nici anddressa nu mai e deplasata zilele astea

a inceput martisoriada, dovada ca sloganul "cumpara-mi un martisor" nu piere niciodata.
eu astept ghiocei, ca branduse mi-am luat singura, mersi frumos!
ah, vreau si ingerasul brun de aici, sa moara eminescu de ciuda! pe fetele care mesteresc minunile astea le gasiti la expozitia de la MTR, asa sa ne ajute Dumnezeu.

haide-haide, fiti domni si fortati-ne sa fim doamne in schimb!

cateva cuvinte de ocara despre pilaf

orice gospodina care se repsecta in stil commi, neaparat pune pe masa familiei un pilaf terciuit in fiecare luna. avem deci o aproape pasta ultra fada, peste care sunt trantite in mare scarba niste copanoaie. bucataresele rasate pun si patrunjel, dar minunea asta se intampla rar. daca le-ai arata un pliculet de oregano, si-ar scuipa in san: "ptiu-ptiu, drace, noi nu ne vindem bucataria!". ati observat cum pana si sarmalele au cu totul si cu totul alt gust in alta casa? pliaful nu, aceeasi poveste plictisitoare in toate farfuriile din lume.

cand am mancat pentru prima oara orez bob cu bob, crocant si efervescent, cu un sos potrivit, mi-am dat seama cum sta treaba. adica in timp ce mama gateste pilaf, in celalalt capat al lumii, o chinezoaica mica mesterese la o mamaliga odioasa.

ruki a importat know-how-ul si gateste orez ca un chinez, ca un arab, cateodata ca un maestru clatitar(cu bucatele de carne si bambus flambate). pentru ca unele lucruri chiar merita sa nu fie fierte pana la capat, intelegeti?

uite cum citesc eu

spectaculoasa mea viitoare cariera ma tine destul de departe de mine, asa ca citesc partout, in metrou, in maxi-taxi pana cand se inchide beculetul, in timp ce bat albusurile spuma, pe furis in fostul birou al lui bradut, in timp ce, intre timp.
cateodata, rar ce-i drept, nu sunt nici la birou, nu incerc nici sa sa-i imbunez pe neglijatii din viata mea.

atunci se umple cada usurel cu apa fierbinte, se pune un prosop in scobitura in care urmeaza sa-mi odihnesc capul, se presara farame de menta, ori se picura picaturi de lavanda sau mar (pentru cei carora nu le e teama de o balaceala porceasca, recomand praful de scortisoara; mangaie pielea intr-un mod incredibil si o umple de cararui- cred ca o sa cer candva sa mi se ghiceasca in urme de scortisoara).
poate ca se potriveste si-o muzica, sigur se anina un pahar cu vin si se ia CARTEA.
o ora de citit sub apa fierbinte si parfumata. cand si cand se scoate cate un genunchi din apa, asa, de dragul diversitatii.

mia stie ea ce stie

La fereastra unde doarme o pisica

E-o placere doua fete sa privesti

Caci fetitele sunt nostime de pica

Si e greu sa stii pe care s-o iubesti

Amandoua si cea mare si cea mica

Sunt cele mai dulci papusi din Bucuresti

La fereastra unde doarme o pisica

E-o placere doua fete sa privesti



Eu ca sa traiesc trebui sa iubesc

Si sa sufar pentru fete

Toate-mi sunt pe plac si n-am ce sa fac

Fie blonde sau brunete

Dar acuma e ceva ingriozitor

Doua fete eu iubesc cu-acelasi dor


Refren...

La fereastra unde doarme o pisica

E-o placere doua fete sa privesti...

promiteti ca n-o sa uitam niciodata?

as minti sa spun ca-mi amintesc ceva din marea foamete de dinainte. aveam 4 ani cand s-a dat drumul la consignatii, n-am apucat sa stau la cozi, nici sa port fustita plisata uber sexi. momentele cand n-aveam mancare in casa pe care mi le amintesc eu se petreceau in timp ca copiii de varsta mea descopereau piramida cu pai si suc oribil, ceea ce ar fi trebuit sa ma frustreze. pe vremea lui ceasca macar eram toti in aceeasi oala, ca sa ma exprim bucatareste pana la capat. nu-mi amintesc sa ma fi plans vreodata sau sa trag cu ochiul in ghiozdanelul colegului de banca, tunand si fulgerand cu gandul la destinul familiei popa. eu aveam intotdeauna ceea ce ei nici nu isi puteau imagina- menajeria mea de frati si alti adulti minunati, care faceau ciulamaua cu faina imprumutata cel putin suportabila.

tot ce-mi amintesc e ca la noi in casa se punea ceva pe masa de cum intra un musafir (si tot timpul intra un musafir), iar cele bune se imparteau fara suspine intre frati- chiar si din ciocolata cumparata la scoala se strecurau bucatele si in palmele celorlalti, intotdeauna. fratele meu e acum mare ziarist in urbea natala (ah, "sfantu' asteapta" o carte pe care va rog eu sa n-o ratati), insa a inceput vanzand ziare. era o meserie profitabila ( desi bietul de el se caina crezand ca mamei ii e rusine cu el - din cate mi-am dat eu seama, mamei nu i-a fost niciodata rusine cu noi), pe care eu o adoram pentru ca insemna o inimioara finetti (cioco alba si neagra, daca vreti sa stiti, plus o paletuta colorata frumos)in fiecare zi.

am fost un copil foarte norocos in multe privinte, pentru ca minusul trebuie ca e intotdeauna sufocat de o gasca de plusuri. mi-am dat seama din nou de asta cand am gasit intr-un almanah de prin 80 un bd desenat de un copil. se numea "tunelul care transforma orice" sau ceva de genul asta. desenele erau asa: un trenulet din cuburi care, de partea cealata a tunelului, se transforma in pui fript/ ciocolata/ fructe. micutul dizident, cum o fi trecut el de cenzura? in chapeau ni se spunea ca mini-desenator il prefera pe gopo lui walt. la cate halci de mistreti si bucatoaie de cascaval gasesti in desenele disney, nu stiu ce sa zic...

cum plange un copil

azinoapte am pierdut-o pe mucca.
noul muncitor care repara peretii nu e nici legionar, nici hormonal, ci pur si simplu dobitoc. m-a rugat sa nu inchid pisica in dormitor, ca va avea grija de ea. evident, cretinul a iesit cu pisica printre picioare. n-a lasat nici macar un bilet: "mai fata, tocmai ti-am pierdut pisica prin cartier, n-o mai cauta in casa." a plecat.

mi-am dat seama in 30 de secunde ca ceva nu-i in regula- mucca venea intotdeauna sa se lipesca de picioarele mele, sarea pe scari pana sus de cum auzea cheia in usa.

a urmat o ora de bazait, informat co-stapan c-am pierdut pisica, sunat prieteni care sa ma ajute s-o gasesc, injurat muncitor nenorocit, ii iau gatul, ii sparg capul.

10 noaptea, ruchi plangand cu sughituri, in timp ce de partea cealalta a telefonului, voci din ce in ce mai calde si resemnate incercau s-o linisteasca. verificat pe sub masini, strigat toate cele 5-6 prenume pisicesti, inchis telefonul. paznicul restaurantului vecin intreaba:
"ce-ati pierdut, domnisoara?"
"o pisica mare si neagra."
"pai si de ce plangeti asa?"
"pentru ca o iubeeeeeeeesc" + hohot de plans
"uitati o pisica neagra acolo, pe gard!"
"aveti dreptate!"

mucca mea statea cocotata ca o pupaza pe gardul vecinilor. o durea sub coada de stapana-sa care se dadea de ceasul mortii, noaptea la 10, pe o strada respectabila din bucuresti. am momit-o cu un pachetel de mancare (mersi brad pentru idee). a trebuit s-o caut la colti(are unul putin ciobit) pentru ca, desi dupa greutate parea sa fie a mea, cele cateva ore petrecute "in salbaticie" o facusera de nerecunoscut.

dupa ce-am pupat-o ca pe moastele sfinte, au inceput reprosurile: "nerecunoscatoareo, te-am suportat in calduri, te-am rasfatat, iar tu o stergi dupa motani?". adevarul e ca n-am mai fost de foarte multa vreme atat de fericita. si mi-am adus aminte cum e sa plangi ca un copil. e o diferenta mare de tot, plansul de nervi e unul plin de tensiune si de fapt neimportant. insa deznadejdea pe care o simti atunci cand iti dai seama ca ai pierdut o pisica pe care o iubesti te trimite pe plaja de la mamaia, cand aveai 5 ani si fratii tai dementi s-au pitit de tine, sa vada cum reactionezi. tu, cu ochi din ca in ce mai mari, cercetezi patura cu patura, crezi ca esti tu nebuna si aeriana, pana la urma renunti si-ti trantesti fundul pe nisip, dand drumul unui hohot induiosator. astia ies din ascunzatoare razand ca dobitocii, tu le faci morala- ca orice copil de 5 ani nesuferit de matur- stergi lacrimile, esti cea mai fericita copila de pe plaja si primesti cantitati uriase de piersici ca sa-i ierti.

azinoapte i-am intors spatele muccai si a dormit in scobitura din spatele genunchilor mei. sa se-nvete minte!

hell, yes !