anotimpuri

domnul ibrahim preseaza in coran florile mele preferate.

in filmele cu sufi taraie greieri.

esarfa mea ciocolatie, cu ochiurile insailate neglijent, ascundea o frunza mica de asta-toamna.

ca sa ajung la supermagazin, a trebuit sa trec prin padurea de clestar -inghetata si vaporoasa, insa insiropata cu zahar topit.

dati-mi voie sa ma explic...

stiu ca sunt cuvinte scrise de un scenarist parlit, decorticate de un regizor tiran, traduse in gesturi de un actor odios care n-are nicio legatura cu personajul, vrea si el o nominalizare la oscar si zice bogdaproste...

insa nu imi pot reveni din punct de vedere romantic dupa imbratisarea lui buscemi din ghost world (ea are o criza adolescentina post-partida si-i intoarce spatele- nu vezi ba ca mi-e somn?- iar el o cuprinde cu un brat ca si cum ar vrea s-o pastreze acolo si sa-i faca din nimic tot; vaca mica, puteai sa fii stapana colectiei! el s-ar fi prefacut in subtire si rotund, apoi ti-ar fi sarit intr-o coperta pe post de disc) si scena din oscar si lucinda in care ralph finnes ii imbratiseaza ghetele si le miroase cu ochii inchisi.

sa fie? sa mai caut? sa-mi pun nadejdea doar in carti si filme?

despre urati si uratei

iren observa admirativ (si cu umpicut de invidie, parca) deunazi ca-s o fiinta deloc superficiala cand vine vorba de barbati. adica la mine atractia fizica n-are habar de corpuri bine cladite, ochi ravasitori, buze asa-si-pe-dincolo. mie-mi plac uratii si urateii.

m-a pus pe ganduri iren a mea. am stat sa numar, sa socotesc. pare-se ca nu mi-a placut niciodata vreo vietate care sa se incadreze in tiparele tipului cu vino-ncoa'. mai toti sunt carismatici, iar popularitatea li se trage de la indeletnicirile intelectuale sau asa ceva.
bine, unde nu e cazul, nu e cazul. recunosc, exista domni ce mi-au provocat senzatii pentru care nu am nici acum o explicatie.

(va rog mult, pentru binele meu, sa acceptam si o paranteza: cristi, da, tu esti dragut, metrosexual, infinit, frumusel, sexy, cum vrei tu, nu da cu parul!).

poate d-asta ma intreaba des lumea fata de care imi exprim un sincer interes: "da' de ce?". sa-mi fie cu iertare, asta intrebare de mare prostovan iaste!

acum mi-am adus aminte de baiatul cu savarinele (sper din suflet ca toata lumea sa fi intalnit macar un baiat-cu-savarine) . eram eu odata mandra fata de liceu si potecile destinului ma poarta spre statiunea venus, in extrasezon, cu niste dementi. pe-acolo, in afara de noi, mai exista o echipa de rugby. bietii baietiei cantonati nu aveau voie sa iasa noaptea din patuc (pe vreo 2 i-am ajutat totusi sa sara pe geam), asa ca ne petreceam dupa-amiezile cu ei, cel mai probabil jucand carti. unul dintre ei, mi-e foarte ciuda ca i-am uitat numele, era foarte-foarte indragostit de mine. atat de indragostit incat i-a rugat in secret pe ceilalti baieti sa primeasca urmatoarea porunca: du-te sa-i cumperi ruxandrei prajituri! ruxandra spunea ca ar fi bune niste dulciuri inainte sa inceapa ploaia torentiala, deci biata de ea n-are nicio vina in toata povestea asta.

imaginati-va un baiat cel putin uratel, ud ca un profesor care tocmai a deschis o usa cu galeata de apa cu tot, tinand in mana o duzina de savarine, impachetate bine de tot in hartie de cofetarie. n-am putut sa fac mare lucru pentru el, mistourile rulau mai ceva ca bucatile de blat insiropat, insa stiu ca mi-a inteles privirea si l-am facut la fel de fericit cum m-a facut si el pe mine.

unde-o fi acum baiatul asta uratel? ce s-o fi intamplat cu el? probabil are o sotie isterica si bagacioasa, ca toti barbatii nesiguri si buni pe care-i cunosc. mi-ar placea sa stie ca, dupa opt ani de zile, pachetul ala cu savarine e inca important pentru mine.

fat-frumos si fata-frumoasa

la toate orele de limba si literatura romana dedicate poetului nepereche, va spun drept ca i-am facut felul in gand (in liceu mi-am permis s-o spun pe sleau), cu exceptia prozei filosofice-e greu sa-i gasesti cusur, e greu. ce bine e cand iesi din matricea aia indobitocitoare si poti sa rasfoiesti in voie volumele domnului mone, impiedicandu-te tot mereu de sani albi si par de aur si flori albastre.
apoi trecem la ce-i mai frumos. cum amesteca eminescu poveste, religie si poezie, genari si frati de cruce si pari care urla:cap,cap,cap! si cum stie el precis care-i rostul femeilor! stie ca supt chipul cel mai frumos si cositele impletite pana-n pamant, se ascude muma padurii( sanchi, ma-sa).
da, femeile sunt cele mai frumoase aratari, cu petece translucide si doua margele hipnotizatoare care-si fac singure vant cu gene uriase(autonomie locala). dedesupt sunt niste scorpii, cu parul maciuca si limbi de sarpe. vor sa te rapuna, apoi tot ele te invata care-i taina, iti soptesc secretul celor doua butii. pentru ca, se stie, asta asteapta si ele: sa rapui harpia.
pentru biata fata proaspat imblanzita incepe apoi chinul asteptarii: fat-frumos pleaca la dracu-n praznic, sa caute fete de genari si sa incalice cai cu septe inimi, in timp ce prostuta jeleste rauri-rauri de amar. cand s-o intoarce, parca nici ochii-margele nu-l mai vad. au alunecat de multa vreme pe apa sambetei plansului ei. daca n-or sa-l mai recunoasca orbitele dezgolite? ce ne facem, fat-frumos?