bucata de cadou

uite o bucatica din cadoul meu pentru anca. am ales-o pe cea mai mai parfumata si mai gustoasa.

Cine o mai stie pe tanti Gigela? Biata de ea, se lupta cu dormezele butucanoase ale satului si cu coca unor cozonaci minunati. De-acolo a facut rost de reteta Ancuta, mijlocia.

In anul acela ramasesera numai ele doua, ursoaica mare era deja la casa ei. Fetele au pus mana pe lighenoiul proaspat cumparat, albastru pare-mi-se, si s-au apucat de framantat. A mica tinea incordata de vas, in timp ce vanjoasa cealalta se batea cu rotocoalele de faina si ou. Impartitul de pumni in stanga si dreapta aluatului, pe un zaduf din cele mai mari, lucru stiut ca la caldura se umfla coca-n piept, a determinat-o pe super-eroina noastra sa se cam lepede de haine. La inceput vesta, apoi puloverul, pana a ramas in sutien. Uite-asa se facea treaba la Bascov pe timpuri si ajungeau fetele sa se marite bine-mersi.

Cat isi trageau cozonacistele sufletul, impletiturile cresteau pana peste dulap, iar cu o pana muiata in galbenus de ou, se spoiau cele trebaluite si apoi se aplica, eventual, un motiv sarbatoresc, direct cu degetul aratator.

Ce vremuri!

declicul sau cum am devenit brusc un om frumos

"declic"e un cuvant care suna tare stupid. poate ca asta e motivul pentru care orice declic e stupid. nu-mi pot explica de ce ma indarjesc sa fac lucrurile sa mearga, chiar daca in urma mea alearga o fanfara de turci mustaciosi care urla si trompetesc: "uraaat! uraaat! foarte urat! fa ceva, ruu-ki, fa ceva!", insa un gest marunt, o vorba spusa pe masa nepusa umple paharul.

baiatul prostut, dar frumusel si inimos din liceu, caruia nu stiam cum sa-i spun ca ma plictiseste INGROZITOR, a rezistat eroic doua luni. doua luni de feerie pentru el, de casacat contrinuu si fixat muste pe pereti pentru mine. momentul in care m-am hotarat ca asa nu mai merge a fost dimineata sfatului valentin, cand dumnealui m-a cadorisit cu un bibelou roz, cu amorasi sclipiciosi.

altadata s-a lasat tacerea peste o prietenie frumoasa, cand colega mea de banca a refuzat politicos sa ma duca acasa cu un taxi, dupa ce lesinasem la ora de chimie. nu s-a intamplat in timpul incaierarilor prietenilor ei (unul din ei a facut puscarie in cele din urma, :) ), nici la vreun chef de manelari pe unde mi-a fost dat sa ajung, descumpanita si incruntata.

a mai fost o domnisoara care s-a razgandit in ultimul moment si m-a lasat sa plec singura la bucuresti sa-mi dau examenul de admitere, dupa ce cu o luna inainte trebuise s-o usuiesc pe mama, insotitoare mai mult decat voluntara, pentru ca nu se suportau. nu faptul ca spunea lucruri ingrozitoare despre mama m-a facut sa o evit, vedeti, totul a avut o pricina mult mai mica.

nu faptul ca se uita la mine ca la un mic extraterestru, si nici cearta ingrozitare din nopatea de inviere nu m-au pus pe fuga -am plans ca o vaca si am asteptat sa se intoarca- ci faptul ca, de ziua mea, intr-o duminica, a stat la serviciu pana tarziu si apoi s-a dus acasa sa se culce.

si, cel mai curios, n-au fost certurile de fiecare data, iubitele trase la xerox, acuzele, subreta, a fost un zmeu pe care nu l-a inaltat cu mine cand trebuia.

vedeti cat de mic poate fi un declic?

are dreptate

"Mai ai pisica? Sa nu o dai inapoi, mai. Da-i lui Copacel ala alt pisoi."

ce mai stiu de mine

pai am auzit ca sunt bine, tolanita in pat, cu o carte minunata pe care mi-am promis-o de multa vreme.

am langa mine o pisica in calduri, in timp ce citesc despre un stapan care cara peste tot un cosulet impletit cu un motan in dansul. mi-ar placea mult sa-i pot povesti mucai despre el, sa-i mai potolesc parjolul hormonal.

cineva aproape ca mi-a stricat craciunul. cu ocazia asta am invatat sa ma stapanesc si sa-mi vad de ale mele, rece, rece. mi-am infipt cu buna stiinta o bucatica de oglinda si de-acum pe unde trec eu, trece si viscolul alburind.

am ajuns acasa si i-am vazut pe toti. am stat la masa si in tihna, am vazut-o pe mama fericita si am dormit iar patru in patul cel mare. am cumparat cadouri porivite tuturor (de-abia astept sa se plictiseasca de ele si sa ma bucur si eu de enciclopedia loazelor, sa pictez peretii cu model si sa fac teatru de papusi cu scufita rosie, bunica, lupul si padurarul).

bucuria cea mai mare a fost insa insailarea cadoului pentru ana maria wetzl. ea a primit o scurta istorie a craciunului la bascov, cu tot cu ilustratii nepricepute. ma pregateam de ceva vreme sa scriu despre anii aceia, insa tot timpul mi se pare ca am uitat atat de multe, mai ales lucrurile cele mai importante. o sa apelez la martori creditabili si tot o sa astern cate ceva din saga familiei popa.

m-am gandit mult la oamenii de peste an, la cum m-am purtat cu ei si de ce. imi pare rau pentru vorbele prea aspre, dar si pentru cele prea dulci. o sa incerc sa fiu mai dreapta cu ceilalti si mai ales cu mine.

cititorii intreaba, recomandeorii raspund

uite cum facem:
maine-poimaine imi incepe concediul si nu stiu ce sa citesc. tocmai am gatat niste prostioare, ca deh, sunt excentrica, si vreau si eu o carte luxurianta. oare ce merge dupa una cu irlanda de la 1800 si alta cu pionieri?
pana acum am pe lista ultimele filip florian si gombrowicz, pe care le-am pus la pastrare drept muraturi, pentru traditionala salata boeuf.
de cand nu mai sunt librareasa, nu prea ma mai pricep sa-mi fac recomandari.
acum e sansa voastra sa contribuiti la culturalizarea unei domnisoare in crestere. aud?


editare tarzie: vacanta e de doar doua saptamani; de la comentariul 15 incolo incep sa-mi rod unghiile, asa ca incetati! pe de alta parte, titlul postului e pe bune: raspundeti pentru recomandarile voastre. unde va sta capul, va vor sta si picioarele! :))
ta-ia-ti-i ca-pul! ta-ia-ti-i ca-pul!

hai sictir, doar nu vrei sa muncim?

ca s-o dam in termenii corporatisti pe care-i folosesc mos craciun si prietenii sai, un proiect ni s-a cancelat saptamana trecuta si altul sta agatat de-un fir de par. reactiile colegilor? "mai bine ca nu facem!"

stati asa sa ne intelegem, nu-i pune nimeni la munca pe ei. sunt proiecte de PR. numai ca deh, mai trmiti un mail la client, te mai vezi cu el pentru ca sa dumiresti o cestiune, nu se face! mai ales in perioada asta in care, nu-i asa, fiecare cu sarmaua si cozonacul ma-sii.

astazi am avut parte de o noua experienta de viata. clientul zice: "noua ne plac mult de tot ideile, ne-au cucerit. acum trebuie sa facem niste calcule si sa vedem daca ne incadram in buget". momentul cel mai potrivit pentru ca al meu etern coleg binevoitor sa observe ca acoperirea media e de cacat si n-ar incanta decat un PR-ist, plus ca e o "struto-camila" de teasing. pentru a nu-stiu-cata-oara, autogol in poarta bietei agentii. si folosirea termenului "struto-camola" fara nicio legatura cu dimitrie cantemir. recunosc, parte din vina e a portarului. si de asta data, fata cu atata rautate si prostie, a inghetat.

la vreo jumatate de ora, si-a cerut galant scuze pentru faptul ca a vorbit in locul meu, iar eu n-am apucat sa spun mai nimic, drept urmare am fost plimbata pana la capatul bucurestilor de pomana. am incercat sa fiu ironica: "nu-i nimic, orice as fi spus eu nu putea fi mai convingator decat expunerea ta!". trist e ca a luat-o de buna. mintea lui chiar a clipocit a compliment, ceea ce-mi da crampe grave si-acum, la cateva ore dupa consumarea fazei pe poarta. in unspele meu sunt oameni care ma faulteaza, dau autogol si pe care nici macar nu-i pot intepa fin, ca o fac degeaba. se impune deci o reactie de sef de galerie. la anul o sa injur birjareste si cumpar si seminte .

fabrica de pufuleti, peron pe partea stanga

astazi de dimineata, la victoriei, un angajat metrorex cu plete si atitudinea potrivita sta cocotat pe o scara, proptita bine de o colega de serviciu bavareza.

in maini tinea un dispozitiv ultra-tech pentru curatarea obiectelor sensibile, model carpa jegoasa . cu un capat al carpei intr-o mana si celalalt capat, evident, in cealalta mana, dumnealui, roackerul de la metrorex, elibera camera de supraveghere de un strat vartos de praf. in timp ce facea toate acestea, ii spunea colegei: "ia uite, ce miroase a pufuleti! numai si numai a pufuleti miroase camera asta! tone de pufuleti!"

am tras adanc aer in piept si, cumva, ziua mea a fost mai buna.