as minti sa spun ca-mi amintesc ceva din marea foamete de dinainte. aveam 4 ani cand s-a dat drumul la consignatii, n-am apucat sa stau la cozi, nici sa port fustita plisata uber sexi. momentele cand n-aveam mancare in casa pe care mi le amintesc eu se petreceau in timp ca copiii de varsta mea descopereau piramida cu pai si suc oribil, ceea ce ar fi trebuit sa ma frustreze. pe vremea lui ceasca macar eram toti in aceeasi oala, ca sa ma exprim bucatareste pana la capat. nu-mi amintesc sa ma fi plans vreodata sau sa trag cu ochiul in ghiozdanelul colegului de banca, tunand si fulgerand cu gandul la destinul familiei popa. eu aveam intotdeauna ceea ce ei nici nu isi puteau imagina- menajeria mea de frati si alti adulti minunati, care faceau ciulamaua cu faina imprumutata cel putin suportabila.
tot ce-mi amintesc e ca la noi in casa se punea ceva pe masa de cum intra un musafir (si tot timpul intra un musafir), iar cele bune se imparteau fara suspine intre frati- chiar si din ciocolata cumparata la scoala se strecurau bucatele si in palmele celorlalti, intotdeauna. fratele meu e acum mare ziarist in urbea natala (ah, "sfantu' asteapta" o carte pe care va rog eu sa n-o ratati), insa a inceput vanzand ziare. era o meserie profitabila ( desi bietul de el se caina crezand ca mamei ii e rusine cu el - din cate mi-am dat eu seama, mamei nu i-a fost niciodata rusine cu noi), pe care eu o adoram pentru ca insemna o inimioara finetti (cioco alba si neagra, daca vreti sa stiti, plus o paletuta colorata frumos)in fiecare zi.
am fost un copil foarte norocos in multe privinte, pentru ca minusul trebuie ca e intotdeauna sufocat de o gasca de plusuri. mi-am dat seama din nou de asta cand am gasit intr-un almanah de prin 80 un bd desenat de un copil. se numea "tunelul care transforma orice" sau ceva de genul asta. desenele erau asa: un trenulet din cuburi care, de partea cealata a tunelului, se transforma in pui fript/ ciocolata/ fructe. micutul dizident, cum o fi trecut el de cenzura? in chapeau ni se spunea ca mini-desenator il prefera pe gopo lui walt. la cate halci de mistreti si bucatoaie de cascaval gasesti in desenele disney, nu stiu ce sa zic...
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
10 comments:
ce era ff fain in anii 80: nu foamea si circul ei si cel din jurul ei ci atmosfera in ro (doar toamna, iarna si putin primavara-vara era alta atmosfera)de super-gigantica instalatie surrealista a sordidului, aproape perfecta stilistic si la scara monumentala, gen christo sau un christo hiper ultra megaloman. atat de nasol, incat era absolut fain, kathartic.
si se potrivea cu atitudinea care s epurta in eitiz: suparare si si grandomanie cumva melancolica (tristete afisata, nesincera, deci de fapt veselie camuflata)
tu ai copilarit in anii 90, nu?
e foarte greu sa exprimi inefabilul unei atmosfere-pleonasmic zis. dar, de fapt, marcat fiind de chestie, o exprimi oricum, in orice subconstient.
ce vroiam sa te intreb, ca pe un om sensibil , tanar si cugetator in anii 2000: cum e spiritul anilor astia, raportat la ceva din afara, din miezul lor, trait?
eu sunt cam babeta, aveam varsta ta in anii 80...deci, in afara cu sensibilitatea care are impact imediat, etc. cum cade lumina, cum se simte timpul, cum sunt oamenii (iubitii si uratii)?
(angel heart e un film ff frumos, realizat insa banal, truist, vazut din 2000)
baba gina
dar asta am omis sa spun: tu reusesti sa evoci; sunt foarte faine relatarile si proustianismele-adorable!
gina, grea intrebare mi-ai pus.
cred ca the 2000s sunt total lipsiti de vlaga. fiecare se incadreaza unde-l taie capul, nu am reusit sa identific un curent precis.
dar nu ma intreba pe mine, eu chiar nu-s infipta deloc in ei- ascult muzica folk langa indie, asortez cizme de cauciuc urbano-bizare rochiilor cu volanase si levantica, citesc voiculescu, dar si mark leyner. cel mai important, nu am reusit sa ma integrez niciodata intr-un grup cu media de varsta apropiata de a mea, fie el de baieti de la tara, sau uber-cool-i consumatori de de toate.
si eu ii privesc tot din afara si imi par un bazar pe alocuri inspirat, dar in principiu provocator de greata, care sta foarte prost la capitolul toleranta, lucru greu de inchipuit daca stai sa te gandesti cat de stridenta e marfa de pe propriile tarabe. dar destul am zis despre asta.
revenind la com 80s, si eu am aceeasi impresie despre ei, insa ma mustra constiinta instantaneu. pentru ca, vezi tu, fotografiile cu vanatorile raposatului si casa poporului sunt pentru mine marea arta, insa mama putea sa moara la fiecare avort. ma simt prost pana si pentru faptul ca ador hamsiile, parca imi vine sa ascund si pasiunea pentru ansoa. ma cam sperie lejeritatea cu care privesc spectacolul com (fiindca e intr-adevar un MARE spectacol).
ar fi totusi fain sa surprinzi muuulte , muulte pensee-uri despre cum asortezi si cum patchwork-ezi tablouri eclectice tres rococo, as spune :) de fapt, sgur, tu asta faci si cu mult farmec, dar we want more, ca tot omu` :)
(ce fel de cizme samblezi cu rochii cu volan? de firma? )
da, ai dreptate in ce priveste arta pentru arta si fara morala...eu am "legitimitatea" ca am trait pe pielea mea adolescentina(deci cu traiectoru independent, necontrolabil de ai mei) anii respectivi. dar de fapt ...impactul s-a produs cu cateva resorturi si mecanisme active atunci, mental eram iara in alt film, spatiu, timp. omu`se viseaza mereu si se proiecteaza pe alte ecrane... desi e "sub vremuri" si nu e stapan pe determinarile sistemelor si modelor, mentalitatilor. marcat total, dar neresimtindu-se ca atare. crezandu-se original si liber cugetator. deci nici eu nu prea am nici eu legitimitatea cu traitul riscului pe pielea mea. eram "la londra" in mine pe atunci, sau in timisoara tuturor anilor numai in anii adolescentei mele nu. eram oriunde, plecata cu pluta, numai "acasa" nu. acuma, da, trebuie sa ma intorc, sa vizionez totul cu ochii mintii. marcel proust-ing total.
ce se mai poarta la Bucuresti, tu? (intreba mereu bunica mea, cu un ton caragialesc...) dar chiar ? ce trenduri in toate subculturile??
Servus...
Chiar nu e de uitat... Imi amintesc perfect atmosfera si frinturi din scenele descrise de tine... Cum am putea uita?
Multumesc
cele bune
2 gastroamintiri optzeciste mi-a evocat postul tau - 1. o gastrosdorinta: pe cand aveam vreo cinci ani imi doream sa ma fac bucatar ca sa mananc cate pulpe de pui doresc si 2. o zi, una din cele mai fericite: dupa ce am stat vreo doua ore la coada si am prins pateu de ficat, am mancat cea mai buna *paine cu pateu* ever
sunt roz cu buline si-atat. iti vine sa crezi ca tirania blugilor cu talie foarte inalta si neaparat de firma e valabila si-acum? de-aia zic,mai bine in fundul gol si desculta decat sa aduc acasa un petec de la famous brands. habar n-am ce se mai poarta, eu traiesc sub bucuresti.
flavius, eu iti multumesc pentru ca ti-ai amintit.
sa inteleg ca revolutia ne-a privat de un jamie oliver autohton? nu stiu cat de multumit esti cu realizarile tale, dar gandeste-te ca pana si chisu are succes la femei. :)
spune drept,cat de des iti cumperi pate ieftin si mananci pe furis? eu recunosc, ma pitesc si infulec pufarine mii si mii.
de pate nu prea pot sa ma ating, pt ca timp de vreun an - student time - a fost mic dejun si cina.
ref la cariera - nu e prea tarziu, poate cand o sa ma fac mai matur si mai disperat o sa ies din clandestinitate si o sa gatesc si pt mase, imbracat doar in sort si papion (sunt sigur ca asta e visul secret al lui chisu, dar tine prea mult la blazonul de literat ca sa se expuna asa cum i-ar placea)
sa inteleg ca mai am de asteptat? te rog, fii rezonabil! nu amana pana cand faci burtica si sani mai mari ca ai mei. :)
pateul e premium. intr-o sesiune recenta de vaicareli post-caministe, m-a redus la tacere o colega: "dar paine inmuiata in zat ai mancat?". respect.
:) adorabil.
Post a Comment