ce ne mai place democratia

mi s-a acrit de romania. pana acum refuzam total ideea de a pleca, spuneam mereu ca viata e frumoasa aici si merita sa te lupti pentru ea, ca nu dau eu tuica si neseriozitatea pe snaps si asigurare medicala. cu alte cuvinte, saracia e suportabila daca ai cu cine s-o imparti. mare greseala!

de ceva vreme se intampla sa imi iasa in cale numai oameni incrancenati si amari, frustrati si invidiosi, plini de ei si refractari. dumnealor nu pricep de ce noi gandim si simtim alfel si sanctioneaza cu o duritate extrema orice incercare a noastra de a mai copilari putin, de a privi lucrurile cu detasare si de a face haz de necaz. mi s-a facut scarba de extremisti, de atata ocara, de discursuri de acum 20 de ani in care nu s-au schimbat decat adresantii. cum sa luptam imporiva prostiei si urii cu mai multa prostie si mai multa ura?

week-endul asta s-a intamplat ca niste copii au decis sa isi aminteasca de mineriade altfel; sa protesteze in mod pasnic si creativ, subtil si intepator. s-a organizat o mineriada de catifea care sa compenseze faptul ca noi n-am avut parte de o revolutie de catifea. au fost 5 minute de bataie cu perne in care s-au scandat lucruri gen: "ba ochelaristule, ba intelectualule, mori! ai barba, ai? drogatilor!" semn ca lumea intelegea perfect despre ce e vorba acolo. nu, n-au fost pustani de 17 ani care l-au apucat pe cozma numai in postura de luceafar al huilei, agatat de buzele hidoasei aratari mondene. erau pustani de 17 ani cu minte si respect pentru cei care cu 20 de ani in urma aveau varsta lor si protestau pasnic pentru dreptul la libera expresie si multe altele.
cine le-a sarit in cap? credeam ca acei domni si doamne care la vremea respectiva au stat cumintei in casele lor si au privit totul la televizor, poate au si votat cu iliescu, mai stii? acum isi permit sa tina lectii de viata generatiei ultra-cool care are numai tarate in cap si sa-i injure pe pustii astia, sa-si imagineze cum le-ar imprastia creierii pe asfalt, folosind, nu-i asa, chiar temele discursive care i-au facut odinioara celebri pe ortaci.

ciudata e urmatoarea descoperire: comentariile cu pricina nu vin numai din partea generatiei de 30-35 de ani, asa cum cugeta plina de complexe iren. exista o domnisoara de aceeasi varsta cu mine, colega de facultate chiar. este acel exponent al intregii grupe, omul de care eram cu totii mandri si in care s-a investit foarte mult. se pare ca toate cartile din lume, experientele de peste hotare, cursurile sofisticate, nu te fac deloc mai destupat. acelasi viziuni limitate (in amestec dubios cu frustrarea ca ideea bataii cu perne a fost realizata minimalist) se regasesc si in gandurile ei dispretuitoare. sau, cum bine observa corinul, hai sa ne bagam picioarele de-a dreptul in numele organizatiei noastre, care te lasa sa crezi ca e vorba despre niste tineri ce fac lucrurile oricum.

in schimb, mama sau familia mone, pensionari care au vazut generatii intregi de pionieri defiland in fata iubitului conducator, au facut foame la greu, avorturi pe naspa, si-au vazut copiii chinuiti si indobitociti, ei au apreciat gestul tinerilor si s-au bucurat foarte tare ca ne-a venit mintea la cap si incepem sa ne comportam ca niste oameni liberi. de unde devine ca cestiunea e una care tine de sufletul omului si de frustrarile lui, nu de generatia din care face parte. faptul ca i-ai da un bocanc in cap unui emo kid, i-ai scoate dintii unui cocalar, ai pune furtunul pe dobitocii de flash-mobberi sau l-ai impusca pe iliescu, toate spun acelasi lucru despre tine: ai probleme serioase, recomand un control. cu asemenea incrancenare, lipsa de toleranta si rautate ne laudam din plin. mi-e scarba de ei si ,in acelasi timp, m-am saturat sa fac apologia unei generatii cu care nici macar nu ma identific. o fac pentru ca mi se pare normal, pentru ca inca mai sper ca oamenii limitati se pot schimba.

in alta ordine de idei, caut meditator; ma apuc de suedeza.