intamplare cu soseta in dimineata lui

niciodata n-am putut sa dorm cu el, asa ca-l strangeam in brate pana la o ora indecenta si ma dezlipeam de el pe nesimitite. il gadilam fara sa vreau, asa ca se misca umpic prin pat, ca un cartooniac, si adormea la loc. pe la 10 suna dupa mine:
- unde esti?
-treaba mea.
-vreau sa te vad.
-ehe...
si trecea o luna, pana uita unul dintre noi ce greu ne e de fapt impreuna si punea privirea aia pe ochii celuilalt.

dimineata rau. cam ora la care o zbugheam de obicei. ma grabeam, imi aranjase andi un loc in camin si ne intalneam dimineata sa mergem cu saru'mana la administrator. de data asta n-a tinut, am simtit o mana ademenitoare pe spate.
-nu pleacaaaaaaa...
-am treaba, dau spaga la camin in dimineata asta!
-cum sa faci asa ceva? imi pun tricoul pe mine si dau doua telefoane, se rezolva! nu-mi vine sa cred ca n-ai primit camin! ce tara de cacat! da' de ce-ti trebuie camin?
-unde mi-e soseta?
-poftim?
-soseta mea turcoaz, cu ratusca :(
-pai...
-n-o gasesc. da-mi-o pe-a ta!
-pe-a mea? ia-o!
mi-am infasurat stangul in soseta lui enorma, de muncitor necalificat. o soseta subtire, nepretentioasa si calduroasa. putin roasa in calcai, exact ca el.

avea ochii intredeschisi si pipaia un trei-sfert de pat gol. n-as mai fi plecat niciodata de-acolo.
-am gasit-o!
-da?
-ia-o tu!
in loc de sarut de dimineata buna, am varat soseta mea de copil in piciorul cat o zi de post.
-c'est chic!

a fost o zi lunga cu multa treaba de pustoaica cu probleme si griji banale, care n-are timp sa se gandeasca la povesti si intamplari cu zane si dorinte aruncate intr-o doara care se implinesc. la sfarsitul zilei m-am descaltat si mi-am amintit brusc: a mea si a lui, proaspat scoase din bocanci, se uimeau una de cealalta. stateam pe cada din garsoniera psihopatei si zambeam la ziua asta si la gandul ca ar fi putut sa faca si el acelasi lucru, cu a lui si a mea, daca ar fi avut simtul umorului.

soseta lui a ramas la mine mult timp dupa ce el a plecat. simteam nevoia sa reciclez, atata tot.

pisu schiop

de cateva zile s-a schimbat lista de oaspeti pe popa savu: au plecat cei trei puiuti tigrati si mama lor belzebuta, au venit doi adolescenti independenti , sora si frate sau frate si frate sau sora si sora.
astia doi sunt iubareti, nemernic de simpatici si jucausi. stau la mangaiat ca si cum ar fi primele maini care le gadila blanita si mustata. au un profil intersant, de sorginte greaca.

am decis sa-i inscriu si pe ei in programul" totusi iubirea/ neam obligatii". adica papica-papica, amorul-amor, numai ca pentru mine n-ai nume, nu ma intereseaza unde dormi noaptea. perfect independenti, parti ale unei relatii moderne, marsaluiam. asta pana de dimineata, cand m-am pomenit ca patatul alburiu schiopata. griji peste griji: a dat masina/vecinul/un motan mare si rau peste el!? se reface, ramane tripod cu mustati?

acum am frunte incretita de ganduri negre: au disparut amandoi, iar in fata casei se linge pe bot satisfacut un motan cu totul si cu totul sinistru, pe care imi era frica sa-l ating zilele trecute- mieuna, fornaia si maraia mai rau ca un rottweiler si parea facut din bucati, bucati prizoniere din alti pisoi. daca adolescentii mei fragili nu se intorc si maine-poimaine am sa observ pe scarbavnic doua bucati noi- o labuta schiopatanda si o ureche minuscula, tigrata?

morala povestii e urmatoarea: in natura, unei ruki ii e imposibil sa faca fata relatiilor fara obligatii. adica merge fain-frumos o perioada, pana realizeaza ca toti pisoii aveau de fapt nume, toti tipii ii erau de fapt iubiti. nu-i ramane decat sa se ataseze in mod oficial de tarla de pisoi (starting now) si de ceva tip (aici e imposibil de stabilit, ii dam un termen lejer de sfarsit de an).

cum mai adoarme omul umpic,

cum da narozeala in el!

m-am visat in tara dungatilor si paradungatilor. era o tara tridimensionala, dar numai pentru initiati. daca te uitai din fata la ei in tarla nu vedeai decat dungi bleu pe o mare alba. nimic suspect, nimic zic. daca te trageai brusc intr-o parte, sa vezi si sa nu crezi! o populatie intreaga de locuitori ai dungilor se uita ghidusa la tine. toti faceau cate ceva constructiv- vasleau prelung, isi puneau piedica...numa' ca nu treceau niciodata de marginile dungilor dupa care se ascundeau miseleste. un dungatean tupeist imi facu cu ochiu.
mi-a zis: sari incoa', ca mirosi frumos!
stiu, am facut baie cu fulgi de zapada roz. tu?
eu nu fac baie defel. ma scald in ape iuni, apoi ma clatesc cu putin bleumarin.
scarbos.
tu vorbesti? nu vezi ca ai o litera deasupra capului?
io? ce litera?
habar n-am! nu stiu sa citesc!
stii ceva? voi, dungatenii, sunteti si obraznici, si inculti! parca vad ca va scobiti in nas. eu am plecat de-aici!
scurt!

mai am putin

mai am putin si ma maturizez de tot. adica in curand o sa intuiesc cu succes pana in ce punct poate merge o prietenie si cam cat din mine trebuie sa tin in mine. am fost obisnuita cu oameni pe care ii sunam in tari straine la 4 dimineata, inecata in sughituri, cu surori care nu stiu cum sa afle ce se mai intampla cu mine si care protesteaza de cate ori afla de ceva dupa o jumatate de an.
dar asta nu se va intampla mereu si probabil ca nu-i nici normal sa fie asa. pana una-alta, imi pare atat de rau ca am revarsat problemele mele asupra altora. nu-i cinstit fata de ei si te simti cumplit cand iti dai seama ca lucru asta i-a stanjenit tot timpul. noul meu deziderat e sa ma transform intr-un burete care, oricat de tare ar fi zguduit, sa nu mai picure nimic. la cat sunt de incapatanata, nici momita cu zahar cubic nu mai spun nimic de-aici inainte.

si-mi mai doresc ceva: sa scap odata de datorii si de povara investitiilor in mochete si alte cacaturi. cand castigam foarte putini bani, dar nu ma simteam obligata sa tin pasul cu lucrurile, eram extrem de fericita. acum ma inham in lucru pana la epuizare ca sa ies dintr-o situatie in care ma simt permanent sub presiune. in curand o sa vina vremea in care o sa am o conduita mercantila ireprosabila si o sa pot de fapt sa imi bag picioarele din nou in cuvantul "bani" pe care il detest din tot sufletelul meu de copil.

cinci si cinci

am 5 degetele verde-fosforescent si 5 portocaliu-fosforescent.
m-am grabit sa ajung acasa pe furtuna fiindca ma asteptau toate pisicile salbatice din cartier. le era atat de foame, incat s-au insirat pe geam, la bucatarie. aproape ca mi-au sarit in castron.
asa-mi place pisiceala asta fara obligatii! pionul meu pica numai pe "no obligations, collect 200" zilele astea. sau, cum ar spune exarhu, pisoi cu 0 stres si nume, cazut din pat cu el si cu 0 complicatii.
ana mi-a spus ca-s singurul om creativ care nu se drogheaza pe care-l cunoaste ea. ma simt prost, aproape. ce caut eu sa contrazic o generatie si o breasla-ntreaga de creativi? ana nu mai fumeaza de doua saptamani. sunt mandra. atat.
cu unghiile astea ma duc maine la serviciu; ioana o sa creada ca am innebunit s-o sa ma dea afara.

antipata si tripata

ce face o tanara urbana cand ramane singura in demisolul ei monescian?
cumpara un bilet pentru studenti(ahhh ce i-am fraierit!!!) si se plimba in voie prin antipa.
habar n-aveam ca soriceii sunt o specie atat de saritoare, insa se pare ca exista vreo trei tipuri de chiti cu care oricine si-ar dori sa fie vecin.

am aflat cum sa-mi fac breloc cu fatisoara mica si pricajita a dusmanului: harsti pielea de pe fata, umple-o cu nisip incins, coase gura si ochii si pielicica sfaraie, se micsoreaza, sfaraie, se miscoreaza. ajungi sa ai un cap de dusman in miniatura, tocmai bun de afisat pe un macreme in sufragerie, printre bibelouri. aici am o obiectie: pai eu, daca-s smechera, vreau un cap al dusmanului chiar mai mare decat dusmanul insusi. cat de viteaza par eu si cat de aprig mai e pericolul daca ma afisez cu un cap de 7 cm? dar cu unul de 50? eheeeeeee...indienii astia n-aveau deloc simtul proportiilor!

colectia de fluturi a lui cartarescu mi se pare din ce in ce mai mica. poate cresc eu, poate ar trebui sa ma feresc de sticlute pe care scrie:"bea-ma!"

mi-a mai placut un fetis. printre idolii si papusile voodoo atarnate nebuneste in cuie fara puteri magive, era si o chichineata din lemn cu o oglinda pe burta. m-am tot foit pana mi s-a zarit varful nasului in ea. va tin la curent cu ce mi se intampla de-acum.

maine is iar singura si am loc sa ma salbaticesc. de luni incepe din nou nebunia! :)

sfanta marie, ora americii

a doua marie, zisa si ana, e tare departe. de cate ori e ziua ei ma intristez si ma gandeam la cum eram noi doua. in general, faceam jumi-juma un pat mare si toate bunatatile de peste zi. tare ne mai placea sa rontaim impreuna si sa sporovaim, sa framantam cozonaci si sa lesinam de oboseala dupa fiecare maraton de curatenie sarbatoreasca.

nu stiu daca e bine c-am impartit primii 17 ani si nu urmatorii 17. am senzatia ca pierd o marie minunata, studioasa si vesela si turbat indragostita de sot. ea pierde o ruxandra mai linistita, mai putin galagioasa si rasfatata.

cineva descarcase zilele trecute pe blog barenaked ladies. mi-am adus aminte de maria mea. cand era indragostita de americanul ei si asta daduse bir cu fugitii, la noi in camera se dormea numai pe mix-tape-urile cu label-ul " anca,anca, mica tiganca". mica tiganca(maria in postul de azi) plangea ca o ulcica sparta de necaz, iar eu o tineam cat puteam de strans in brate si asteptam sa adoarma ca sa inchid odata casetofonul! acum eu sunt cea care plange cand asculta dave matthew's band si barenaked ladies.

alteori ma gandesc la stilul ingrozitor in care o inghesuiam in margina patului, o sufocam in bratele mele, iar trei sfert' de pat ramanea gol. singura explicatie pe care o gasesc e ca nu ma obisnuisem cu faptul ca mama si cristina nu mai dormeau cu noi si le pastram locul lor in pat. inca mai fac asta si oricine are ghinionul sa imparta un pat cu mine poate sa jure dimineata ca a dormit cu patru insi, atat de inghesuit si pe marginea patului l-au prins zorile.

ne vedem o data la cativa ani. ne e tare greu sa ne spunem lucruri atunci si mult mai greu sa ne spunem lucruri intre timp. distanta si cuvintele scrise labarteaza gandurile si ne pacalesc.
cu toate astea, mi-e clar ca n-am iubit-o niciodata mai mult ca acum cand i-as face torturi si n-am cum. doar ca mi-e tare greu sa-i scriu asta, suna ingrozitor, melodramatic si sfasietor de bolovani. de spus la telefon, nici pomeneala! am senzatia acuta de andreea marin. asa ca pun aici, pe blog. la multi ani, marie, dupa fusul tau orar!

va astept cu drag!

de-acum am sa-i crut pe cei dragi de replicile inteligente de pe blogul meu.
mi-ati invadat spatiul, i don't give a shit.
vreti sa-mi scrieti? va rog, n-am nicio problema.
dragalasenia voastra ma amuza si ma obliga.
nu va asteptati insa sa va raspund si nici sa apareti in lactobar.
hai noroc!

tusti in patul ei!

in camera mea minimalista exista cel mai mare si mai rebegit sifonier din lume. nu pot scapa nicicum de el, domnul mone crede ca e un obiect de mobilierfolositor fiindca e incapator. atat de incapator e, ca jumatate din populatia chinei ar putea sarbatori lejer jocurile olimpice numai in compartimentul pentru sacouri.
in sfarsit, nu asta voiam sa va povestesc. noaptea asta visam nu stiu ce bazaconii. eram cu el si se misca podeaua sub noi, cautam un loc in care sa nu mai simtim ghemul ala de forfota. intr-un fel erupea parchetul si senzatia de ameteala si neputinta ne tintuia in mijlocul camerei. la un moment dat, aud un scartatit goosebumpic, ca de usa a unei cripte deranjate de temerari care si-o iau rau de tot de la jumatatea filmului incolo. dupa cateva fractiuni de secunda, ma trezesc in fund, cu un tipat scurt si ireal care m-a speriat si mai tare( nu stiam ca gatul meu poate scoate un asemenea sunet; cred ca toti am fost odata sirene si am lepadat din te miri ce motiv coada de peste si corzile vocale, insa n-am uitat de tot de ele). am vazut cu ochi mari, mari de tot cum se deschide usa dulapului si si deplaseaza cu o viteza mica, dar constanta, spre rafturile cu carti. scartaitul cumplit nu era din visul cu podele, poate visul cu podele era din scartait.
la 1:43, cu o perna in mana si cealata mana pe genele unui ochi, intram in camera mariei. ce-ai patit? mi s-a deschis dulapul in somn! vai, biata de tine! stai aici!

si am dormit ingrozitor amandoua, eu cu vis agitat, ea cu afurisenie de raceala in nas. dimineata ne-a trezit domnul mone- racorea curtea cu furtunul. nu va inchipuiti ce usurare pe mine ca il auzea si ea!

la multi ani, maria din camera cealalta!

cristi, viata, universul si tot restul

foarte putina lume se gandeste la ce se intampla acum in cele 2 apartamente a cate 3 camere (sursa: can-can). acolo sunt niste oameni care tin piept calomniilor de o luna. in fiecare zi apare un comenariu nou, mai dement decat toate celelalte scrise pana acum.
nu-i putem ajuta cu nimic. am scris pe blogurile noastre, am tacut pe blogurile noastre, am strans maini de necunoscuti pentru ca simteam in ele acelasi soi de indignare. ii poate linisti asta pe cristi si pe ai lui?

cum ar reactiona mama daca m-ar afla varata intr-o hazna similara? ce as face daca iubitului meu nu i s-ar parea amuzanta "tarfa portocalie"? sefii mei ar intelege vreodata asa ceva?

cristi e un copil dezarmant. nu te poti intalni cu el fara sa-l strangi in brate; citeste cu aceeasi energie cu care fredoneaza din britney spears; poarta discutii academice cu usurinta cu care vorbim noi despre vreme; e prieten cu toata lumea si il suspectez ca are o cumpana mica, un fel de iades, pe care-l foloseste ca sa gaseasca canalul de comunicare potrivit. e lipsit de orice urma de ura sau frustrare. respecta deopotriva cocalarii, tiganii, baietii de cartier, blondele, intelectualii si pun pariu ca nici cu marinesco n-are vreo problema. e peter pan si pana mai deunazi vedea toate minunatiile alea delicioase pe masa. cristi trebuie sa fie bine pentru ca are raspunsul la cea mai dificila intrebare: ce sunt viata, universul & tot restul? trebuia doar sa si-l aminteasca si sa-l dea mai departe celor dragi.

cred ca asta e singurul mod in care il pot ajuta: 42!

criza de senzualitate

ce bine e sa-ti topesti dimineata intr-un pat care sta sa cada si mai si cade din cand in cand!
sa iti plimbi mainile pe omoplatii lui si sa inconjori ca un aligator delta carnoasa dintre ei.
stiti oamenii pe care i-ai saruta zile intregi fara sa repeti o singura miscare a buzelor? trupuri care se apasa fara graba, un cod caruia ii stim amandoi talmacirea: "esti frumoasa dimineata/ si tu".
e drept ca la inceput ti-e greu sa fii erotica, doar va cunoasteti de atata vreme si nu credeati ca se va mai ajunge aici. dar e asa fain cand se intampla! pleci linistita, tu ti-ai facut datoria si ai dus povestea neserioasa mai departe. esti un cetatean de nadejde, in concupiscenta ta.
si e asa de dragut si rasfatat! iti doresti sa ai un golanel exact ca el. ba nu, trei, turnati unul dupa altul! evident, nu cu el! :)
traiesc sub imperiul declaratiei de la 8 august si nu-mi pare rau!

CU NEAGOE!

noi doua si umbrela

in ultimul timp furam cu greu cateva ore pentru noi doua. aseara eram obosite si inciudate- mai avem 4 zile si scapam de el- asa ca am mers la plimbare. pe ploaie. cu umbrela indigo a irenei(a mea e noua si frumos colorata, numai ca se ascunde strasnic prin casa).

am spionat domni si doamne in casele lor particular-somptuase. cateodata treceam printr-o zona de liniste totala, intrerupta periodic de zgomotul unui zar ce topaia fara indoiala pe o tabla de table. ca tot veni vorba de zar, am descoperit ca in spatele tvr e un anticariat si am hotarat ca vom merge sa ne prefacem cumparatoare de obiecte total inutile atinse la vremea lor de domnite si boieri.

duminica seara parcul floreasca e inundat de nocturna. poti sa topai in voie pana in varful porumbarului colorat s-apoi sa-ti dai drumul pe tub in jos, chiar daca ai rochita sa trebuie sa te tii de ea vartos. iren sfideaza pericole in leagnul pe jumatate smuls, iar langa noi e o bancuta inclinata la 45 de grade. totul are un aer ireal si e luminat ciudat, ca si cum ai avea o viziune.

pe balconul unor oameni de bine sta agata ursuletul imens, brun si lipsit de accesorii (ati observat ca, mai nou, toti ursuletii de marimi respectabile isi tin inima in labe si au cateodata papillon?), iar noi regretam cumplit ca am plecat cu umbrela, dar fara aparat foto.

una dintre strazile linistite din jumatatea noastra de bucuresti are un pusti care arunca la fiecare 30 de secunde o artifica pe strada. in spatele lui stau parintii: mama scoate o artifica noua din pachet, tatal o aprinde, iar pustiul o arunca.

luna se scalda in lumini rosiatice si indecente, iar pe la etajul nu-stiu-care al televiziunii se vad 2 ferestre luminate din belsug, sub un banneroi care incadreaza totul stiintifico-fantastic. ma asteptam sa se iteasca antebratul si capul fals al unui android, lucrator tvr.

ce-o fi cu atatea ciudatienii in drumul nostru? voua vi se intampla la fel sau numai noi doua avem vaz, miros si auz pentru ele?

O poveste rece care trece ...prin Laponia

In Laponia, muzica disco era foarte populara. Dar, uneori, pianele nu voiau sa cante decat Bach. Apoi a venit iarna grea peste lapo-neni si focurile trebuiau intretinute cu lemnul dulce de pian. Atunci, pianele s-au strans intr-un mic grup, intr-un salon nelapon, si s-au hotarat sa scape cu viata din acest masacru, schimbandu-si fracurile cu niste haine neutre, mai putin evidente. Agentii pianosi s-au raspandit in societate, purtand basti si izmene dubios colorate, dar asta nu i-a ajutat o vesnicie. Desi erau dispusi sa se imbrace oricum ca sa supravietuiasca, cand au fost pusi sa cante muzica disco, in piepturile lor de fapturi alb-negre la suflet, un sentiment de revolta a izbucnit intr-un mod sud-american. Atunci, pianul imbracat in rochie de scolarita, care fredona "mai ia hi, mai ia ho etc", in timp ce lemnul ii era descompus de patratelele colorate ale globului disco, a parait: "mama voastra de laponi inculti! credeti ca daca locuieste mos craciun in padurile voastre, aveti dreptul sa distrugeti sentimentul clasic al muzicii?" Apoi a soptit, printre clape, o injuratura scabroasa in limba lui Ozman Pasa din care, oricum, laponii nu au inteles nicio iota. Au scos topoarele din ghiozdanele disco, le-au ascutit un pic si le-au infipt in pian, in timp ce acesta incepuse sa cante o mica fuga de Bach. Fuga fu atat de mica iar Bach e atat de mare, incat conflictul a ramas in coada de peste. Pentru ca nicio randunica nu si-ar imprumuta coada pentru un asemenea final poveste.

ghici cui nu i-a trecut?

happy again. great sex.
un metru optzeci de piele calda si moale numai pentru mine.
vorbe bune, carti citite in doi.
god, i missed him!
uite-asa incepe iar...

cristi si ale lui

n-ar trebui sa m-apuc sa scriu despre asta, dat fiind faptul ca nu-s tocmai model de obiectivitate. il stiu pe cristi mult si bine, asa ca as putea sa va induc in eroare, carevasazica.
toata lumea fierbe, scrie si injura si de-o parte, si de cealalta. la icr ny au dat cu grafu' lori, omar si linda. a mai pus si ada cate ceva, sa fie. in acelasi timp, icr-ul investeste vreo treij' da' mii in aoleu. rezulta scandal pentru ca: expozitia lezeaza spiritul patriotic al diasporei si al domnilor vacaroiu&co.; cristi are ceva legaturi trainice cu artistii care au expus si care apar in aoleu; textele si pozele lui cristi de pe net sunt incompatibile cu statutul sau de-acum.

tare mi-as fi dorit ca o expozitie voit controversata sa nasca polemici faine. simt nevoia de un spatiu in care poti combate orice idee si asta cu argumente pertinente si de bun-simt. cred ca nu se supara niciun icr-ist daca se scria ca cei trei artisti au fost neinspirati. chiar acum am sa verific aceasta teorie.
so, cristi draga, eu- un om cere nu intelege mai nimic din arta, se lasa ghidat de un simt estetic de bascov, n-are pretentii de conoscator and such- cred ca expozitia de la new york e o zacusca pe bune, adica acel gen de amestecatura de legume care nu-i nicicum o pasta; lucrurile nu-s inchegate, asta pentru ca gospodina pune ulei si uleiul tine rosiile departe de ceapa. cum n-am fost acolo si trebuie sa ghicesc din poze, i+o+l+a au facut exact ce am vazut pe toti peretii din bucuresti si in casile oamenilor-prieteni. adica ce fac ei de ceva timp, obsesiile lor (funduri goale, ponei, religie, iar la omar mi-e mai greu sa ma prind ca-i mai ghidus). mi-ar fi placut sa stiu(sa inteleg, imi asum faptul ca s-ar putea sa nu fi prins eu ideea) ca oamenii astia pot face ceva coerent impreuna si intrucatva diferit de ceea ce am vazut pana acum facut de fiecare. mi se pare cumva ca nu functioneaza ca un grup. pe de alta parte, ceea ce mi-e mie foarte familiar sigur ca vinde bine in state- e new material, un nou os de ros, care- surprinzator- vine din partea unui cal rebegit de mana a treia, rasa sud-est-europeana purplange. to cut a long story short, singurul lucru nasol la poneiul ala e faptul ca-l stiu de doi ani si-s satula. altfel, mi-ar fi placut ca expozitita sa fie analizata, cateodata chiar pusa la zid, de niste oameni care stiu ce spun si care n-o fac doar ca sa scurme in rahat. unde-i spatiul ala public non-consensual la care visez de atata vreme? ce cacat de tara!

punctul doi- legaturile dintre toti oamenii astia si reprezentantul icr. pai na, cristi a facut exact ceea ce face toata lumea in pr: promoveaza si se bate cu pumnii-n piept pentru aceeasi cativa oameni care ii sunt familiari. trebuia sa va fi gandit ca asa se va interpreta selectia artistilor. sunt ei reprezentativi pentru street artul de la noi sau doar prieteni cu cristi? trist este ca da, sunt reprezentativi, dar, din cauza ca nu si-a amintit nimeni la timp in ce tara de cacat traim, asta nu mai conteaza. important in acest moment e numai faptul ca sunt prieteni cu dandy-cristi. pacat, mai ales ca nu-s singurii oameni pe care ii stie si in mod cert ar mai fi trebuit scoase niste nume din tolba. mi-ar fi placut ca pr-ul icr-ului sa nu se margineasca la o lista scurta de nume, mereu aceleasi. pentru ca lupti impotriva sistemului de cacat, conducerii dinainte care promova romanismul si un anumit gen de verde punand pe tapet in acelasi stil propriul tau gen de verde.
faptul ca andra a scris la modul laudativ despre expozitie e cumva normal, chiar daca ziarista noastra nu-i 100% obiectiva, cum nici eu nu sunt. dar, daca le iei apararea baietilor in plin scandal si mai si semnezi articolul, e clar ca o sa-ti pierzi credibilitatea in momentul in care se afla ca tu esti la randul tau parte din grup. asta inseamna ca ajungi sa faci rau cauzei.

cat despre viata furtunoasa a lui cristi de pe blog si flickr, mi se pare foarte misto (desi usor dizgratios) sa ai poze intre picioarele gagicii, agitand cu spor un bic. mi se pare incantator (desi usor pueril) sa-ti zugravesti mai mult sau mai putin metaforic viciile. numai ca, atunci cand pleci la ny sa faci o treaba si sa schimbi ceva in sistem, eviti sa te expui. un eventual scandal absurd, ca cel de-acum, nu te afecteaza numai pe tine. daca oamenii astia vor fi trimisi acasa, in locul lor vor veni niste tristi, deci iata-ne fix in locul de unde am plecat. acum, ca faza amuzanta, faptul ca titlurile ziarelor mustesc de MISA, e taman ce ma asteptam de la ziaristii nostri. pai mai conteaza ca (macar in teorie :) ) e vorba de un text fictionar, sau ca se vorbea intens de ketamina? urina e cheia, deci pe lista substantelor interzise pisatul detroneaza orice. :)

cam asta cred eu ca-i treaba. erau lucruri de comentat, cum se intampla de fiecare data si cum e si normal sa se intample intr-o societate normala, insa n-au nicio legatura cu porcariile pe care le-am citit prin presa. cu putina diplomatie insa, putea fi evitata o ancheta parlamentara paunesciana, ceea ce, la drept vorbind, mi se pare suprarealist si amuzant. cristi iese bine din chestia asta, asa-mi dau cu parerea, pentru ca orice tip de controversa face bine la imagine (a se vedea exemplul excelentelor vedete porno din toate zarile). din pacate, presimt ca o sa vedem in curand niste labe triste la ny si tare ma oftica faptul ca le-au dat apa la moara unor cretini.
v-a povestit-o un om care iubeste jumtate din obiectul acestui scandal!

sus-sus, pe scara social-rulanta

pentru oamenii norocosi
care stau in dreapta unui parc si in stanga celui de-al doilea
care stau pe ganduri daca sa merga la aviatorilor sau la victoriei, dar, in cele din urma, aleg varianta cu vedere la casutele pentru pasari si la iarba proaspat cosita mecanic
care au dimineti minunate pentru ca mana mana-n mana cu iren
care uita c-au uitat castile muzicale pentru ca traditionala discutie despre nimicuri ii acapareaza
care judeca dupa regnul animal toate fizionomiile cunoscute
care servesc amuzati portia de ring de astazi, care urla apocaliptic pe prima pagina "EA a socat NY-ul!!!"
care, dupa toate regulile boemiei, incep ziua excelent,
pentru ei, zic,
in josul scarii rulante sta un pahar gol,
de sticla,
intr-un picior,
un fost frappe sau cafeluta cu cognac,
care te face sa te-ntrebi ce drac
s-a scoborat pe scarile rulante
la gura cu musteti frappante.