nu dau doi bani

de tapinarii stiu de prin clasa a 10-a, adica de multa, multa vreme. mi-a facut un cd varul meu subversiv si de-atunci ma fac sa rad si sa plang mai ceva ca cele doua femei din viata fiecaruia.

in fiecare an imi iau portia de misoginism. e prea misto sa faci sf valentin cu versuri despre femei cazute peste barbati cazuti. acum, intr-o atmosfera sarbatoreasca, t&c m-au boscorodit pe mine, femeia, de ziua mea, 8 martie. am ras cu lacrimi(grecul meu s-a aplecat spre adela si a intrebat-o discret: "de ce rade numai ea?"), dar m-am si posomorat peste masura. in fata mea se desira o papiota trista-trista: tineretea unui barbat s-a topit intre fesele plinute ale unei oarecare in fusta scurta. ca sa intelegeti, acum 5-6 ani, tanase avea plete si nu dadea 2 bani pe doua tate bronzate. acum se insoara, face glume de tractorist cu si despre nicoleta luciu, e tuns scurt si are burtica.

e trist si previzibil sa ajungi asa, dupa ce canti din toti pieptii "cuvantcucuvant" si "iesi fa afara". ti-o spune domnisoara pr in persoana. ce le fac femeile barbatilor, n-am sa inteleg niciodata. si de ce sa iei unul stricat si sa te apuci sa-l ungi tu sa nu mai scartaie, cand dupa colt gasesti legiuni de barbati exact-asa-cum-vrei-tu? toti misoginii pe care-i stiu au sfarsit prost, cu o proasta. pun pariu ca, in timp ce ghicesti forma bigudiurilor prin baticul fuchsia si te impiedici de colectia de pantofi cu toc toamna-primavara, tatele alea bronzate incep sa valoreze cate ceva.

*acest post este scris astazi, a doua zi de dupa ziua femeii, din solidaritate cu echipa adversa (multam fain pentru flori, bai domnilor!). sa bem 44 si sa ne gandim la noi si la viata.