fat-frumos si fata-frumoasa

la toate orele de limba si literatura romana dedicate poetului nepereche, va spun drept ca i-am facut felul in gand (in liceu mi-am permis s-o spun pe sleau), cu exceptia prozei filosofice-e greu sa-i gasesti cusur, e greu. ce bine e cand iesi din matricea aia indobitocitoare si poti sa rasfoiesti in voie volumele domnului mone, impiedicandu-te tot mereu de sani albi si par de aur si flori albastre.
apoi trecem la ce-i mai frumos. cum amesteca eminescu poveste, religie si poezie, genari si frati de cruce si pari care urla:cap,cap,cap! si cum stie el precis care-i rostul femeilor! stie ca supt chipul cel mai frumos si cositele impletite pana-n pamant, se ascude muma padurii( sanchi, ma-sa).
da, femeile sunt cele mai frumoase aratari, cu petece translucide si doua margele hipnotizatoare care-si fac singure vant cu gene uriase(autonomie locala). dedesupt sunt niste scorpii, cu parul maciuca si limbi de sarpe. vor sa te rapuna, apoi tot ele te invata care-i taina, iti soptesc secretul celor doua butii. pentru ca, se stie, asta asteapta si ele: sa rapui harpia.
pentru biata fata proaspat imblanzita incepe apoi chinul asteptarii: fat-frumos pleaca la dracu-n praznic, sa caute fete de genari si sa incalice cai cu septe inimi, in timp ce prostuta jeleste rauri-rauri de amar. cand s-o intoarce, parca nici ochii-margele nu-l mai vad. au alunecat de multa vreme pe apa sambetei plansului ei. daca n-or sa-l mai recunoasca orbitele dezgolite? ce ne facem, fat-frumos?