Wednesday, January 27, 2010

vremea rea ne face buni

tocmai stinsesem lumina, asta dupa indeplinirea tuturor obligatiilor casnice, romantice si de socializare. ma pregateam in sfarsit pentru un somn bun si standard, de 8 ore, cand mi-am adus aminte ceva atat de frumos incat nu m-a lasat inima sa aman pe maine.

o doamna cam in varsta, genul de pasagera pasagera, care nu arata nici prea-prea, nici foarte-foarte (cel putin din spate), dar care ar fi putut fi cu usurinta mary poppins judecand dupa palarie, a avut ceva probleme la coborarea din 331.
pana aici nimic spectaculos, fiindca zapezile s-au strans pe marginile trotuarelor ca varfurile alpilor in fata temerarilor alpinisti.

partea frumoasa e ca doamna, care coborase din autobuz cu un varf de pantof inaintea mea, m-a luat total spontan si hotarat de mana, facandu-si astfel curaj sa treaca musuroiul de zapada. pe mine m-a cuprins un ras sanatos si prietenos, iar dumneaei ajunsese deja de partea cealalta a malului si tot nu-mi dadea drumul. "acum haideti si dumneavoastra", mi-a zis si uite-asa m-am proptit intr-o necunoscuta si am trecut.

nu pretind ca e asa cum zic eu, poate am o reactie ciudata la apa contrafacuta pe care o cumpara adela, dar cred ca oamenii sunt din ce in ce mai surprinzatori si mai iubibili. cel putin cei cu care ma intalnesc eu uneori.

6 comments:

Corin Chiriac said...

bai, tu ai sanse reale sa devii scriitorul meu preferat daca insisti putin :)

ruki popa said...

bai, you made my day!
hell, you made my week! :))

raulnecesar said...

pe mine nu. mereu se inghesuie cineva in mine in 331 si ma uit urat :)

ruki popa said...

ah, tu esti domnul care se uita tot timpul urat la mine!
so we do know eachother :))

cinemavictoria said...

unii munti nu-i poti trece de unu' singur, fara calauza. :)

ruki said...

:))
eu am nevoie de om care sa ma treaca muntii, marea, strada ... ...
dap, sunt un om destul de neindemantic

yop