intre timp, fulgii mici-mici s-au facut mari-mari

melc melc codobelc

la inceput erai foarte atenta sa nu repeti greselile celorlalti, mostenirea minunata pe care-ai primit-o sub perna din prima zi. cand ai inceput sa faci greselile tale, unele cu totul noi, ele s-au adaugat listei.

te indepartezi de tot ce-ti face rau. intai familia. apoi orice barbat de care te-ai putea indragosti cu adevarat. urmeaza prieteniile, care habar n-ai avut cat de adanc taie.

lista e prea lunga. lista e atat de lunga, incat nu mai ramane nimic din ceea ce iubesti in afara ei. si stii foarte bine ca, luna viitoare, sau peste un an, sau peste trei zile, va trebui sa iesi din cochilie. ti-e bine aici, ai tapetat-o cu zambete, carti, poze, bucati de ciocolata si sosete colorate. singuratatea-i un lucru minunat si te pacaleste cu clopoteii perfecti ai unei plante carnivore.

curand o sa-ti cante cineva despre coarne bouresti, iar tu o sa-ti faci curaj, o sa-ti musti buza de jos pentru asta, si-o sa iesi. asa ca bucura-te de cochilie si pregateste-te de un nou val de intamplari ciudate si triste, care te vor frige pe locul abia vindecat.

cred ca atomul asta din care e facuta viata e tare amar si nu prea ai ce-i face.

pari sarmant

parisul e plin de bucati vechi de marmura, fier, aur, sticla si lemn, cu forme pe care le recunosti din carti si din filme si chiar din cantece (daca esti genul care-si imagineaza cum arata un cantec). de-asta n-ai nevoie de harta, oricum stii toate strazile. si oricum te pierzi, cu gura cascata.

am numarat mai multi iepuri decat pisici, dar presupun ca si iepurii-s buni la ceva. am stat pe drumul pescarilor, insa n-am intins navod, am fost super-cuminte.

exista un pod care, daca cerul e foarte intunecat, iar tu tare ingandurata, te face sa plangi. cerul pare atat de aproape de capul parizianului incat, daca nu era o usoara mocirla pe jos, m-as fi intins si m-as fi uitat drept in el.

cei mai frumosi barbati din lume te privesc prin vitrine si printre gene in paris. te corecteaza, isi impun accentul, desi ti-e clar ca au inteles din prima ce-ai vrut sa zici. tu le ierti aroganta, ca-s inalti, geometrici, senini, parfumati. si-ti zambesc, chiar daca trebuie sa se pitesca de capul iubitei ca sa o faca.

intr-o singura zi a fost ploaie, un soare teribil si-apoi ne-a si nins. de-asta mi s-a parut ca ziua a fost cumplit de lunga, cat patru anotimpuri.

paradisul unui gradinar-teoretician, libraria de sub jardin des tuileries, are greieri care taraie mecanic si miroase a levantica si bulgari de pamant.

voua, experimentatorilor, va recomand hotelul cecil. cearceafuri sub care iti vine sa-l cauti pe bukowski si cel mai bizar concierge. si-a exprimat afectiunea fata de mine si fesul meu smecher intr-un fel care m-a facut sa cred ca am din nou 6 ani. mi-a placut!

vreau si eu ucp-ul meu

pe drumul spre casa,azi, pe ceata si ger si impiedicandu-ma vizual de cea mai urata aglomerare de chioscuri sinistre, unde se vor vinde in curand bibelouri de sezon, dar si fulare roz-fosforescent, m-am gandit.

am inteles exact ce ma poate face fericita intr-o clipita. un urias cel prietenos, dintr-acela care te cara in spinare pana acasa, cu spate cald, primitor si usor incovrigat, cat sa ma pot culcusi eu mai bine. sa fie putin mai scund, dar si mai prietenos decat ucp din cartea aia frumoasa; sa vorbeasca aproape corect, dar sa ne intelegem perfect. eu sa ma sprijin in barba pe umarul uriesesc si sa pun intrebari stupide urmate de de ce?-uri tot drumul spre casa. el sa raspunda anapoda, total pe sarite, s-apoi sa-mi promita ca-mi face clatite.

s-ajungem acasa, sa nu incapa pe usa, sa-ndese o mana pe fereasta de la bucatarie, sa faca clatite de-acolo: eu torn aluatul, el tine tigaia prin geam, o-nvarte, suceste si gata clatita. o ung cu dulceata de mere ciudate, impaturesc,o impart, arunc spre fereastra. el multumeste si stim ca nu-i ajunge nici pe-o masea, asa ca ne punem pe treaba.

doare, deci inca o mai am

actiunile mele sentimentale haotice, toata sarada asta cu scorpia de neimblanzit, faptul ca sunt mereu cel mai barbat din incapere, au un scop precis. nu mai vreau sa trec prin trilioane de cioburi, nu mai vreau sa simt durerea aia acuta in stomac(am observat ca durerile de gastrita si cele de corason sunt localizate in aceeasi zona. wtf?).deci decat sa planga mama, mai bine sa planga ma-sa.

un plan frumos, o initiativa laudabila, o punere in scena convingatoare. atunci de ce tocmai m-a luat durerea care nu e de la gastrita? am facut totul conform schemei, ba chiar am exagerat usor la partea cu scorpia. asa ca nu merit asta si zau daca mai inteleg ceva.

am stat cca 5 minute sa-mi ascult inima care batea dubios, sa acomodez durerea erotica de stomac cu febra din dotare, sa-mi plang de mila, toate in acelasi timp. apoi mi-am dat seama ca e miunat ce mi se intampla. sufar, deci exist! tratamentul inuman la care mi-am supus inima vreun an si jumatate n-are aboslut niciun efect.

asa ca imi dau voie sa fiu deprimata in noaptea asta pentru ca oameni cu acelasi nume de familie incep sa moara in jur, pentru ca febra si tusea sperie si cea mai nobila si curajoasa pisica, pentru ca sunt cercetata de o comisie disciplinara (nu, nu lucrez la 2 si un sfert, doar la un ong care valoreaza fix atat), pentru ca e posibil sa ma fi indragostit aiurea-n tramvai.

de maine dimineata insa, pocker face.

pisoi infrigurat, caut stapan

l-am gasit duminica sub o masina, langa un parc. era mare ger afara, iar dumnealui, unsuros si tremurand, miorlaia din strafundul instinctului de supravietuire.

mi-a tremurat tot drumul spre casa, in timp ce torcea cat 10 motani categoria-grea, insirati pe o soba.

l-am spalat si am comis un genocid asupra puricilor; mirosea a gaina pusa in apa fiarta, la jumulit; ii e groaza de apa, totusi nu s-a oprit din tors.

as fi o mama-pisica exceptionala: din prima seara l-am invatat sa limpaie laptic si la ce-i bun nisipul; am racait impreuna, ne-am jucat cu bulgarii si am stranutat de la levantica.

bea laptic dintr-un capac de borcan si ocupa 1/5 dintr-o cutie de pantofi, cand sta intins.

ma stie. ma escaladeaza in 2.5 secunde, campeaza pe unul dintre umeri, se incurca in par si toarce din toate puterile.

aseara i l-am prezentat lui c. mare iubitor de pisici, murea de dragul lui (si de foame, evident), insa n-a fost chip sa ii distraga atentia de la mama-nepisica, asa ca din cand in cand ma trezeam cu dumnealui torcand pe sub sort.

asteapta pe cineva care sa-i dea un nume, sa-i umple periodic capacelul cu laptic, sa-i ofere un umar de tors, sa isi puna la bataie sireturile si uneori aratatorul.

love is such a good sport, and you're not! :)