Showing posts with label mariile mele. Show all posts
Showing posts with label mariile mele. Show all posts

Tuesday, September 8, 2009

Sunday, November 2, 2008

marge simpson si prietenii ei

dovada totala ca e ceva extrem de ciudat in codul genetic al familiei popa este visul sora-mii din ajun de ziua ei.
retineti, e vorba de o femeie respectabila, intelectuala care baga-n sperieti cel putin 10 cururi de americani pe zi cu intelegerea far' de sfarsit a limbii engleze, care i-a adus si un post frumusel de cadru didactic in N tarii noi.
e o tipa care-i ofera sotului o viata cum ne-am dori cu totii: "tu stai ba si citeste acolo, fa zdrang-zdrang la chitara, mai fumeaza un doamne-fereste, joaca-te umpic, ca ma ocup eu de gospodarie. facem cum spui tu, iubitule! da, sigur, mai luam un pisoi in loc sa facem noi unul".
aceasta doamna a visat incredibil de misto. se facea ca marge simpson in persoana ii strecura cateva vorbe, chiar in momentul inevitabilelor rezolutii de varsta proaspat inaintata. acest simbol al vietii de familie cu bune si cu rele, sot-copil si copii-copii, o sfatuia pe anca sa nu cumva sa asculte ce-i spune chris, sa faca ce crede ea ca e mai bine, ca asta habar n-are.
trag nadejde ca VISUL va schimba raportul de forte din cadrul familie wetzl. sor'mea nu e normala, e clar de ce-o iubesc asa mult. mi-e putin ciuda ca nu s-a prins nimic din tot ce zic eu de cativa ani, in schimb, cum apare un personaj de desene animate cu voce autoritara, pac! ascultam...ascultam..

Friday, August 15, 2008

sfanta marie, ora americii

a doua marie, zisa si ana, e tare departe. de cate ori e ziua ei ma intristez si ma gandeam la cum eram noi doua. in general, faceam jumi-juma un pat mare si toate bunatatile de peste zi. tare ne mai placea sa rontaim impreuna si sa sporovaim, sa framantam cozonaci si sa lesinam de oboseala dupa fiecare maraton de curatenie sarbatoreasca.

nu stiu daca e bine c-am impartit primii 17 ani si nu urmatorii 17. am senzatia ca pierd o marie minunata, studioasa si vesela si turbat indragostita de sot. ea pierde o ruxandra mai linistita, mai putin galagioasa si rasfatata.

cineva descarcase zilele trecute pe blog barenaked ladies. mi-am adus aminte de maria mea. cand era indragostita de americanul ei si asta daduse bir cu fugitii, la noi in camera se dormea numai pe mix-tape-urile cu label-ul " anca,anca, mica tiganca". mica tiganca(maria in postul de azi) plangea ca o ulcica sparta de necaz, iar eu o tineam cat puteam de strans in brate si asteptam sa adoarma ca sa inchid odata casetofonul! acum eu sunt cea care plange cand asculta dave matthew's band si barenaked ladies.

alteori ma gandesc la stilul ingrozitor in care o inghesuiam in margina patului, o sufocam in bratele mele, iar trei sfert' de pat ramanea gol. singura explicatie pe care o gasesc e ca nu ma obisnuisem cu faptul ca mama si cristina nu mai dormeau cu noi si le pastram locul lor in pat. inca mai fac asta si oricine are ghinionul sa imparta un pat cu mine poate sa jure dimineata ca a dormit cu patru insi, atat de inghesuit si pe marginea patului l-au prins zorile.

ne vedem o data la cativa ani. ne e tare greu sa ne spunem lucruri atunci si mult mai greu sa ne spunem lucruri intre timp. distanta si cuvintele scrise labarteaza gandurile si ne pacalesc.
cu toate astea, mi-e clar ca n-am iubit-o niciodata mai mult ca acum cand i-as face torturi si n-am cum. doar ca mi-e tare greu sa-i scriu asta, suna ingrozitor, melodramatic si sfasietor de bolovani. de spus la telefon, nici pomeneala! am senzatia acuta de andreea marin. asa ca pun aici, pe blog. la multi ani, marie, dupa fusul tau orar!

Thursday, August 14, 2008

tusti in patul ei!

in camera mea minimalista exista cel mai mare si mai rebegit sifonier din lume. nu pot scapa nicicum de el, domnul mone crede ca e un obiect de mobilierfolositor fiindca e incapator. atat de incapator e, ca jumatate din populatia chinei ar putea sarbatori lejer jocurile olimpice numai in compartimentul pentru sacouri.
in sfarsit, nu asta voiam sa va povestesc. noaptea asta visam nu stiu ce bazaconii. eram cu el si se misca podeaua sub noi, cautam un loc in care sa nu mai simtim ghemul ala de forfota. intr-un fel erupea parchetul si senzatia de ameteala si neputinta ne tintuia in mijlocul camerei. la un moment dat, aud un scartatit goosebumpic, ca de usa a unei cripte deranjate de temerari care si-o iau rau de tot de la jumatatea filmului incolo. dupa cateva fractiuni de secunda, ma trezesc in fund, cu un tipat scurt si ireal care m-a speriat si mai tare( nu stiam ca gatul meu poate scoate un asemenea sunet; cred ca toti am fost odata sirene si am lepadat din te miri ce motiv coada de peste si corzile vocale, insa n-am uitat de tot de ele). am vazut cu ochi mari, mari de tot cum se deschide usa dulapului si si deplaseaza cu o viteza mica, dar constanta, spre rafturile cu carti. scartaitul cumplit nu era din visul cu podele, poate visul cu podele era din scartait.
la 1:43, cu o perna in mana si cealata mana pe genele unui ochi, intram in camera mariei. ce-ai patit? mi s-a deschis dulapul in somn! vai, biata de tine! stai aici!

si am dormit ingrozitor amandoua, eu cu vis agitat, ea cu afurisenie de raceala in nas. dimineata ne-a trezit domnul mone- racorea curtea cu furtunul. nu va inchipuiti ce usurare pe mine ca il auzea si ea!

la multi ani, maria din camera cealalta!

yop