iar el o cuprinde cu un brat ca si cum ar vrea s-o pastreze acolo si sa-i faca din nimic tot; vaca mica, puteai sa fii stapana colectiei! el s-ar fi prefacut in subtire si rotund, apoi ti-ar fi sarit intr-o coperta pe post de disc) si scena din oscar si lucinda in care ralph finnes ii imbratiseaza ghetele si le miroase cu ochii inchisi.

sa fie? sa mai caut? sa-mi pun nadejdea doar in carti si filme?

intamplare cu soseta in dimineata lui

niciodata n-am putut sa dorm cu el, asa ca-l strangeam in brate pana la o ora indecenta si ma dezlipeam de el pe nesimitite. il gadilam fara sa vreau, asa ca se misca umpic prin pat, ca un cartooniac, si adormea la loc. pe la 10 suna dupa mine:
- unde esti?
-treaba mea.
-vreau sa te vad.
-ehe...
si trecea o luna, pana uita unul dintre noi ce greu ne e de fapt impreuna si punea privirea aia pe ochii celuilalt.

dimineata rau. cam ora la care o zbugheam de obicei. ma grabeam, imi aranjase andi un loc in camin si ne intalneam dimineata sa mergem cu saru'mana la administrator. de data asta n-a tinut, am simtit o mana ademenitoare pe spate.
-nu pleacaaaaaaa...
-am treaba, dau spaga la camin in dimineata asta!
-cum sa faci asa ceva? imi pun tricoul pe mine si dau doua telefoane, se rezolva! nu-mi vine sa cred ca n-ai primit camin! ce tara de cacat! da' de ce-ti trebuie camin?
-unde mi-e soseta?
-poftim?
-soseta mea turcoaz, cu ratusca :(
-pai...
-n-o gasesc. da-mi-o pe-a ta!
-pe-a mea? ia-o!
mi-am infasurat stangul in soseta lui enorma, de muncitor necalificat. o soseta subtire, nepretentioasa si calduroasa. putin roasa in calcai, exact ca el.

avea ochii intredeschisi si pipaia un trei-sfert de pat gol. n-as mai fi plecat niciodata de-acolo.
-am gasit-o!
-da?
-ia-o tu!
in loc de sarut de dimineata buna, am varat soseta mea de copil in piciorul cat o zi de post.
-c'est chic!

a fost o zi lunga cu multa treaba de pustoaica cu probleme si griji banale, care n-are timp sa se gandeasca la povesti si intamplari cu zane si dorinte aruncate intr-o doara care se implinesc. la sfarsitul zilei m-am descaltat si mi-am amintit brusc: a mea si a lui, proaspat scoase din bocanci, se uimeau una de cealalta. stateam pe cada din garsoniera psihopatei si zambeam la ziua asta si la gandul ca ar fi putut sa faca si el acelasi lucru, cu a lui si a mea, daca ar fi avut simtul umorului.

soseta lui a ramas la mine mult timp dupa ce el a plecat. simteam nevoia sa reciclez, atata tot.

pentru ca printre noi inca exista oameni cu fundul de sticla

ISTORIA IUBIRII, CAPITOLUL 10

"in timpul epocii de sticla, toti oamenii erau convinsi ca o parte dintre ei sau dintre ele e extrem de fragila. la unii era vorba de mana, la altii de femur, iar altii credeau ca nasul le era confectionat din sticla. epoca de sticla a urmat epocii de piatra, ca un amendament evolutiv, care a introdus in relatiile dintre oameni simtul cu totul nou al fragilitatii si care, totodata, starnea si compasiunea. aceasta epoca a durat un timp relativ scurt in istoria iubirii-cam un secol- pana cand un medic, numit ignacio da silva, a descoperit leacul: ii invita pe oameni sa se intinda pe o canapea, le ardea o lovitura zdravana in partea din trup considerata a fi din sticla, aratandu-le astfel adevarul. acea iluzie anatomica, aparent atat de reala, a disparut, dar-asemenea atator lucruri care nu ne mai sunt necesare, insa la care nu putem renunta,- a capatat un caracter rezidual. tutsi, din cand in cand, din motive pe care nu le putem intotdeauna intelege, iese din nou la suprafata sugerandu-ne ca epoca de sticla, ca si epoca tacerii, nu s-au incheiat niciodata pe deplin.

de pilda, uitati-va la omul acela care coboara strada. ... intr-o seara, pe cand omul nostru era tanar, a hotarat sa se duca la o petrecere. acolo era si o fata pe care o stia inca din scoala primara, o fata de care fusese intotdeauna putin indragostit, desi era convins ca ea nici nu are habar de existenta lui. avea cel mai frumos nume pe care il auzise vreodata: alma. cand fata l-a vazut infipt in usa, s-a luminat la fata si a strabatut camera ca sa stea de vorba cu el. lui nu-i venea a crede. s-au scurs vreo doua ceasuri. trebuie sa fi fost o conversatie interesanta, pentru ca singurul lucru pe care si-l amintea era ca alma i-a cerut sa inchida ochii. si dupa aceea l-a sarutat. sarutarea ei era o intrebare pentru raspunsul careia ar fi vrut sa-si dedice intreaga viata. un tremur i-a strabatut tot trupul. se temea ca nu o sa mai poata sa-si controleze muschii. pentru oricine altcineva ar fi fost un lucru simplu, dar pentru baitul asta nu era, intrucat credea- si asa crezuse de cand se stia- ca o parte din el era din sticla. se gandea ca o miscare gresita l-ar putea face sa cada si sa se prefaca in tandari in fata ei. s-a indepartat de fata, desi n-ar fi vrut s-o faca. s-a uitat zambind la picioarele almei sperand ca ea o sa inteleaga. au stat de vorba ore intregi.

in seara ceea s-a intors acasa frematand de bucurie. nu a putut sa inchda un ochi, atat de emotionat era ca a doua zi avea o intalnire cu alma, ca sa mearga la un film. in ziua urmatoare, cand a luat-o de acasa, i-a adus un buchet mare de narcise galbene. in sala el a infruntat- si a biruit- primejdia de a sta jos. a urmarit intregul film stand inclinat in fata, asa incat greutatea trupului sa-i cada pe coapsesi nu pe partea pe care o socotea el din sticla. daca alma a observat sau nu pozitia lui, n-a facut nici un comentariu. el si-a miscat putin genunchii, ba chiar ceva mai mult, pana i-a atins pe ai ei. cand s-a terminat filmul, habar n-avea despre ce fusese vorba. i-a propus sa faca o plimbare in parc. de asta data el a fost cel care s-a oprit locului, a luat-o pe alma in brate si a sarutat-o. and genunchii au inceput sa-i tremure si s-a imaginat zacand in cioburi de sticla la picioarele ei, s-a straduit sa-si infraneze nevoia de a o lua la goana. si-a plimbat degetele pe spatele ei, peste bluza subtire si, o clipa, a uitat de primejdia care-l pastea, recunoscator fiind lumii care a inventat deosebirile dinadins, ca sa le putem depasi, si gustand bucuria de a se simti cat mai aproape de ea, chiar daca in inima lui era permanent constient de trisstetea diferentelor insurmontabile. fara sa-si dea seama, tremura violent. si-a incordat muschii incercand sa opreasca tremurul. alma i-a simtit ezitarea. s-a inclinat pe spate si s-a uitat la el cu o expresie oarecum jignita, iar baiatul a fost pe cale de a rosti cele doua propozitii carora de ani de zile ar fi dorit sa le dea glas. o parte din mine e facuta din sticla si te iubesc.

a mai vazut-o pe alma o ultma oara. nu banuise ca va fi ultima. el avea impresia ca totul abia incepe. a petrecut o dupa-amiaza intreaga cunfectionandu-i un colier din pasarele miniaturale din hartie pliata, prinse intre ele cu un fir de ata. inainte de a iesi pe usa, a insfacat de pe canapeaua mamei lui o pernita pentru ace si si-a varat-o in sezutul pantalonilor, ca o masura de protectie, intrebandu-se cum de nu se gandise pana acum la asa ceva.

in seara aceea, dupa ce i-a daruit almei colierul si i l-a legat tandru in jurul gatului, ea l-a sarutat, starnindu-i doar un usor tremur, nimic prea grav, si si-a plimbat degetele ei pe spatele lui, oprindu-se o clipa inainte de a-si lasa mana sa alunece pe sezutul pantalonilor; brusc, si-a retras mana cu o expresie care oscila intre ras si oroare, expresie care lui ii evoca o durere pe care nu o cunoscuse niciodata; si atunci i-a marturisit adevarul. cel putin a incercat sa-i spuna adevarul, dar ceea ce a iesit de pe buzele lui a fost doar o jumatate de adevar. mai tarziu, mult mai tarziu, si-a dat seama ca ii este cu neputinta sa se elibereze de doua mari regrete, primul ca, atunci cand ea s-a inclinat pe spate, a vazut in lumina lampii ca gatul ii era zgariat de la colierul pe care i-l daruise; si al doilea ca, in cel mai important moment din viata lui, alesese cuvintele cele mai nepotrivite."

din Istoria iubirii, de Nicole Krauss, traducere de Antoaneta Ralian