despre urati si uratei

iren observa admirativ (si cu umpicut de invidie, parca) deunazi ca-s o fiinta deloc superficiala cand vine vorba de barbati. adica la mine atractia fizica n-are habar de corpuri bine cladite, ochi ravasitori, buze asa-si-pe-dincolo. mie-mi plac uratii si urateii.

m-a pus pe ganduri iren a mea. am stat sa numar, sa socotesc. pare-se ca nu mi-a placut niciodata vreo vietate care sa se incadreze in tiparele tipului cu vino-ncoa'. mai toti sunt carismatici, iar popularitatea li se trage de la indeletnicirile intelectuale sau asa ceva.
bine, unde nu e cazul, nu e cazul. recunosc, exista domni ce mi-au provocat senzatii pentru care nu am nici acum o explicatie.

(va rog mult, pentru binele meu, sa acceptam si o paranteza: cristi, da, tu esti dragut, metrosexual, infinit, frumusel, sexy, cum vrei tu, nu da cu parul!).

poate d-asta ma intreaba des lumea fata de care imi exprim un sincer interes: "da' de ce?". sa-mi fie cu iertare, asta intrebare de mare prostovan iaste!

acum mi-am adus aminte de baiatul cu savarinele (sper din suflet ca toata lumea sa fi intalnit macar un baiat-cu-savarine) . eram eu odata mandra fata de liceu si potecile destinului ma poarta spre statiunea venus, in extrasezon, cu niste dementi. pe-acolo, in afara de noi, mai exista o echipa de rugby. bietii baietiei cantonati nu aveau voie sa iasa noaptea din patuc (pe vreo 2 i-am ajutat totusi sa sara pe geam), asa ca ne petreceam dupa-amiezile cu ei, cel mai probabil jucand carti. unul dintre ei, mi-e foarte ciuda ca i-am uitat numele, era foarte-foarte indragostit de mine. atat de indragostit incat i-a rugat in secret pe ceilalti baieti sa primeasca urmatoarea porunca: du-te sa-i cumperi ruxandrei prajituri! ruxandra spunea ca ar fi bune niste dulciuri inainte sa inceapa ploaia torentiala, deci biata de ea n-are nicio vina in toata povestea asta.

imaginati-va un baiat cel putin uratel, ud ca un profesor care tocmai a deschis o usa cu galeata de apa cu tot, tinand in mana o duzina de savarine, impachetate bine de tot in hartie de cofetarie. n-am putut sa fac mare lucru pentru el, mistourile rulau mai ceva ca bucatile de blat insiropat, insa stiu ca mi-a inteles privirea si l-am facut la fel de fericit cum m-a facut si el pe mine.

unde-o fi acum baiatul asta uratel? ce s-o fi intamplat cu el? probabil are o sotie isterica si bagacioasa, ca toti barbatii nesiguri si buni pe care-i cunosc. mi-ar placea sa stie ca, dupa opt ani de zile, pachetul ala cu savarine e inca important pentru mine.