cum se termina lucrurile

unele lucruri se termina foarte urat, cu nod in gat si tremur de maini. si senzatia de ireal, de "nu sunt ba eu aici, e alta ruki. asa ceva nu se intampla!"

altele se termina minunat. ultima zi din an a fost probabil si cea mai fericita. prieteni vechi, prieteni de cateva ore, un oras pustiu si noi care nu ne sinchiseam de pregatirile gospodinelor sau ale barurilor.

lista cu lucruri de care nu indraznesc sa ma apuc s-a miscorat cu un centimetru. incepand de ieri, eu- chiar asa, eu!- PATNEZ. senzatia de alunecus sub picioare si echilibristica pe un fir concav, in timp ce caciula imi aluneca pe ochi, a fost aproape la fel de amuzanta ca pregatirile- munca de lamurire, insistentele, tentativele mele marsave de a ma fofila, luatul pe sus, gurile de vodka " de incurajare". oameni incredibili care ma tineau de mana si imi pazeau spatele, sau imi culegeau caciula siberiana din ochi. rasete si zambete si bucurie; bucuria mea - alunecam intr-o pereche de patine si-mi curgea nasul; bucuria lor - facusera o fapta buna si un copil fericit. nici acum nu-mi dau seama ce zana ni l=a trimis pe baiatul cu palarie, aka "instructorul abil", insa a lasat o dara de omuleti zambitori, eventual tinandu-se de mana.

urmeaza inotul, mersul pe bicicleta, lectiile de tango, datul cu placa si invatatul limbii ruse, pe indelete si fara profesor. peste toate, oameni carora le place de mine si care ma vor prin preajma.