vreau sa fiu o fata pe nume demostene botez si concertul

astazi nu-mi place numele meu. e prea serios. si de ruki m-am saturat, e prea prietenos. astazi vreau sa ma strige lumea "demostene boteeez", fiindca imi place mult de tot numele asta si cred ca mi se potriveste.

am vazut le concert cu atatea peripetii incat mi-e clar ca o sa ramana acolo, in clasorul celor mai frumoase ore din viata mea.
ratasem odata filmul asta, am primit un telefon chiar cand eram in fata cinematografului si a trebuit sa ma desprind de afis si sa fug. m-am bucurat ca un copil cand am vazut ca e acum la mtr, adica la 2 pasi de casa.
doua fara un sfert m-a gasit demontand sifoniere cu domnul mone. urletul adelei" rukiiiiiiiii! filmul!" m-a trezit. l-am dat afara pe domnul mone in 2 minte- "lasati ca terminam noi, sunam niste oameni, caram noi, demontam noi, e ok" zdanc! usa.

m-am imbracat in 5 minute si am fugit. la 2 si 10 alergam pe scarile mtr-ului si, cu ultimele puteri, o intreb pe plasatoare daca se mai poate intra. "nu! avem o defectiune tehnica!". eu, cu un zambet de cheshire cat pe fata, ceilati cu o fata plouata cum nu se poate. apucasera sa ia 2 lingurite, dupa care s-a inchis borcanul cu dulceata, fix in minutul 5.
plasatoarea discuta la telefon cu baiatul de la tehnic. s-a rezolvat problema. numai ca tipului ii era lene s-o ia de la capat cu filmul, voia sa-l proiecteze de la minutul 5. eu faceam semene disperate plasatoarei, cam ca oamenii aia pe care ii lasa ozn-ul in urma, desi ei vor neaparat sa exploreze spatiul cosmic si sa se imprieteneasca cu verzisorii. doamna (pentru ca a fost o DOAMNA), receptiva la mainile mele care gesticulau larg: "asa e normal, sa o iei de la inceput. TOATA lumea vrea de la inceput."
god, it feels great to be "toata lumea".

acum despre le concert. cel mai bun film pe care l-am vazut de ani de zile. sent chills up and down my spine. si nu genul de fiori care tin 5 minute, ci din aia gigantici, care tin ore intregi. cam ca atunci cand am avut tabloul meu preferat la un metru jumatate distanta. si am ras, am ras atat de tare incat probabil am starnit o noua legenda urbana, despre fata aia mica-mica, dar care hohoteste ca un barbat de 200 de kile si asta 30 de minute in sir. atat de tare am ras, incat am dat un cap in randul de scaune din fata mea :).

trebuie sa vedeti filmul asta. atunci cand glumele despre biserica-sinagoga si rusi in general nu va vin de hac, o sa va umezeasca ochii tchaikovski.

e prima oara cand intalnesc un comunist simpatic in filmul unui roman. uau! o fi vreun semn de insanatosire? toata relatia asta dintre el si victime, super-explozia sotiei (cred ca toti ne dorim sa ne iubeasca intr-atat cineva; si sa aiba o atela pregatita pt visele noastre care schiopateaza), sunt exact ceea ce trebuie. asta le doresc tuturor vecinilor de bloc, colegilor de cancelarie, muncitorilor din fabrici si uzine, nemtilor super fucked-up. momentul in care il scuipi pe culprit si il ierti, fiindca esti om si la fel si el.

mi-a mai placut si cand a intrebat sotia: "cata lume o sa fie in sala?". pai ce altceva e relevant pentru un om care se ocupa cu adus de figuratie la evenimente ratate, deci gandeste in multimi? mi-au mai placut o multime de lucruri pe care trebuie sa le vedeti si voi neaparat; m-am speriat de mine pentru ca aleksei guskov mi se pare foarte, foarte atragator (am verificat cu alte femei, cica sunt total deplasata). am plecat din sala cu fluturi in stomac, un cucui in frunte si convingerea intarita ca anul asta tot ce-mi doresc se intampla, vai de oamenii din jurul meu care au alta agenda :).

update: se pare ca-s in total dezacord cu gorzo. yaaaaaaaaaay! :))

alte lucruri formidabile

astazi am pe mine o pereche de pantaloni iesita din comun. e foarte ciudata senzatia de lipsa de contact cu turul pantalonilor. i love the freedom of it!

sunt absolut indragostita de oamenii care iau doua expresii si le impletesc pana nu mai stiu de ele. o florareasa se vaita azi-noapte ca i-a "iesit iarna pe sub piele". ma intreb daca treaba asta e echivalenta cu "i-a intrat iarna pe sub nas". :)

i'm nothing like summer, thank you very much!

oriunde intorceam capul, dadeam de filmul asta.



asa ca l-am vazut.
mare, mare dezamagire. da, zoe e fantastica. tantavanul in schimb e sec, sec, sec. fortat, sec, neconvingator. mi-a stricat bucuria filmului. vedeti, eu sunt deja o cunoscatoare in ceea ce priveste tantavanii. imi plac de mor! asta e doar un tip obisnuit care se screme sa para geek. nu i-a iesit. money wasted on acting classes.

altfel, mi s-a spus ca-s exact ca summer. iata de ce zic nu, nu, nu:
1. ruki nu e un anotimp
2. i'm not a bitch (at least not all the time)
3. cand imi tai parul sufar sincer
4. nu am un semn din nastere in forma de inima, am o gropita artificiala in obrazul drept
5. sunt un dezastru la capitolul buna organizare, motiv pt care nu mi se spunea "anal girl" in liceu
6. desi nu cred in relatii si etichetarea chestiilor amoroase, sunt absolut convinsa ca o sa gasesc acel domn caruia sa-i fac 4 baieti si viata intr-un fel pe care nu si l-a inchipuit niciodata
7. probabil tot niciodata o sa-mi fie sot domnul de la punctul 6


daca e sa gasim un personaj cu care seman, ar fi...(nu tantavanul doamne-fereste!) sora mai mica. exact asa eram acum 15 ani. enervanta la culme, le stiam pe toate, dadeam sfaturi in dreapta si-n stanga, unor oameni care aveau de doua ori varsta mea. si uite ce-am ajuns. da, frati mai mari si prieteni ai fratilor mai mari, acum e momentul sa va razbunati. judecati-ma, dati-mi sfaturi, judecati-ma din nou.

vremea rea ne face buni

tocmai stinsesem lumina, asta dupa indeplinirea tuturor obligatiilor casnice, romantice si de socializare. ma pregateam in sfarsit pentru un somn bun si standard, de 8 ore, cand mi-am adus aminte ceva atat de frumos incat nu m-a lasat inima sa aman pe maine.

o doamna cam in varsta, genul de pasagera pasagera, care nu arata nici prea-prea, nici foarte-foarte (cel putin din spate), dar care ar fi putut fi cu usurinta mary poppins judecand dupa palarie, a avut ceva probleme la coborarea din 331.
pana aici nimic spectaculos, fiindca zapezile s-au strans pe marginile trotuarelor ca varfurile alpilor in fata temerarilor alpinisti.

partea frumoasa e ca doamna, care coborase din autobuz cu un varf de pantof inaintea mea, m-a luat total spontan si hotarat de mana, facandu-si astfel curaj sa treaca musuroiul de zapada. pe mine m-a cuprins un ras sanatos si prietenos, iar dumneaei ajunsese deja de partea cealalta a malului si tot nu-mi dadea drumul. "acum haideti si dumneavoastra", mi-a zis si uite-asa m-am proptit intr-o necunoscuta si am trecut.

nu pretind ca e asa cum zic eu, poate am o reactie ciudata la apa contrafacuta pe care o cumpara adela, dar cred ca oamenii sunt din ce in ce mai surprinzatori si mai iubibili. cel putin cei cu care ma intalnesc eu uneori.

prefer vinul dupa-amiaza, pe zapada

Franz Ferdinand - Wine In The Afternoon
Încărcat de MyTiny. - See the latest featured music videos.

fericirea e un viermisor inghetat, sau poate o ramura de cires multicolora

s-a demonstrat stiintific si practic(pe copacul din dreptul ferestrei mele) ca gerul gerurilor si zapada zapezilor nu impiedica o ciocanitoare sa caute demancare, mai ales cand in meniu tocmai s-a reinsinuat inghetata.

asta mi-aminteste ca acum cateva zile am avut un vis incredibil de frumos. eram in rusia, insotita de prieteni buni care habar n-am cine sunt. aveam multe fuste pe mine, plisate sau nu, vaporoase si alunecoase si comentam despre sistemul rusesc foarte ciudat de cumparare a legumelor.

apoi am iesit din casa si in fata mea s-a desirat o livada. pomul cel mai apropiat arata exact asa cum imi inchipuiam eu, copil cititor de povesti nemuritoare, ca trebuie sa fie padurea de clestar - copaci nici prea scunzi, nici prea inalti, cu ramuri rotunde si transparente.

in pom era o pasare motata. langa pasarea motata inca una, fara mot. si pe masura ce ma uitam cu mai mare atentie, apareau alte si alte zburatoare supercalifragilistice, astfel incat aveam in fata un fel de brad impodobit cu cele mai frumoase globuri din lume.

in timp ce topaiam si ma agitam ca uite ce copac minunat si ce pasari colorate si alandala cocotate, un fermier rus, sau poate un director de livada, imi spune ca asta nu-i nimic, uite colo ceva fantastic! cand am intors capul, am vazut un cires inflorit cum stiu sigur ca nu exista, cu toata tehnologia asta nipona. ramurile erau incarcate cu buchetele de flori de cires supradimensionate de toate culorile pamantului, ca o mira arboricola.

atat imi amintesc din calatoria mea in rusia. pacat ca nu exista un reportofon pentru vise, sau orice fel de masinarie asemenea inchipuita de gondry, care sa documenteze ce se intampla in capul nostru cand noi nu mai stim de el.

ninge pentru necoordonati

pentru toti cei care au fost prea ocupati sa impatureasca sarmale
sa isi faca targetul
sa cumpere tot raionul de bauturi spirtoase de la cooperativa asta moderna cu market in coada
sa lipeasca pereti de casute din turta dulce
sa termine o carte pe care au inceput-o cand ziua era totusi cam lunga, iar greierii isi dadeau ultimul tar
sa se spele pe dinti excesiv
sa rontaie arahide in coaja
sa se gandeasca daca perez hilton are totusi un iubit sau e foarte, foarte singur
sa decupeze omuleti incornorati care se tin de mana
sa fiarba apa pentru rauri de ceai

pentru ei s-a mai indurat nu-stiu-ce-sfant(o fi tot ilie, sau dumnealui se ocupa doar de precipitatiile lichide?) si a nins uite-atat un strat azinoapte.

si-acum noi, astia care functionam cu delay, care nu ne mobilizam chiar deloc si nici nu ne pasa ca numaram sfarsitul anului cu o ora dupa, in camera de garda a spitalului de urgenta din timisoara, o sa iesim ca o ceata de salbatici si-o sa ne jucam in zapada si-o sa facem multi oameni prea-degraba topibili din cauza incalzirii globale.

am o matura in plus, vreau la schimb duzina de nasturi din carbune.