tocmai stinsesem lumina, asta dupa indeplinirea tuturor obligatiilor casnice, romantice si de socializare. ma pregateam in sfarsit pentru un somn bun si standard, de 8 ore, cand mi-am adus aminte ceva atat de frumos incat nu m-a lasat inima sa aman pe maine.
o doamna cam in varsta, genul de pasagera pasagera, care nu arata nici prea-prea, nici foarte-foarte (cel putin din spate), dar care ar fi putut fi cu usurinta mary poppins judecand dupa palarie, a avut ceva probleme la coborarea din 331.
pana aici nimic spectaculos, fiindca zapezile s-au strans pe marginile trotuarelor ca varfurile alpilor in fata temerarilor alpinisti.
partea frumoasa e ca doamna, care coborase din autobuz cu un varf de pantof inaintea mea, m-a luat total spontan si hotarat de mana, facandu-si astfel curaj sa treaca musuroiul de zapada. pe mine m-a cuprins un ras sanatos si prietenos, iar dumneaei ajunsese deja de partea cealalta a malului si tot nu-mi dadea drumul. "acum haideti si dumneavoastra", mi-a zis si uite-asa m-am proptit intr-o necunoscuta si am trecut.
nu pretind ca e asa cum zic eu, poate am o reactie ciudata la apa contrafacuta pe care o cumpara adela, dar cred ca oamenii sunt din ce in ce mai surprinzatori si mai iubibili. cel putin cei cu care ma intalnesc eu uneori.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
6 comments:
bai, tu ai sanse reale sa devii scriitorul meu preferat daca insisti putin :)
bai, you made my day!
hell, you made my week! :))
pe mine nu. mereu se inghesuie cineva in mine in 331 si ma uit urat :)
ah, tu esti domnul care se uita tot timpul urat la mine!
so we do know eachother :))
unii munti nu-i poti trece de unu' singur, fara calauza. :)
:))
eu am nevoie de om care sa ma treaca muntii, marea, strada ... ...
dap, sunt un om destul de neindemantic
Post a Comment