casa de psihopati

cand faci naravasa stanga-mprejur si dai piept cu viata de camin (desi tu n-ai piept si in camin sunt mai multi gandaci decat in orice loc din lumea asa, da iren, inclusiv canalul tau), e clar ca vrei sa scapi de o familie de psihopati, sa pui cat mai multe sute de km intre tine si ei, sa te scuturi de obsesiile tale cum ca te transformi incet dar sigur in maica-ta.

dar cu ce te-alegi de fapt? cu niste oameni dub-dub-dub-iosi care-ti spun la 10 dimineata ca nu o pot supraveghea pe iren bolnava fiindca se uita la filme porno cu shemale.

asa realizezi ca n-ai facut decat sa schimbi o familie de psihopati pe o conjuratie si mai si!

later edit: acum imi dau seama de ambiguitatea acelei fraze. nu iren se uita la shemale shit, slava domnului!

varata pana'n gat, in toate sensurile posibile

sunt atat de tristaincat un munte de inghetata cu fructe de padure si fructe de orice fel nu mi-ar schimba pozitia colturilor gurii.
sunt atat de furioasa incat, daca as incerca sa dreg starea de spirit cu o bere, as fi prea tenata sa intorc sticla si s-o folosesc drept unealta a dreptatii.
sunt atat de frustrata incat am inventat un nou standard finaciar; ii urasc burghejii care isi permit sa-si dea demisia uite-asa, cu o pocnitura din degete.

motive de bucurie, motive de ingrijorare

citind ziarul ring in drum spre agentie ai revelatii peste revelatii. iti dai seama cat de norocos esti in buricul tau, dar si cat de fara rost iti e existenta.
de exemplu, nu poti decat sa multumesti celui-de-sus ca iti plac barbatii. asa cum se nimeresc ei a fi, exemplare mai mult sau mai putin reusite. ii vine sa-i pupi pe toti si sa-i mai iubesti o tura cand afli din ultima pagina a numitului ziar ca exista oameni care se indragostesc de obiecte si, asta nu-i tot, mai si transpun arhicunoscuta obsesie pentru celebrtiati in iubirea lor(a se vedea cazul domnisoarei care vrea sa se casatoreasca cu acte in regula cu zidul berlinului, gandindu-se probabil ca oficializarea legaturii va salva onoarea unui eventual zid din flori). poi daca m-as indragosti de un neinsufletit, sigur ar fi vorba de un balansoar. cu un balansoar poti avea o casnicie perfecta, bazata pe respect reciproc. exact ca-n viata, dupa un timp ti-ar cam amorti fundul de atata lipsa de activitate, iar miscarea inainte-inapoi ti-ar provoca greata.

pe de alta parte, stirea ca un adolescent este atat de pasionat de ceva si stie de la o varsta foarte frageda exact ce vrea sa faca atunci cand va fi mare m-a lovit in moalele capului. un om ca mine, fara nici un fel de plan, un drifter afurisit care in 23 de ani s-a prins doar ca e fericit cand iubeste si e liber sa aiureze, sigur ca se simte prost atunci citeste despre un zombi-wannabe care a reusit deja sa-si tatueze partea de sus a corpului cu organe in descompunere. adica pustanul ala mai are doar de tatuat doua picioare, de innegrit doi ochi, de sfartecat un nas si o ureche si-si indeplineste visul din copilarie. tu, ruchi, ce-ai de gand sa faci cu viata ta?

ceva mai tarziu, spre orele pranzului, ajunge la mine un filmulet cu concursul americanilor cu puta cea mai mica. una calda, un rece, zic! deci e bine ca nu sufar de boala-indragostelii-de obiecte, e rau ca n-am nici un scop in viata si iar e bine ca n-am cea mai puta mica din univers. 2 la 1, asa ca merry little mean pig again!

rupem barak

dupa o perioada interminabila de babaleala, in care am uitat pana si ce pereche de pantofi se preteaza la dansuri desantate pana la 5 dimineata, realizez ca-s tanara si libera de contract, ca m-asteapta lume buna pe lipscani, printre stradute.

ehe, daca-mi luam si buletinul la mine, tot era o treaba! neglijenta cum sunt, m-am trezit convigand un badigau proactiv ca am 23 de ani. moment in care mi-am bagat picioarele: arat a 14 ani, merit sa ma distrez cu adolescentii! deci fuguta in suburbia.

jur ca nu mi-a parut rau! in primul rand, toti baieteii erau mai scunzi decat mine; unde mai pui ca petrecusera de cel putin 12 ori mai mult timp in fata oglinzii? iar domnisoarele, domnisoarele posedau energia aia de manz pe care o suspectezi initial ca avand legatura cu ceva pastile. bratarile fosforescente si beatul tip "casa" mi-au amintit de sloganul meu de la sighisoara de-acum 2 ani: "discoooo tineretuluuuuuuuuui! manutele-n aeeeeeeer!".

muzica se compunea din: 15 minute rock de pe cand eram eu in clasa a 5-a; 2-3 ciozvarte ca pentru mine (gen royksopp), aruncate intr-o sila profunda, remixate porceste si amestecate cu laturi (gen kosheen), ceea ce m-a facut sa-i injur cu gura plina pe cei de la mtv mash; lovitura de gratie: un amestec de pseudoreggae cu reggaeeton sau cum dracu se numeste tampenia aia, mai mult in romana decat in alte limbi, pe ritmuri care faceau fundurile minorelor sa se masocheasca gratuit de peretii usor jegosi ai suburbiei. din punct de vedere muzical, s-a pomenit intens de ganja, dar intr-o maniera care mi-a adus aminte de celebrul duet ganja -marijuana de cand eram eu copila. frisca a fost insa piesa care are cinstea de a si boteza aceste cateva randuri amare, ma refer la inubliabila "rupem barak". daca e prima data cand auziti de baraci rupte, va indemn sa cautati pe net. material delicios.

ideea e ca m-am simtit batrana si acra la inceput, apoi mi-a trecut prin cap ca poate am o problema, la fel ca cei 5-6 adulti pierduti prin multime, care aveau un afisaj de perversi pofticiosi. in fine, dupa vreo ora am inceput sa gust experienta, am luat-o ca pe un experiment antroplogic pe cate vi-l recomand. din pacate, incarcatura emotionala a muzicii m-a doborat dupa cateva ore si am parasit suburbiile lipscaniene cu un ranjet satisfacut.
ce mi-a mai placut viata de noapte!

lactobarul lui ruki

nu stiu daca ati observat, dar am cel mai frumos blog din calea lactee!
multumiri domnilor corin si razvan, colegii mei de zahar-ars.
si complimente acasa!

oamenii si paduchii

cand eram mica aveam tot timpul paduchi. mi-au ramas cel putin 4 amintiri de lupte incrancenate cu aceste vietati netrebnice. mama era genul acela de profesoara care mangaia copiii pe cap. ghici ce? era rasplatita cu varf si-ndesat!
si-atunci urma o noapte in care cristina facea pe maimutica despaduchianta. eu adormeam pe genunchii ei pentru ca tare bine sa simti niste maini dragi plimbandu-se prin capul tau. pasul doi era cel mai scarbos si crud: un tratament scurt de gazare. tin minte ca dupa 10 minute incepea sa ma manance atat de tare pielea capului incat as fi preferat ca batalioane intregi de paduchi sa atace pe flancuri, iar cel mai napoleon dintre ei sa-i conduca in a37-a lupta cu scalpul meu. mai era si chestiunea etica: ma simteam ca un nazist imputit! ma mai inveseleam in schimb cand treceam prin fata oglinzii: aveam un baticut demodat pe cap, strans temeinic sub barbie si, cu fata mea chinuita, aratam ca o babuta in sambata mortilor.
la inceputul anului scolar, in clasele primare, exista un control de la sanepid. era cosmarul meu, brigada rusinii, antipaticii genetici, cum ar spune iren. s-a intamplat intr-un rand sa ma simt mai rau decat de obicei: ma stiam cu paduchele pe caciula. dar nu faptul ca mi-au gasit 1-2 indivizi rataciti prin ceafa m-a facut sa ma simt prost, ci vestea ca a mea colega de banca era plina. toata lumea a presupus ca am luat de la ea, insa eu stiam ca exista posibilitatea sa fie invers, numai ca eu am descoperit la timp inundatia de piciorute din capul meu.
acum, dupa vreo 15 ani de neinteractiune cu amicii mei infometati, episodul pare tare dragalas, insa simt cum un colt al mintii mele inca poarta teroarea tropaind. pe de alta parte, cred ca as innebuni de ras daca, intr-o zi cu soare, ar incepe sa ma manace capul si, in toata splendoarea mea de coconet minimalist, mi-as cauta disperata pieptan cu dintii desi.
later edit: aflu de la iren ca a patit-o recent o domnisoara si a scris despre asta pe blog. ce pot spune? new york, vant puternic- paduchele rezista!

i don't fuck with love

in jurul meu se intampla numai indragostiri dadaiste. adica un domn cinic da fal-fal din aripiare, isi zambeste in obrajorii bucalati si scoate din palarioare nume la intamplare. rezultatul? toata lumea sufera pe la colturi.
modelul de indragostire dadaista:
eu sunt indragostita de cineva. cineva n-are nici o treaba cu mine. altcineva suspina dupa mine. alt-altcineva suspina dupa el.
cam asta e modelul cu care ne distram zilele astea. si, pentru ti-e inca proaspata in minte amintirea zilelor in care te sufoca nodul din gat, nu te lasa inima sa fii miserupist. asa ca citesti declaratii de dragoste, zambesti politicos si stai la lungi sedinte de terapie telefonica. si-ti pare atat de rau ca nu auzi cuvintele astea frumoase din gura cui trebuie.
sa ardem palaria cu indragosteli dadaiste!